In guvernarea USL, Autostrada Vestului a ramas in aer

Timișorenii ar fi trebuit să meargă azi până la Viena pe autostradă. N-a fost însă să se întâmple, fiindcă din mai 2012, de când USL a venit la guvernare, pe Coridorul IV paneuropean, lucrările aproape au fost aproape sistate. Iar interesul pentru acest subiect al guvernanților nu pare să-l depășească pe cel al lui Gigi Becali pentru Biblioteca din Alexandria.

Site-ul finantistii.ro a făcut o amplă analiză a stadiului în care se află lucrările Autostrăzii Vestului sau Culoarul IV paneuropean. Concluzia a fost devastatoare: constructorii au redus drastic lucrările, de multe ori fiind împiedicați chiar de beneficiar. În aprilie 2013, pe Autostrada Vestului trebuia să se circule de la Nădlac până la Sibiu, cu excepția a două tronsoane. Respectiv, e vorba de Izvin – Lugoj și Dumbrava – Deva, totalizând 97 de kilometri. La finalul lunii aprile 2012, Ministerul Transporturilor a realizat mai multe filmări deasupra tuturor lucrărilor pe autostradă. Concluzia era atunci că toate investițiile vor fi finalizate la termen.

În mai 2012, USL a ajuns la guvernare, iar ministerul n-a mai făcut nicio filmare asupra lucrărilor, părând că nu-l mai interesează subiectul. Nesupravegheați, nici constructorii nu s-au mai omorât cu firea, mai ales că banii de la guvern veneau cu întârzieri tot mai mari. Atunci când veneau. În acest moment, mai multe tronsoane din autostradă nici măcar nu sunt adjudecate. De exemplu, lucrările la un lot de pe tronsonul Arad – Nădlac au fot stopate după rezilierea contractului cu firma Romstrade, patronal acesteia, Nelu Iordache, ajungând în pușcărie.

Poțiunea dintre Izvin și Lugoj a fost licitată, câștigată de o firmă, contestată, dată altei firme, din nou contestată și totul a fost aruncat în aer. Pentru trei sectoare de pe tronsonul Lugoj – Deva, temenul limită de depunere a ofertelor a fost august 2012. Au trecut de atunci opt luni, dar nu se știe nimic. Guvernul a făcut totuși ceva: a anulat un act normativ potrivit căruia adjudecarea lucrărilor se face în maximum 20 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor.

Încă o dovadă a dezinteresului total al autorităților. Pentru această nepăsare, reprezentanții guvernului au tot felul de explicații, care de care mai aiuritoare: ba că au apărut probleme tehnice neprevăzute, ba că vremea a fost rea, ba că firmele de construcții au pretenții financiare mai mari. Nici viitorul nu sună tocmai bine. Ministrul Marilor Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, care administrează și lucrările de autostrăzi, a dat de înțeles, în câteva rânduri, că, pe moment, nu prea ar mai fi bani pentru continuarea lucrărilor. Așa că timișorenii mai trebuie să aștepte ceva vreme până vor merge numai pe autostradă până la Viena.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

GM a spus: (aprilie 26th, 2013 at 11:42 )

tipic romanesc !!!!!!!!!!!!!!!!!!
fara cuvinte !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
gunoaie au fost la guvernare, gunoaie sunt !!!!!!!!

 
mda a spus: (aprilie 26th, 2013 at 14:50 )

eu m-am uitat aseara la TV unde a fost invitat Dan Sova si nu am regasit nimic din ce spuneti aici. Daca si statul este vinovat ca romstrade a facut ce a facut pe nadlac-arad atunic sunteti penibili. Daca USL este vinovat pt lotul 2 Timisoara – Lugoj, atunci din nou sunteti penibili…di cate stiu instanta s-a pronuntat acu vreo saptamana pe acest tronson, repet INSTANTA. in rest, spor la treaba si „basit”

 
BlodyMary a spus: (aprilie 26th, 2013 at 21:08 )

Ptr noi nu-i stres sa ajungem la Viena pe autostrada, bineinteles ca pe autostrada ungurilor. Glont pana la Maco prin Cenad. Miticii au insa o problema intradevar….hi, hi, hi !

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Timisoara 2021

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Există de ceva vreme în mediul virtual, dar a făcut pasul spre lumea reală. Partidul Banatul a fost înființat oficial și figurează acum în Registrul Partidelor Politice din România. În curând vor fi făcute publice programul și felul în care se pot înscrie cei interesați.
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a înființat oficial Partidul Banatul
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com