In retur, Poli a evoluat mai bine de un joc cu un om in minus

Valentin Velcea a reuşit să treacă peste pasa proastă din debutul returului şi a legat două victorii consecutive, dar se confruntă cu o problemă legată de comportamentul jucătorilor pe terenul de joc, care au încasat deja trei cartonaşe roşii.

În cele şase etape ale returului, Poli a evoluat în inferioritate numerică mai bine de 90 de minute. Din cauza eliminărilor, Poli a pierdut două meciuri. Prima înfrângere a fost în faţa UTA-ei, joc în care fundaşul Nohai a fost eliminat în minutul 54, la doar două minute după ce arădenii au deschis scorul prin argentinianul Laso. Eliminarea lui Nohai, pentru două cartonaşe galbene, a făcut ca Poli să fie în inferioritate numerică aproximativ 40 de minute. Cu un om în minus fotbaliştii lui Velcea nu au mai fost capabili nici măcar să egaleze, ceea ce a dus la prima înfrângere stagională pentru Poli tocmai pe terenul eternei rivale.

A doua eliminare din retur a adus după sine şi al doilea insucces pentru Poli, care a pierdut cu 1-2, pe teren propriu, în faţa contracandidatei la promovare Corona Braşov. În jocul respectiv, Poli s-a văzut nevoită să evolueze aproximativ o oră cu un jucător mai puţin, după ce fundaşul central Şeroni a fost eliminat în minutul 35 tot pentru două cartonaşe galbene, la scorul de 0-0. Cu un om în plus, braşovenii s-au impus pe terenul lui Poli.

Ultimul jucător eliminat a fost mijlocaşul Răzvan Trandu în jocul cu Luceafărul Oradea, cu zece minute înainte de final. Scenariul nu s-a mai repetat, Poli reuşind să înscrie unicul gol al partidei în inferioritate numerică. Velcea are însă toate motivele să fie îngrijorat, pentru că va fi nevoit să modifice din nou linia mediană pentru următoarea confruntare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

cipri a spus: (April 28th, 2013 at 18:45 )

poli va promova 100 la 100

ino the perfect spirit a spus: (April 29th, 2013 at 01:16 )

ACS POLI TIMIŞOARA ESTE O ECHIPĂ ÎN DEVENIRE ÎNSĂ CU SPRIJIN DE VIAŢĂ ARE MAI MULT DECÎT CEILALTI CARE LATRĂ DAR NU FAC NIMIC BRAVO ROBU PROIECTUL TĂU MERGE ÎNAINTE ŞAH ŞI MAT LA BĂIETI PROMOVAREA ESTE SIGURĂ!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!

gaza a spus: (April 28th, 2013 at 22:00 )

lotul este de 22-25 jucatori , toti trebuie sa fie pregatiti sa joace si sa o faca cat mai bine,fara frica sau crispare!!!! Bafta vineri cu Valcea si nu va culcati pe o ureche ca mai este putin si suntem in Liga 1!!!!!!SERIOZITATE MAXIMA SI SA FACEM MAXIM DE PUNCTE IN ETAPELE CE AU MAI RAMAS …POATE TERMINAM SI PE LOCUL 1!!!!!!!!!!!!

DOAR PE DAN PALTINISANU a spus: (April 28th, 2013 at 22:41 )

sa moara hertzog de ciuda……

Suntem RAI! a spus: (April 28th, 2013 at 23:10 )

Da dom’le suntem rai-rau! In toata liga a 2-a, in toate etapele de pana acum nu am vazut eliminari, mai ales in prima repriza, asa ca “presarii” timisoreni au dreptate, suntem rai-rau si cum zic confratii Dvs, de la alte “media” , noroc ca A MARCAT NANU din 11 metri !

ddt a spus: (April 28th, 2013 at 23:11 )

dupa cam o zi si jumatate iata ca apare un articol in ziarul debanat.ro despre meciul cu Luceafarul si nu numai.. nu un articol care lauda totul, nu, ci un articol care critica totul. nu a mers pina acum toate bune, dar un astfel de ton e deplasat. totusi a fost o victorie cu iz de promovare, ceea ce confirma proiectul Robu din plin , de vrei sau nu vrei. nu am crezut ca timisoreni destul de inteligenti , se vor crampona impotriva evidentei, promovarea a fost in ciuda antrenorului realizata. asta e un fact, nu poate fi interpretat si ca atare la anul vine Liga 1. sint curios daca excursiile la tara vor continua. sint desamagit, nu de echipa ci de asa zisa curva sud. numai bine.

oberwurm a spus: (April 28th, 2013 at 23:18 )

articolul e o obraznicie la fel de mare ca pretentia lui Ardelean ca Ostaficiuc sa faca opozitie asa cum vrea el.

andripopa a spus: (April 29th, 2013 at 09:01 )

chiar daca nu sunt de acord cu Velcea, nimic nu ma impiedica de data aceasta sa-l felicit pentru rezultatul obtinut Bravo Poli te vrem cat mai repede acolo in prima dvizie.

doru a spus: (April 29th, 2013 at 11:56 )

idiotilor, unde vedeti voi aici critica? articolul prezinta o realitate, si anume ca poli a pierdut doua jocuri avand jucatori eliminati. si ca poli a evoluat mai mult de un joc din sase in inferioritate numerica. cel putin eu asta am inteles. tin si eu cu acs, dar cand vad reactii ca cele de aici ma apuca groaza si greata. echipa asta are nevoie de suporteri, nu de sugaci de partid. hai pa!

ACS Poli nu e Poli AEK a spus: (April 29th, 2013 at 13:08 )

Ce au in comun drukerii…toi au fost corigenti in liceu la cel putin o materie…

Cristi Brancovan a spus: (April 29th, 2013 at 13:10 )

Ma iubeste femeile si e moarte dupe mine…

MACIUCA LU SERONI a spus: (April 29th, 2013 at 20:34 )

HERZOG SE VA MARITA LA VARA CU BONCEA SI VA CANTA DRUKERIA SI NDB….LA NUNTA

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (April 30th, 2013 at 02:48 )

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (May 1st, 2013 at 03:55 )

HAI ACS POLI TIMISOARA VICTORIE CU VILCEA SI UN NOU PAS SPRE PROMOVARE
AI DREPTATE CU ORA ERA BINE SA SE FI JUCAT PE NOCTURNA OAMENI AR FI VENIT CU SIGURANTA MAI MULTI LA STADION SA SE BUCURE DE O VICTORIE INAINTE DE PASTE.
ROBU CONDUCEREA ACESTE LUCRURI TREBUIE GINDITE DIN TIMP ALFEL ZIC SI EU CA SI ACEST OM ESTE OARE CA TOTUSI SINTEM A LA ROMANIA???/
AR FI VENIT CU SIGURANTA MAI MULTA LUME LA STADION CHIAR SI GALERIA ASU SE AUDE CA VREA SA REVINA PE DP IN SEMN DE UNITATE BANATEAN – TIMISOREAN……
ALBITEJELE AU FOST SI ELE GRESITE DE CITEVA ORI CE A DUS LA O PREJUDICIERE A RESULTATELOR DAR SA NU NE PLINGEM CI SA LE SORTAM DIN MERS LA FEL CA SI PUNCTELE OBTINUTE PINA ACUM HAI ACS POLI TIMISOARA SI PROMOVARE LIGA 1 ACOLO UNDE TIMISOARA BANATUL TREBUIE PENTRU TOTDEAUNA SA RAMINA!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

leo a spus: (May 1st, 2013 at 15:43 )

e clar, se vrea distrugerea lui ACS POLI TIMISOARA. presa si druckeria cu herzog impreuna baga betze in roata. ASU nu va ajunge niciodata in liga 1.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara

Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii

Într-o vizită discretă făcută în Timiș, fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga s-a întâlnit, la Gottlob, cu șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, și primarii din județ. Fost senator de Timiș, Blaga i-a cerut pe un ton imperativ lui Robu să se împace cu primarii „rebeli”, în caz contrar să plece din funcția de șef al filialei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

Economic vezi arhiva Economic

Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu
Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?
Suporterii lui ASU Poli au pornit din nou în marș din Piața Maria, în memoria eroilor Revoluției din 1989. Vantul rece nu i-a oprit pe cei câteva sute de participanți să aprindă lumânări în fața Catedralei și urmeze traseul devenit tradițional. S-a rostit „Tatăl Nostru” și s-a scandat, la un moment dat, numele Regelui Mihai I al României.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eroii nu mor niciodata. Marsul Druckeria, intru neuitarea lui Decembrie 1989 / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top