Timisoara intra in sevraj, inca o retea de traficanti pusa pe butuci

Șapte dealeri de droguri din Timișoara au fost prinși dimineața aceasta în urma unei anchete coordonate de DIICOT. Între ei, un recepționer la un mare hotel din Timișoara și dispecerul de la compania care închiriază, în parteneriat cu primăria, biciclete.

De la începutul anului, mai multe rețele de trafic de droguri au fost destructurate. Săptămâna trecută, șase dealeri au fost prinși și arestați 29 de zile, pentru trafic de Ecstasy. Miercuri dimineață, alți opt dealeri, de data aceasta de cannabis, au fost căutați de poliție. Descinderile au avut loc la prima oră. Unul din traficanți a reușit să scape, ceilalți șapte fiind duși la audieri la DIICOT.

Potrivit șefului DIICOT Timișoara, delerii sunt toți foarte tineri. „Este vorba de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani. Trei dintre ei lucrează, ceilalți însă sunt fără ocupație, revenind, recent, din străinătate”, a declarat Mircea Andreș. Surse din cadrul anchetei au confirmat faptul că unul din dealeri era dispecerul de la firma parteneră a Primăriei Timișoara pentru închirierea de biciclete în cadrul proiectului I*Velo. Alt dealer lucra ca dispecer la o firmă de pază, iar altul era recepționer la un hotel din Timișoara.

Potrivit procurorilor, pe lângă traficanții de cannabis, la audieri vor fi aduși și 15 consumatori care se aprovizionau de la aceștia. Cu toții au fost monitorizaţi începând de anul trecut, între timp efectuându-se și câteva achiziții de droguri controlate. Drogurile erau plasate peste tot în oraș, dealerii stabilind telefonic cu clienții lor ore și locuri de întâlnire. „Nu vindeau decât cunoscuților”, au mai arătat reprezentanții DIICOT Timișoara. Preţul mediu pentru un gram de „iarbă” era de 60 de lei.

Ancheta DIICOT a mai scos la iveală faptul că bărbaţii aprovizionau cu cannabis consumatorii din Timişoara, marfa fiind adusă din străinătate sau provenind din culturile unor parteneri. Membrii grupării distribuiau drogurile la nivel stradal, atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane din anturajul infracţional, în principal consumatorilor din zonele Şagului şi Steaua, dar şi în zona cluburilor, barurilor şi discotecilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Planuri mari pentru 2018. Anul viitor ar trebui să înceapă lucrările la cele două poduri anunțate, la pasajele Solventul și Piața Consiliul Europei, stadion, bazine de înot. Nu vor fi uitate fântâna muzicală din Parcul Botanic, complexurile sportive din cartiere și reabilitarea Operei. Nicolae Robu spune că vor fi bani în buget, dar nu a putut estima o sumă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara, promisiunea unui urias santier in 2018: doua poduri, doua pasaje, fantana cantatoare si multe altele
În vara anului 2016, când era ales primar la Ghiroda, la doar 27 de ani, liberalul Ionuț Stănușoiu devenea cel mai tânăr edil din România. Probabil și avântul datorat vârstei fragede l-a făcut pe Stănușoiu ca la începutul lui 2017 să propună nu mai puțin de 170 de proiecte pentru comuna din vecinătatea Timișoarei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, comuna periurbana cu 170 de proiecte in 2017
În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top