Kempes & Rezident Ex, la momentul Alpha

Întoarcerea lui Kempes și concertele susținute anul trecut în România pot fi considerate un minut zero pentru supergrupul Rezident Ex. Minutul unu este lansarea primului album al trupei, la începtul lunii viitoare. În prezent sunt puse la punct ultimele detalii ale pieselor de pe albumul „Alpha”.

RezidentEX

Revenirea lui Ovidiu Ioncu – Kempes (fostul solist al trupei Cargo) pe scenele din România, după opt ani petrecuți în Australia, a reprezentat unul dintre cele mai mediatizate evenimente muzicale ale anului 2012. Vocea de aur a rock-ului românesc era din nou acasă. Întoarcerea nu a fost însă în formația care a consacrat vocea, ci în alt super grup format din artiști de excepție: Tavi Iepan (inițiatorul proiectului Rezident Ex, chitară, Hamburg, ex-Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Christian Podratzky (bass, Berlin, ex-Impact, Pro Musica, Poems for Layla, Abra), Matthias Lange (chitară, Hamburg, ex-Metalium, Sinner), Florin Cvașa (tobe, ex-Neurotica), Adrian Popescu (chitară, Paris, ex-Metamorf, Cargo).

„Alpha este un simbol. Înseamnă un început, dar poate fi considerat și sfârșitul unui drum anterior”, spune Tavi Iepan despre acest album care conține piesele pe care el le-a compus pentru Cargo, înainte de a emigra în Germania, dar și o piesă nouă, „Catedrala sufletului”, compusă special pentru vocea lui Kempes. Este și mesajul pe care ceilalți membri ai supergrupului Rezident Ex îl consideră adecvat pentru carierele și biografiile lor.

Albumul „Alpha” este o producție Rezident Ex. Muzica și textele îi aparțin lui Tavi Iepan (cu excepția piesei „Închis, caz de boală”, al cărei text este scris de Mircea Jebelean). Producția muzicală este asigurată de Tavi Iepan și Adrian Popescu. Albumul va fi lansat în trei orașe: pe 1 mai în București, pe 3 mai, de la ora 22, la Timișoara, în Club Daos, și pe 4 mai la Arad, în Club Flex. „Au fost alese cele trei orașe pentru că membrii trupei sunt legați afectiv de fiecare dintre ele. Aradul este locul de naștere al lui Kempes, la Timișoara s-au născut Tavi, Christi, Adi și Florin, iar la București trupa Rezident Ex are foarte mulți fani”, explică PR-ul formației.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

adrian_r5 a spus: (April 9th, 2013 at 11:14 )

Let There Be Rock \m/

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local

Prețul gigacaloriei la Timișoara va crește, iar scumpirea s-ar putea resimți în facturi. Consilierii locali au pe ordinea de zi, probabil suplimentară, a plenului de marți, 17 octombrie, un proiect de majorare a tarifului. Primarul Nicolae Robu anunțase că acest lucru este posibil încă de acum două săptămâni. UPDATE: Robu spune acum că „facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prețul gigacaloriei la Timișoara va crește, iar scumpirea s-ar putea resimți în facturi. Consilierii locali au pe ordinea de zi, probabil suplimentară, a plenului de marți, 17 octombrie, un proiect de majorare a tarifului. Primarul Nicolae Robu anunțase că acest lucru este posibil încă de acum două săptămâni. UPDATE: Robu spune acum că „facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top