Mardari s-a suparat pentru ca Tirnea interzice activitatile politice de duminica!

Liderii PRM Timiş continuă războiul și nu se sfiesc să-și arunce vorbe grele în public. Preşedintele filialei judeţene, Livius Ţîrnea, este suprins de poziţia prim-vicepreşedintelui Ludovic Mardari. Acesta l-ar fi sunat şi felicitat imediat după ce Ţîrnea i-a făcut în presă „pigmei” pe cei 27 de lideri de filiale care s-au răzvrătit împotriva lui Vadim.

Ludovic Mardari a emis un comunicat în care se dezice de Livius Ţîrnea, alături de el fiind, cel puțin la nivel declarativ, mai mulţi membri din Biroul Executiv al PRM Timiş. Livius Ţîrnea are o singură explicaţie. „Cred că supărarea domnului Mardari provine din faptul că la ultima şedinţă de birou executiv judeţean am îndrăznit să pun ca prim punct pe ordinea de zi interzicerea activităţilor de partid în sfânta zi de duminică, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, PRM fiind un partid cu o latură profund creştină”, spune Ţîrnea.

Medicul Țîrnea susţine că nu este supărat nici pe Mardari şi nici pe alţi membri de frunte ai PRM Timiş. Mai mult îşi cere iertare de la cei pe care i-a numit pigmei şi le dedică o „bijuterie poetică” a Tribunului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediu pentru Casa Studenților și cinematecă – sunt două dintre destinațiile sigure ale unora dintre cinematografele recuperate de municipalitate de la RADEF. Primarul Nicolae Robu spune că nu poate da încă detalii, dar, în principal, fostele cinematografe vor deveni „centre culturale cu un program de utilizare extins”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinemateca si Casa Studentilor, primele doua destinatii pentru cinematografele preluate de primarie de la RADEF
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top