Nemultumitii de la Dermatologie „n-au decat sa protesteze”

Un nou protest a avut loc, luni, la Clinica de Dermatologie, în condițiile în care, marți, în ședința CL, urmează să fie consfințită mutarea spitalului pe strada Daliei. Nicolae Robu nu e interesat de părerea protestatarilor, cărora le transmite că specialiști „situați mai bine în ierarhia medicală decât șeful clinicii” au decis că se impune o astfel de mutare.

O nouă zi, un nou protest al cadrelor medicale de la Clinica de Dermatologie. Aproximativ 50 de persoane au ieşit luni în stradă, în încercarea de a convinge autorităţile să nu mute clinica în Complexul Studenţesc. Primarul Timișoarei spune că oricum spitalul va fi mutat, iar angajații acestuia sunt dezinformați.

„Spre ruşinea acestor oameni, văd că au şi politizat acest subiect, ca să vedeţi cât de neserioşi pot fi unii concidadini de-ai noştri. Acum suntem la putere unii care dorim mutarea clinicii pentru binele Timişoarei, al pacienților și, culmea culmilor, pentru mai binele corpului medical. Majoritatea angajaţilor clinicii sunt dezinformaţi. Ei îşi închipuie că cine ştie în ce condiţii vor fi mutaţi. Nu putem face comparaţiie între condiţiile pe care le vom asigura şi condiţiile actuale”, afirmă Nicolae Robu.

Edilul șef le transmite protestatarilor că nu va ține cont de părerea lor. „Nu au decât să protesteze. S-au adresat tuturor, şi ministerului, şi mai ştiu eu cui parlamentarilor. De parcă primăria ar fi în subordinea parlamentului sau în subordinea ministerului! Primăria este gestionarul spaţiilor pentru această zonă spitalicească şi are în totalitate răspunderea de a asigura cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţiilor medicale. Faptul că sunt mai bune condiţiile în noua clinică nu l-am decretat eu, ci este concluzia la care au ajuns medici mai bine poziţionaţi în ierarhia medical decât şeful Clinicii de Dermatologie”, a conchis Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

horia sima a spus: (aprilie 22nd, 2013 at 23:02 )

pacat de voturile timisorenilor.sper sa fie singurul sau mandat.

 
polistu violet a spus: (aprilie 23rd, 2013 at 08:37 )

ma repet, imi pare rau ca am votat un nebun la primarie, sper si eu ca si altii ca va fi unicul mandat! doamne aparane!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Timisoara 2021

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

grindeanu

Grindeanu, despre scandalul din PSD: Nu poți ignora vocea atâtor lideri care spun că direcția e greșită

Mai bine mai târziu decât niciodată. Unii dintre cei care l-au contestat cel mai puternic anul trecut au ajuns să afirme acum exact ceea ce susținea el atunci. Fostul premier Sorin Grindeanu spune că e important să se schimbe lucrurile în PSD măcar în ceasul al doisprezecelea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, despre scandalul din PSD: Nu poți ignora vocea atâtor lideri care spun că direcția e greșită
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un nou început alături de echipa cu care a cunoscut cele mai mari satisfacţii. Un jucător emblematic pentru baschetul timişorean revine la... echipa mare. Petru Czmor este noul preparator fizic al prim-divizionarei de baschet masculin SCM Timişoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pidi Czmor este din nou „Leu”!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com