„Refuz, rezist / Nu vreau gaz de sist” / FOTO

Câteva sute de persoane au protestat, joi după-amiază, la Timişoara și Buziaș, împotriva exploatării gazelor de şist. Ei au cerut anularea hotărârilor de guvern care permit exploatarea gazelor de şist în mai multe zone din judeţul Timiş, printre care şi Buziaş. Proteste similare au avut loc și în alte orașe din țară.

Cei mai mulți protestatari au fost tineri, dar au existat printre ei și numeroase persoane trecute de prima tinerețe. pe pancartele lor se puteau citi mesaje precum „Frack off”, „PDL a aprobat, USL a continuat” sau „Gaz de necaz”. Oamenii au cerut, de asemenea, referendum pe tema exploatării gazelor de șist.

„Protestul este naţional, sunt aproximativ 30 de oraşe care demonstrează împotriva exploatării gazelor de şist. Principala problemă este legată de toxicitatea ridicată a acestei metode, la care se adaugă scoaterea din circuitul agricol masiv a terenurilor pe care se face exploatarea, dar posibilitatea contaminării apei”, a explicat Florin Arhire, unul dintre organizatorii acțiunii de la Timişoara.

În Buziaș, spre mulțumirea organizatorilor, la protest au participat în jur de 300 de persoane. Stațiunea timișeană ar urma să aibă cel mai mult de suferit în eventualitatea exploatării gazelor de șist, iar apele sale minerale ar urma să devină o amintire.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Seba a spus: (mai 28th, 2013 at 20:24 )

SI, DACA TOT MODIFICAM CONSTITUTIA, NOI, POPORUL, DORIM CA ARTICOLUL 35 SA ARATE ASTFEL:

Dreptul la mediu sănătos ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. IN ROMANIA , EXPLOATAREA GAZELOR NATURALE PRIN METODA FRACTIONARII HIDRAULICE ESTE STRICT INTERZISA!
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Pentru ca raul sa triumfe este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic! Sa facem ceva!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Timisoara 2021

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Există de ceva vreme în mediul virtual, dar a făcut pasul spre lumea reală. Partidul Banatul a fost înființat oficial și figurează acum în Registrul Partidelor Politice din România. În curând vor fi făcute publice programul și felul în care se pot înscrie cei interesați.
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a înființat oficial Partidul Banatul
Podul Jiul are toate avizele necesare, așa că Primăria Timișoara poate da drumul la proiectul tehnic și, ulterior, la licitația de execuție. Nicolae Robu pare să fi fost greșit informat de subordonații săi, pentru că spune că nu există acord de la Monumente, fiind solicitată o modificare de arhitectură. Podul a primit însă undă verde.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Podul Jiul are OK  și de la Monumente,  deși Robu spune că s-au cerut modificări de arhitectură
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com