Robu s-a spalat pe maini de centura

Primarul Nicolae Robu recunoaște, în sfârșit, că una dintre promisiunile sale electorale nu avea acoperire în realitate. Centura ocolitoare a Timișoarei nu intră în atribuțiunile municipalității, deși a fost prezentată la greu în campanie drept un „proiect de anvergură” al candidatului USL.

La dezbaterea publică organizată, miercuri după-amiază, pe tema bugetului Timișoarei pe 2013, Nicolae Robu a fost întrebat de ce nu sunt prevăzuți, la capitolul investiții, bani pentru centura de sud a orașului. Răspunsul edilului liberal a venit prompt: „Centura Timișoarei nu este în prerogativele primăriei. Nu este proiectul municipalității, vom vedea de cine va fi realizată. Centura nu este decât în responsabilitatea morală a primăriei. De aceea nu sunt alocate fonduri pentru acest lucru”.

Anul trecut însă, una dintre prioritățile candidatului USL la Primăria Timișoara era reprezentată de „Centura și Inele orașului și racordul la autostrada Timișoara – Arad”, trecute la capitolul „proiecte de anvergură”. Mai mult decât atât, în plină campanie electorală, ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Ovidiu Silaghi, declara, la Timişoara, că problemele municipiului se vor regăsi pe ordinea de zi a Ministerului Transporturilor. „Știm că nu numai domnul Robu, ci şi timişorenii îşi doresc să închidă şoseaua de centură. Dorim să relansăm proiectul. Nu promitem că vom termina un asemenea proiect în şase luni, dar îl repunem pe tapet. Este momentul ca Timişoara să redevină un partener al guvernului şi acest lucru va fi posibil după ce candidatul USL, Nicolae Robu, va deveni primar”, spunea Silaghi.

Ce fel de partener a devenit Timișoara și cum a fost repus proiectul pe tapet s-a văzut: Guvernul României nu a alocat, în acest an, niciun bănuț pentru centura de sud a orașului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Marin a spus: (April 3rd, 2013 at 18:56 )

Fii corect frate sau soro ce-i fi ca am fost si eu la dezbatere si Robu a mai spus ca el face lobby pt centura si ca ea se va realiza la anul din fonduri europene de cqatre Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale. Si daca-mi amintesc bine asta a spus si in campanie ca el va fi ascultat la Bucuresti nu ca Ciuhandu si ca va face lobby pt. centura.

Victor a spus: (April 3rd, 2013 at 20:32 )

Se spala pe maini de tot,ca de cand a ajuns primar nu a realizat nimic din ce a promis,doar si-a achitat o parte din datoriile catre fratii Cristescu

Pop a spus: (April 3rd, 2013 at 21:14 )

Las ca papam bani in drumuri dupa camioane si in poluare,dar nu facem centura

Ioane si Gheorghe a spus: (April 3rd, 2013 at 21:41 )

MINCINOSII votati de FRAIERII de timisoreni !!! Asa le trebuie, sa mai astepte de la miticii de olteni si regateni ceva !!!

Oprea a spus: (April 3rd, 2013 at 22:09 )

Tipic lui Robu,nimic din ceea ce promiti nu trebuie sa realizezi,ca lumea e proasta si daca le faci un chef inainte de alegeri,te mai aleg un mandat

Hilar a spus: (April 3rd, 2013 at 22:34 )

Oare cand va face un pustiu de bine si se va spala pe maini si de acese Recas?

liana a spus: (April 4th, 2013 at 09:58 )

pacat, robu e o mare dezamagire pentru multi timisoreni. s-a tinut de cuvant doar pentru oamenii din jurul lui carora le-a oferit niste sinecure politice. prin spectacolele de prost gust oferite in fiecare zi de acest circar, timisoara arata mai rau decat pe vremea lui ciuhandu. cine putea sa creada asa ceva acum aproape un an?

ALINTM a spus: (April 17th, 2013 at 05:13 )

Nu a realizat nimic ROBU ? dar contractele de zeci de milioane de euro reziliate cu baietii destepti din primarienu inseamna nimic ? dar sterilizarea cainilor comunitari nu inseamna nimic ? prostilor , votatil din nou pe ORZA CIUHANDU ca ati vazut cum va furat de zeci de milioane euro , iar orasul arata praf , poluat ,caini vagabonzi , cladiri dezafectate in care locuiesc bosketari……drumuri carpite si sparte ……..asta a ramas dupa CIUHANDU

ALINTM a spus: (April 17th, 2013 at 05:14 )

PARDON , FRATII CRISTESTI A CUMPARAT ORASUL CU AJUTORUL LUI ORZA – CIUHANDU

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Salvamari pe Bega! Politistii locali fac cursuri ca sa poata patrula cu salupa

Pentru că șalupa e trasă pe dreapta până la primăvară, polițiștii locali de la Biroul de Patrulare Navală își ocupă timpul în mod constructiv. Fac cursuri de salvare de la înec, respectiv prim-ajutor, astfel încât, la vară, să știe ce să facă în situații extreme.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salvamari pe Bega! Politistii locali fac cursuri ca sa poata patrula cu salupa

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara culturală are datoria de a-l respecta și de a-l „folosi” pe Ioan Holender. Asta spune primarul Nicolae Robu, care regretă decizia fostului director al Operei de Stat din Viena de a renunța funcția de președinte onorific al Asociaţia Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Edilul nu a putut spune însă de ce Holender n-a prea fost „folosit” până acum de instituțiile locale de cultură.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu regreta decizia lui Holender si nu stie de ce Timisoara culturala l-a ignorat pana acum pe acesta
Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Construcțiile modulare cumpărate de primărie pentru Școala Generală 30 din cartierul Soarelui au ajuns la Timișoara. Sunt primele „containere” în care vor fi amenajate săli de clasă, pentru a mai rezolva din problema lipsei de spațiu. În bugetul pe 2018 sunt prevăzuți bani pentru o achiziție similară și în acest an.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Containerele-sali de clasa au ajuns la Generala 30
„Atacantul argentinian Esteban Ciaccheri (născut pe 20 mai 1991, testat de echipa noastră) și fundașul Iulian Carabela (născut la 11 aprilie 1996, ultima dată la Juventus București) au semnat cu Poli Timișoara angajamente până-n vară, cu opțiune pentru încă un sezon”, este ultimul anunţ făcut de prim-divizionara de fotbal din capitala Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele intariri la Poli, echipa fara punct in 2018
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top