Vadim, contestat in propriul partid de „27 de pigmei”

Revoltă în Partidul România Mare. 27 de preşedinţi ai organizaţiilor judeţene PRM cer demisia lui Corneliu Vadim Tudor. „Tribunului” i se reproşează că în 2010 a fraudat alegerile din partid, că avut rezultate dezastruoase la alegerile din 2012 şi a dus partidul la izolare şi compromitere. PRM Timiș nu marșează însă la această mișcare.

“Curajoşii” naţionalişti vor ca, până pe 20 aprilie, să fie convocat Consiliul Naţional de Conducere care să stabilească rapid data congresului. Răzvrătiţii cer ca din noile organe de conducere să nu mai facă parte Vadim. „În realitate, e vorba despre un singur individ bolnav psihic, Georgică Brînzilă, care periodic cere capul meu. Ţin singur steagul sus în parlamentul european. Ungurii s-au obrăznicit, ce să facă un singur om? Cui nu-i convine să piară. Eu mi-am vândut crucea de aur de la gât, ca să țin partidul”, a replicat Vadim.

PRM Timiş este prima filială din ţară care îşi spune oficial poziţia în cazul scandalului din interiorul partidului. „Constat cu amărăciune că în sfânta zi de duminică, în Postul Paştelui, în loc să meargă la Sfânta Liturghie, 27 de pigmei, aşa-zişi preşedinţi de filiale judeţene PRM, care toţi la un loc nu-i ajung preşedintelui nici măcar la degetul mic, au sărit la gâtul celui care este liderul de necontestat al Naţionalismului Luminat Românesc”, spune Livius Ţîrnea, președintele PRM Timiș.

„Să fie foarte clar: Vadim Tudor este un politician de talia marilor personalităţi din perioada interbelică: Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Brătienii sau Nicolae Titulescu. Chiar dacă printr-o fraudă inimaginabilă în 2000, nu a ajuns preşedintele României, va rămâne în istorie ca un lider de necontestat al tuturor românilor cinstiţi şi patrioţi”, mai spune Ţîrnea. Rezultatul de sub 2% înregistrat de PRM la alegerile parlamentare din 2012 s-a datorat şi faptului că partidul a depus liste de candidaţi pe doar 59% dintre colegiile parlamentare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

farcash atilla a spus: (April 8th, 2013 at 08:34 )

asta Vadime iaste niebuna la capu. ighen.

Crisan a spus: (April 8th, 2013 at 11:05 )

Stimate coleg, constat cu stupoare ca dupa ce ai participat la semnarea unui material care nu are nimic in comun cu excluderea d-lui Vadim din PRM sau din fruntea acestui partid (aprecierea apartine revistei Tricolorul-pirat) te autodefinesti “pigmeu” si te delimitezi de acea actiune, de fapt o solicitare pentru organizarea Consiliului National al PRM, absolut necesar pentru stabilirea directiei viitoare a partidului. Eu nu cred ca doresti ca PRM sa ramana la procentul actual, iar noi toti dupa dezastrul de la alegerile parlamentare inca batem pasul pe loc.
Eu personal nu-mi asum eticheta de “pigmeu” al PRM dupa o activitate de 15 ani in randurile partidului, dintre care 12 presedinte al filialei judetene.
Sper sa ne cunoastem mai bine stimate coleg, sa contribuim impreuna la ridicarea partidului macar peste pragul electoral, alaturi de d-l Vadim si de toti ceilalti care am mai ramas in acesta “mica familie politica” numita PRM.
Cu sinceritate,
ing. Emil Crisan – presedinte PRM ALBA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Protest sindical la Timisoara

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara

Economic vezi arhiva Economic

Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

DRDP anunță că luni, 23 octombrie, din cauza unor lucrări la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, circulația pe DN 76, în zona Șoimuș, câte 30 de minute la fiecare două ore. Sunt instituite de asemenea unele restricții pe DN76 și în localitatea Bejan.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara
Primăria Timișoara finanțează buget participativ, dar nu la… primărie. Un proiect al FITT își propune să strângă proiecte de la tineri, să le scoată la vot și să le finanțeze, în funcție de popularitatea lor. Cea mai mare parte a banilor vine de la bugetul local! Un proiect derulat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timisoara are buget participativ, dar nu la… primarie! FITT cauta proiecte de la tineri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top