„Vicele” Stoia face toata ziua reclama la Bega Grup

Viceprimarul Traian Stoia este probabil cel mai bizar personaj din administrația locală de după Revoluție. Fie numai și pentru faptul că, înainte de-a fi viceprimar, el este trimisul special al unor afaceriști în Primăria Timișoara. Secret al lui Polichinelle, este vorba de frații Cristescu. Omul face doar ce-l taie capul prin instituția de pe Loga, iar primarul Robu este departe de a-l putea stăpâni.

O dovadă a faptului că este doar un „trimis” acolo ar fi și faptul că mașina lui de serviciu este inscripționată „Bega Grup”. Bine, vor spune mulți, înseamnă că nu folosește o mașină a primăriei și, prin urmare, face economie, spre deosebire de alții care merg și la piață cu mașinile de serviciu. Și totuși… Nu la mașini se fac marile cheltuieli sau, din contră, economii, iar ca un demnitar să umble toată ziua cu mașina firmei conduse de niște indivizi controversați nu prea pare în regulă. Fie și pentru faptul că această firmă poate intra în litigii cu primăria, așa cum a mai avut, de altfel.

Încă o dovadă a faptului că Stoia consideră o parte a primăriei tarlaua lui de joacă e faptul că trimite comunicate de presă, care implică municipalitatea, așadar oficiale, de pe mail-ul lui personal. (Mă rog, nu știm cât folosește el mail-ul, cât mai ales țuțării din jurul său.) Chestie care iar nu se face într-o instituție cu pretenții de seriozitate. Dar dacă instituția tot n-are purtător de cuvânt, de ce nu?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dementhul a spus: (April 19th, 2013 at 10:42 )

Dupa o anumita varsta se intaleaza dementza senyla si revii la mintea copiilor (daca astia sunt cam retardaty, IQ<10%) ce sa faci!! nu dati copiilor bani in intersectii=nu dati batrineilor functii in administratie!!

senilul a spus: (April 19th, 2013 at 10:51 )

Dupa o anumita varsta se intaleaza dementza senyla si revii la mintea copiilor (daca astia sunt cam retardaty, IQ<10%) ce sa faci!! nu dati copiilor bani in intersectii=nu dati batrineilor functii in administratie!!

marius a spus: (April 20th, 2013 at 14:23 )

de mult timp gindesc la actiunile mafioate ale FRATILOR, au reusit sa distruga un intereg oras, noi ne uitam si ne minunam.
au reusit numai pt. buzunarul lor. Ce dividende a dat Bega actionarilor (la cei mici ma refer)? sint prea adinc implicati si nu ne duc mai depate.

cel cu barba a spus: (April 21st, 2013 at 04:36 )

doar ala cu coasa ne mai salveaza de nea taraie besina

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Protest sindical la Timisoara

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara

Economic vezi arhiva Economic

Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

DRDP anunță că luni, 23 octombrie, din cauza unor lucrări la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, circulația pe DN 76, în zona Șoimuș, câte 30 de minute la fiecare două ore. Sunt instituite de asemenea unele restricții pe DN76 și în localitatea Bejan.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara
Primăria Timișoara finanțează buget participativ, dar nu la… primărie. Un proiect al FITT își propune să strângă proiecte de la tineri, să le scoată la vot și să le finanțeze, în funcție de popularitatea lor. Cea mai mare parte a banilor vine de la bugetul local! Un proiect derulat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timisoara are buget participativ, dar nu la… primarie! FITT cauta proiecte de la tineri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top