In Primaria Timisoara vremea a devenit instabila, chiar senila

Cel mai mare câștig pentru timișoreni după nici un an de mandat Nicolae Robu este lupta la baionetă între viceprimarul Traian Stoia (PSD, Frații Cristescu) și secretarul Ioan Cojocari (recent demisionar din PCR și prieten cu toată lumea). Deși știa că este înregistrat de un reporter al Opiniei Timișoarei, în urmă cu ceva vreme secretarul Cojocari s-a făcut că plouă și a povestit cum a fost dumnealui de-a lungul timpului „frână” pentru frații Cristescu, pe lege, bineînțeles, și cum n-au reușit magnații imobiliari să pună mâna pe toate terenurile ce și le-ar fi dorit din patrimoniul municipal. În replică, viceprimarul Stoia (PSD, F.C.) a ieșit zilele trecute în presă cu o senzațională „bombă” de presă. Demascând cum Serviciul juridic condus de Jean Cojocari a simulat incompetența pentru ca un imobil vândut cu numai 100.000 de euro să ajungă pe mâna Rodicăi Vlad, pentru ca apoi aceasta să-l vândă pe un milion de euro la niște italieni.

Un an de zile am așteptat momentul ăsta. Știți cum e în savană? Doi lei se încaieră pe o halcă de antilopă, iar din toată această luptă mai vine și-un popândău de alegător și-și asigură micul dejun. Dincolo de povestea cu prejudiciul de 900.000 de euro pe care-l înregistrează Primăria Timișoara din afacerea cu Rodica Vlad mai stau alte zeci, poate sute, de afaceri din care administrația locală a ieșit, cum altfel?, în pierdere.

De la Afacerea „Acvariul”, desființarea parcurilor și până la combinațiile țigănești din centrul orașului, DNA și Traian Stoia puteau să mănânce o pâine bună prin demascarea răului din primărie. Ba mai mult, Traian Stoia ar putea fi la fel de indignat că municipalitatea acționară la ADP a pierdut vreo 600.000 de euro băgați numai în renovarea imobilului oferit cu atâta generozitate organizației județene a PSD, partid din care face parte degeaba și edilul septuagenar.

Colegul Ino se întreba mai sus de ce și-ar dori Frații Cristescu terase în parcuri. Eu aș pune altfel problema. De ce și-ar dori FC un viceprimar ca Traian Stoia? Continui să cred că, fără să facă valuri, Frații ar fi obținut mai mult în Consiliul Local Timișoara prin tot felul de aleși deghizați din toate regnurile politice decât ar face o mare mămăligă cu atât de zgomotosul și antipaticul moș Stoia. Și fără să ridice la fileu altor mahări de pe CD Loga nr. 1 prilejul de a-și aminti cum au făcut Frații primul milion de euro, ba chiar primul miliard de lei noi de la revoluție și până la referendum.

Vă dați seama ce senil trebuie să fii să aduci în discuție o schemă de îmbogățire care presupune cumpărarea unor obiective ale statului la prețuri mult subevaluate, pentru ca mai apoi să le vinzi sau să le închiriezi înapoi la stat cu profituri imense? Oare „vicelui” Stoia nu i se părea cunoscută rețeta prin care Rodica Vlad a cumpărat de la stat ieftin și a vândut la privat scump? Branduri ca Optica, Electromotor, Extraceram, 6 Martie, Hotel Timișoara, magazinul Bega și câte altele pe care le și uiți dacă nu le mai vezi la atâția ani după demolare le-a uitat tataia? Știe Traian Stoia cine patronează aceste foste afaceri, cele mai multe dintre ele ajunse doar clădiri și terenuri în așteptarea cumpărătorilor? Începe cu „Fra…”, da, da, foarte bine, domnule Stoia… aaaaaa, nuuuuuu, nuuuuuu, și ei, dar nu-i vorba de Tender.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (mai 27th, 2013 at 09:18 )

ai dreptate cand spui asta. si stiu ca stii ca si altii au facut aceleasi lucruri pe care daca vrei le poti spune. si poti alege sa spui sau sa nu spui si cine i-a ajutat din primarie sau din alte structuri ale statului pe FP. e alegerea ta ce faci dar sunt sigur ca daca vrei, poti sa o faci. si daca te hotaratasti sa o faci, fa-o!.

Tony Gheata a spus: (mai 27th, 2013 at 10:06 )

@dan : una e sa sti si alta e sa poti dovedi sau macar sa ai informatii pe surse, ca asa barfe, smenuri, susanele…. sunt ca de’aia traim

dan a spus: (mai 27th, 2013 at 12:11 )

@Toni, e foarte corect ceea ce spui tu. un prieten de-al meu spunea ca „cei care stiu , gasesc intotdeauna resursele ca sa dovedeasca asta”. asa ca mai devreme sau mai tarziu gasesc informatiile cautate. nu-i asa?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top