In sfarsit, Registrul National de Donatori de Celule Stem e functional

Printr-un simplu gest puteți salva viața unui om. Timișorenii se pot înscrie, de acum, în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Acesta a devenit, în sfârșit, funcțional și oferă o șansă în plus românilor care suferă de boli grave ale țesutului sanguine sau ale sistemului imunitar.

În prezent, în lume sunt înregistraţi peste 22 milioane de donatori voluntari de celule stem hematopoietice. Pentru că este mai probabilă găsirea unei persoane compatibile în regiunea geografică din care provine pacientul, majoritatea ţărilor și-au creat registre de donatori voluntari de celule stem hematopoietice. România a intrat, în sfârșit, în rândul acestora. De la deschiderea registrului român au fost salvate, prin transplant de celule stem de la donatori neînrudiţi, patru persoane. Trei dintre acestea sunt români care au primit celule din Cehia, Germania şi Polonia, iar al patrulea este un rus care a primit celule stem din România.

Centrul din Timișoara se află pe str. Martir Marius Ciopec nr. 1. „Cei care doresc să se înscrie în registru trebuie să fie sănătoşi și să nu fi avut boli invalidante anterioare. Există un protocol de donare care implică iniţial o luare în evidenţă a donatorilor de celule stem, cu istoric medical și istoric de familie. Se evaluează, se recoltează nişte analize care se efectuează şi la noi, şi la Bucureşti şi intră într-un program. În momentul în care este nevoie de donator, el va fi chemat şi se vor recolta celulele stem”, explică dr. Cristina Ghiocel, directorul centrului.

Dacă aveți între 18 și 45 de ani, vă puteți înscrie în acest program. Beneficiarii sunt copiii și adulţii din România, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar. Ei au șansa astfel de a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii. „Nu doare. E ca și cum ar dona sânge, doar că se recoltează o cantitate un pic mai mare. Pot veni la noi la centru. O echipă formată din doi medici stă de vorbă cu presupusul donator, îi face acea fişă de introducere în programul de celule stem. Este un program foarte bun şi bineînţeles că orice salvează o viaţă este binevenit”, mai spune dr. Ghiocel. Mai multe informații pot fi găsite aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad

Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT) a împlinit 20 de ani și a marcat aniversarea printr-un eveniment organizat la Novi Sad. Ea grupează cinci milioane de oameni, trei județe din Ungaria, patru din România și provincia autonomă Voivodina din Serbia. Unul dintre subiecte a fost reluarea discuțiilor legate de autostrada Timișoara - Belgrad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Doar jumatate din firmele din Timis vor compensa sigur scaderea veniturilor angajatilor

Jumătate din firmele din Timişoara sunt hotărâte să compenseze scăderea salariului brut de la 1 ianuarie, pentru a acoperi trecerea contribuţiilor sociale exclusiv asupra angajaţilor, arată un sondaj derulat de una dintre companiile de consultanţă în domeniul resurselor umane, prezentă pe piaţa locală.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar jumatate din firmele din Timis vor compensa sigur scaderea  veniturilor angajatilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT) a împlinit 20 de ani și a marcat aniversarea printr-un eveniment organizat la Novi Sad. Ea grupează cinci milioane de oameni, trei județe din Ungaria, patru din România și provincia autonomă Voivodina din Serbia. Unul dintre subiecte a fost reluarea discuțiilor legate de autostrada Timișoara - Belgrad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad
Posturile din consiliul de administrație de la SDM se împart, evident pe baza competenței, între meritocrații de partid. Sunt, probabil, singurii care se încumetă să depună dosare în vederea evaluării, pentru că, nu-i așa, responsabilitatea este uriașă, la o societate care are monopol pe tot ce înseamnă drumuri în Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la paduri la drumuri. Adam Craciunescu, cap de lista intre candidatii pentru un post in CA de la SDM
Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top