Timisoara, scoasa la mezat

Din momentul în care Traian Stoia a aterizat pe scaunul de viceprimar, despre Timișoara nu se mai vorbește ca despre un oraș. Un mare oraș, cu pretenții de Capitală Culturală Europeană. Timișoara a devenit, în discursurile lui Stoia, o imensă plăcintă care trebuie împărțită în sute de felii, mai groase sau mai subțiri, și apoi vândute cui trebuie. Sau, mă rog, cedate cui i se cuvin. Parcuri, piețe, licee, totul e pus la mezat. Totul e de vânzare. Timișoara e o mare pleașcă pentru samsarii imobiliari.

Sunt deja „n” exemple despre modul în care Stoia vede și înțelege administrația. Respectiv, ca pe o afacere din care să scoți cât mai mult profit. Ca și cum municipalitatea ar fi o firmă. Da, poate unii ar dori să ajungă componentă a Grupului de firme Bega, dar mai trebuie întrebați și timișorenii – din când în când – dacă doresc asta.

Ultimul exemplu este cel cu parcările subterane din zona Pieței Unirii. Încă directorul ADP, Liviu Barbu, a dezvăluit, pentru deBanat, ce se ascunde în spatele aceste mega-afaceri. Mulți ar spune mega-escrocherie! Se știe, orice contract are și unele anexe ferite de ochii lumii. În cazul de față, anexele secrete spun că tot ce este la suprafață, deasupra parcărilor, adică o bună parte din zona Cetate, inclusiv Piața Unirii, ar ajunge în mâna „investitorilor”. Miza o reprezintă terasele și barurile din zonă, patronii urmând să achite chirii investitorilor, nu primăriei.

Pentru acest gen de afaceri insistă Stoia, punând chiar presiune pe primarul Nicolae Robu. Or, să renunți cu atâta nonșalanță la cea mai mare piață din oraș, una dintre cele mai mari piețe urbane din România, e deja o nebunie. Aici nici nu știi cine trebuie chemați mai întâi, procurorii sau medicii de pe Văcărescu. Noroc însă că mega-șmenul nu pare să fie pe placul primarului, care a refuzat să-l semneze, în pofida insistențelor lui Stoia. Dar cum acesta s-a lăudat că îl are cu ceva la mână pe Robu, nu se știe care va fi epilogul afacerii.

Și dacă tot vorbim de imobiliarele lui Stoia, la finele săptămânii trecute a mai venit cu o idee năstrușnică. Îi spun așa ca să nu-i zic idee cretină de-a dreptul. Deci Stoia a anunțat că vrea să comaseze toate liceele tehnice din oraș. Ați crede că omul are mari proiecte în cap privind procesul de învățământ, vrea o îmbunătățire a actului didactic. Dar nu e vorba de asta, chiar el recunoscând că ideea i-a venit după ce-a observat că liceele au mari suprafețe de terenuri și clădiri. Care pot fi vândute!

Să stai să te crucești, nu alta! Până unde poate să meargă ipochimenul pe zona șmenurile imobiliare? Până să ia terenuri de la licee și școli. Nici nu contează că aceste terenuri sunt destinate practicii școlare. Nu înțeleg de ce naiba nu desființează toate școlile din oraș, dacă au terenuri ce pot fi exploatate altfel? După cum evoluează lucrurile, nu cred că va mai trece mult timp, până când Stoia va pune la vânzare Opera, Filarmonica, Piața Operei, poate Catedrala. Iar în final o să vândă și primăria. Păi, la ce individ a ajuns pe acolo șef, poate nici nu-și mai are rostul. Și mă întreb din nou: pentru individul ăsta ce trebuie chemați mai repede, doctorii sau procurorii?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

George a spus: (iunie 17th, 2013 at 18:37 )

Procurorii! ceasta-i opinia mea. Dl. Stoia ar trebui deja bagat in ancheta si „iscodit” cu privire la smenurile pe care este imboldit sa le pregateasca si nu in ultimul rand, pentru santaj. In umbra, zac ranjind fratii Cristescu. Se pare gasca de profitori de pe vremea lui Ciuhandu sunt mic copii pe langa astia adusi pe val de patrunderea in Primarie a fratilor Cristescu (via Stoia). Daca nu se intervine acum, o sa le platim Cristestilor taxa si pentru ca mergem pe trotuar (mai mult pentru zonele de umbra), iar Timisoara nu va mai fi oras, ci o proprietate privata, apartinand diversilor Cristesti, mai mari sau mai mici.

cretIno Ardelean a spus: (iunie 17th, 2013 at 18:54 )

ba ino esti mai destept decat am crezut, nu ti-a trebuit decat un an de zile ca sa intelegi ca orasul a ajuns mosia Fratilor 🙂

ramsey a spus: (iunie 18th, 2013 at 14:19 )

Ce sa priceapa un fost pedagog despre scoli sau invatamant.Asta ar fi in stare sa-si vanda nevasta sa o poata rascumpara la jumatate de pret,daca „fratii” i-o cer.Vai si amar !

Ioan Savu a spus: (iunie 18th, 2013 at 14:39 )

Sa le fie rusine la timisorenii aia care i-au votat pe banditii astia de la TOATELE partidele astea. Acest Stoia si fratii Cristescu, impreuna cu papusa lor Robu si cu „Care nu stie sa vorbeste” buldozeristul Bojin, vor distruge Timisoara si pe locuitorii ei, ii vor fura, ii vor jefui si se vor imbogati pe seama prostiei lor.

Daca – i lasam. Jos cu ei timisoreni !!!

Juror a spus: (iunie 18th, 2013 at 18:27 )

Ino, dar DB de ce nu scrie din astea pe blogul lui virulent? Nu le vede?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Top