Pronosticuri pentru ACS Poli – Dinamo: optimism maxim in USL

Pe zi ce trece, tot mai multe lucruri par să-i despartă, dar există totuși o chestiune asupra căreia liderii PSD și PNL din Timiș sunt pe aceeași frecvență. Și anume, optimismul că ACS Poli va învinge vineri pe Dinamo în meciul inaugural al noului sezon fotbalistic de Liga 1.

Primarul Nicolae Robu, principalul susținător al proiectului ACS Poli, nu concepe sub nicio formă o înfrângere sau un egal pe teren propriu. „Câştigă Poli cu un gol diferenţă. Sunt modest în aşteptări. Evident că dacă va câştiga la un scor şi mai mare, voi fi şi mai fericit, dar mă mulţumesc şi cu un gol diferenţă”, a declarat Robu.

Același optimism se regăsește și în tabăra PSD. Președintele filialei social-democrate, Titu Bojin, este chiar mai încrezător în victoria timișorenilor, mizând pe un 3-1 pentru Poli. În schimb, Sorin Grindeanu, noul „prieten” al lui Robu, marșează, la fel ca primarul, pe o victorie la limită. „Bate Poli cu 1-0”, a fost pronosticul deputatului PSD.

Opoziția, în schimb, este împărțită când vine vorba de acest meci. Cei trei consilieri locali ai PNȚCD (Boncea, Herzog, Orza) au pierdut ocazia de-a fi timișoreni, afirmând că nu-i interesează meciul. Și asta, în condițiile în care ACS Poli joacă cu Dinamo, echipa pe care adevărații poliști o urăsc cel mai mult. Mai timișorean decât țărăniștii este deputatul PDL Alin Popoviciu, care mizează pe o victorie a lui Poli. „Va fi 2-0. Toți trebuie să ținem cu Poli. Indiferent dacă este sau nu adevărata Poli, este echipa Timișoarei și sper din tot sufletul ca vineri să învingă pe Dinamo”, ne-a declarat Popoviciu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (iulie 19th, 2013 at 10:18 )

In sfarsit un lucru destept spus de Popoviciu! Hai Poli!

@popo viciu a spus: (iulie 19th, 2013 at 12:51 )

totusi daca vrei – poti !

Totusi a spus: (iulie 19th, 2013 at 13:10 )

Portocalii sunt mai destepti ca taranistii, in probleme DE TIMISOARA, se dezic de „fratii taranisti” !

Sabin Cara a spus: (iulie 19th, 2013 at 13:25 )

daca si Popoviciu spune asta atunci asa o fi. PNTCD sint singurii care au alta parere, as zice politica. altfel spus se face politica, de opozitie, nu prea fericita, cu unicul club timisorean din L1. oare asta e singura tema care a ramas PNTCD-ului? alta nu am vazut.

Totusi portocalii.. a spus: (iulie 19th, 2013 at 13:44 )

Portocalii nu sunt atat de tantalai ca taranistii, pe care ura si frustrarea pierderii alegerilor i-a facut sa devina cei mai turbati dusmani ai timisorenilor !

cica opozitie !!! a spus: (iulie 19th, 2013 at 14:41 )

au un singur slogan politic-economic-social : AC Recas nu e Poli! a , pardon, mai nou au si „palmierii nu sunt Timisoara? Dar ce sunt? Probabil : palmierii sunt Recas!

Ivanhoe a spus: (iulie 19th, 2013 at 14:47 )

Alin Popoviciu a dat un exemplu bun! Cine are ochi de vazut sa vada! Poli trebuie sustinuta de toti timisorenii si nu trebuie sa fie un obiect de disputa politica!

Adi a spus: (iulie 19th, 2013 at 15:56 )

Trebunie sunat neaparat si Cristi Brancovan :)) , sa vedem ce are de zis si el.

huoodinamo a spus: (iulie 19th, 2013 at 16:40 )

toti papagalii care au dat pronosticuri ii doare undeva de Poli de fapt. pt ei e doar un vehicul politic.

unde-i Jiji Brancovan? a spus: (iulie 19th, 2013 at 18:54 )

unde-i Jiji Brancovan? Ca doar nu-i si el la Jilava, Doamne fereste?

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iulie 20th, 2013 at 04:28 )

PRONOSTICUL MEU ESTE CLAR ACS POLI TIMISOARA CISTIGA CU DINAMO!TREBUIE STERILIZATI INAINTE DE INTOARCEREA IN BUCURESTI!!!SI ASU PU LI SE VA DESFIINTA!!!CINE O SA NUMERE SUPORTERI CE COCOSAT DE LA ASU!!!!20000 DE SUPORTERI ADEVARATI BRAVO LOR!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

leo a spus: (iulie 20th, 2013 at 22:32 )

ce drecu va-ti blocat nu mai dati nici un articol? sau sunteti cu asu? a fost meciul cu dinamo, daca cumva nu stiti. ziar de 2 lei

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top