Vineri seara, suporterii lui Poli sunt chemati in „cel mai frumos loc de pe pamant”

Asociația Suporterilor Poli Timișoara exultă: mai sunt doar două zile până la un nou duel cu eternii rivali de la Dinamo. Pentru ca atmosfera să fie ca pe vremuri, ASPT cheamă oamenii la stadion, pentru „onoarea Timișoarei”. Meciul contra „câinilor” va începe la ora 20.45.

Asociația Suporterilor Poli Timișoara a emis, miercuri, un comunicat prin care îndeamnă iubitorii de fotbal din capitala Banatului să vină pe stadion și să încurajeze echipa la primul examen din Liga I. Sorții au decis ca „balul” să fie deschis de un meci contra lui Dinamo București.

suporteri

Iată comunicatul: „După doi ani de zile în care ne-a fost refuzat consecutiv accesul în liga întâi, din motive extrasportive, a sosit momentul să revenim acolo unde ne este locul, în elită. Acolo unde Poli ne-a oferit de atâtea ori bucurii enorme, acolo unde toți timișorenii am luptat întotdeauna cu mândrie să demonstrăm că aici este «leagănul fotbalului românesc».

Și nici nu putea începe mai bine anul revenirii. Primul meci ne aduce în față nu doar un adversar puternic, ci un rival istoric. Este momentul în care trebuie să fim alături de Poli. Este momentul să ne reîntâlnim pe «Dan Păltinișanu», cel mai frumos loc de pe pământ. Acum trebuie să arătăm din nou tuturor cine suntem. Să demonstrăm că, indiferent ce piedici ne apar în față, noi nu putem fi învinși! Indiferent de ce s-a întâmplat în trecut, noi suntem tot aici! Și vom fi pe stadion, și vom încuraja pe Poli, și vom trăi din nou fiecare moment fericit sau mai putin fericit alături de echipă.

Acum, Poli a redevenit o echipă eminamente timișoreană, bănățeană! Susținută de autorități și de Universitatea Politehnica, instituția care a făurit în 1921 clubul pe care-l iubim cu toții, clubul căruia i-am dedicat tinerețea noastră! Este un club condus de timișoreni, de foste glorii ale lui Poli. Este o echipă antrenată de timișoreni. Este o formație în care evoluează timișoreni și timișeni. Pe iarbă avem șansa să vedem copiii noștri cum joacă pentru mândria noastră. Și în tribune vom fi noi să îi încurajăm, și în peluze vom fi noi să cântăm și să ne bucurăm de victoriile lor.

Ne întâlnim din nou, cu toții, în Peluza Sud pentru a participa împreună la sărbătoare. Vocile noastre se vor uni și vor purta echipa spre victorie. Meciul împotriva celor de la Dinamo este un nou început. Vineri este șansa noastră să ducem mai departe tradiția clădită de bunicii și părinții noștri. Nu putem lăsa o istorie de 92 de ani să moară. Este timpul nostru acum, și doar împreună putem reuși. Ne vedem vineri seară, pe stadion, pentru onoarea Timișoarei! Haide Poli!”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

POLI EXISTA a spus: (iulie 17th, 2013 at 18:41 )

POLI TRAIESTE! POLI NU MOARE ,cum vor unii! POLI EXISTA ! POLI = PASAREA PHOENIX !

RESPECT BRADU a spus: (iulie 17th, 2013 at 22:25 )

SENZATIONAL ARTICOL PLUS GRAFICA …..JOS PALARIA HAI POLI TRADITIA NU MOARE CU MIC CU MARE LA STADION SA SUSTIMEN TIMISOARA

rares a spus: (iulie 17th, 2013 at 23:08 )

Alo, Cara, ce dracului de etereni rivali? Dinamo a fost mereu in prima liga, Poli a fost mai mereu intre prima si a doua liga. Unde kkt au fost eterni rivali?

manes a spus: (iulie 17th, 2013 at 23:09 )

Alo, Cara, ce dracului de etereni rivali? Dinamo a fost mereu in prima liga, Poli a fost mai mereu intre prima si a doua liga. Unde kkt au fost eterni rivali?

jak a spus: (iulie 18th, 2013 at 00:28 )

nu vom veni la meci,asta nu e poli,este jucaria lui robu si bojin

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iulie 18th, 2013 at 02:51 )

NU NUMAI CA ESTE CEL MAI FRUMOS LOC DE PE PAMINT DAR ESTE SI INTR -UN ORAS DE FRUNTE A TARI UNDE IATA FOTBALUL RENASTE LA TIMISOARA SI OAMENII SE POT BUCURA DE O SEARA DE VARA MINUNATA.HAIDE ACS POLI TIMISOARA VICTORIE CU DINAMO SI DE CE NU CU CLUJ SI SUCCES IN LIGA 1.TIMISORENI SA MERGEM SA SUSTINEM PRIMUL MECI AL ETAPEI SI PRIMUL MECI AL ACS POLI TIMISOARA VA FI O PARTIDA FRUMOASA MERITA SA O VEDEM!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

RESPECT BRADU a spus: (iulie 18th, 2013 at 02:58 )

HERZOGHISTI SA SE LINGA PE BOT

TIMISOARA - POLI TIMISOARA ! a spus: (iulie 18th, 2013 at 08:17 )

cum sa inteleaga astia de la asu? ei merg in locuri unde „stadionul” e intre batoza si semanatoare!

cipito a spus: (iulie 18th, 2013 at 12:07 )

Hai baieti ! Lasam neintelegerile, suntem toti banateni ! Caransebesul este alaturi de voi !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top