Caruselul din Parcul Copiilor va fi autorizat abia la mai bine de un an de la inaugurare

Caruselul din Parcul Copiilor, inaugurat cu mare tam-tam în campania electorală din vara lui 2012, nu are nici acum autorizație de funcționare. Primăria se chinuie de mai bine de un an să obțină avizul ISCIR. Edilii se plâng că n-au decât trei oameni care să se ocupe de parc și se gândesc să-l dea în administrare unei firme.

carusel

La peste un an de la deschiderea Parcului Copiilor, caruselul nu funcţionează nici acum. Jucăria n-a mers decât la inaugurare, fiind închisă după primul control al Protecţiei Consumatorilor, pentru că nu avea autorizaţia ISCIR. „Caruselul este în faza finală de autorizare. Din păcate, atâta a durat acest proces. În aproximativ zece zile el va funcţiona”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Liberalul susține că parcul mai are o problemă: lipsa de personal. „Parcul Copiilor este administrat în mod direct de un compartiment al primăriei unde, în momentul de faţă, mai sunt angajate trei persoane. Noi am avut oameni, dar au plecat sau s-au transferat din cadrul compartimentului. În momentul de faţă avem multe posturi vacante care nu pot fi ocupate”, a mai spus Diaconu. Primăria ia în calcul posibilitatea de a da parcul în administrarea unei societăţi comerciale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Centrul de legume-fructe al CJ Timis, motiv de scandal. Primarul PNL din Lovrin: Tomnaticul a fost ales politic

Liberalii acuză interese politice care au stat la baza deciziei de a face la Tomnatic primul centru de legume-fructe al CJ Timiș. Primarul din Lovrin e convins că, dacă ar fi trecut la PSD cu „ordonanța traseiștilor”, centrul ar fi fost construit în comuna lui. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că liberalii se vor opune acestei „aberații”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de legume-fructe al CJ Timis, motiv de scandal. Primarul PNL din Lovrin: Tomnaticul a fost ales politic
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Play-off? In niciun caz! Poli pierde la scor de neprezentare impotriva Chiajnei

Dacă oaspeţii aveau victorii la rând după numirea lui Ion Moldovan pe banca tehnică, echipa lui Ionuţ Popa obţinea doar două puncte în ultimele patru etape. În plus, timişorenii nu se puteau baza pe cinci jucători, dar o victorie îi putea duce pe loc de play-off, peste Viitorul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Play-off? In niciun caz! Poli pierde la scor de neprezentare impotriva Chiajnei
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Avarie majora. „Dorel” a lasat fara apa rece mii de oameni in Timisoara, Giroc si Chisoda

Mii de timișoreni care locuiesc în zona de sud a orașului, dar și cei din Giroc și Chișoda s-au trezit luni seară fără apă rece. A fost avariată o conductă din Calea Martirilor, zonă în care este în derulare, de mai multe luni, un șantier finanțat de la bugetul local. Remedierea durează între 2 și 5 ore.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avarie majora. „Dorel” a lasat fara apa rece mii de oameni in Timisoara, Giroc si Chisoda

Economic vezi arhiva Economic

Suzuki Romania, veste pentru pagubitii de la Timisoara: Vom livra toate autoturismele contractate

Cei câteva zeci de timișoreni care au plătit avansuri pentru mașini noi la RS Sara Motors, fost dealer autorizat Suzuki, și-ar putea primi totuși autoturismele. Reprezentanța pe România a companiei japoneze a anunțat că va livra comenzile, deși nu a primit niciun ban.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suzuki Romania, veste pentru pagubitii de la Timisoara: Vom livra toate autoturismele contractate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top