„Ingerii Galbeni”, sub protectia politistilor de la Sectia 3?

În urmă cu trei zile, o tânără a fost sechestrată în mașină, în parcarea magazinului Profi, din Calea Șagului, de așa-numiții îngeri galbeni. Nu este pentru prima dată și, din păcate, așa cum se mișcă lucrurile, nici ultima dată, când acești „îngeri” sechestrează oameni sau mașini în respectivul loc. De altfel, de numele acestei firme de remorcări și tractări auto se leagă o lungă listă de scandaluri. Începând de la publicitate ilegală pe domeniul public, amintitele sechestrări, amenințări, dar și „țepe” imense trase unora care au apelat la serviciile lor.

injeri

Cu toate acestea, nimeni nu s-a legat de vreun fir de păr de pe căpățânile acestor „îngeri”, mai degrabă negri cu mulți mușchi și puțin creier, decât galbeni. De altfel, și patronul firmei, Răzvan Nedelcu, este atât de sigur pe intangibilitatea lui, încât adoptă tot timpul un ton bășcălios și arogant. Iar „îngerii” cu aptitudini de zmardoi continuă să facă legea, cel puțin în parcarea de la Profi – Calea Șagului. De unde și speculațiile că ar avea în spate oameni destui de puternici.

Mai multe surse susțin că aroganța și nesimțirea „îngerilor” vin de la legăturile pe care le au cu polițiștii de la Secția 3, care închid ochii la toate sesizările care privesc firma de tractări. Și această legătură între polițiști și „îngeri” nici măcar nu este ferită de ochii lumii. Astfel, mașinile polițiștilor de la secția respectivă pot fi văzute tot timpul în parcarea de la Profi. Fără ca niciun „înger” să le ridice sau să pună sechestru pe ele. Cu atât mai puțin pe polițiști. (sursa foto: www.ingeriigalbeni.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

futake a spus: (septembrie 4th, 2013 at 11:25 )

mai mult ca sigur muistul asta a facut firma la incurajarea unor dealari puternici din politie si justitie. ma indoiesc ca se bazeaza doar pe bresele din legislatie si procedurile greoaie de la tribunal.

adi a spus: (septembrie 4th, 2013 at 14:20 )

Autoritatile sau institutile abilitate sa intervina in astfel de cazuri ce fac? Cui trebuie sa te mai adresezi daca politia si protectia consumatorilor nu fac nimic? Cine poate sa raspunda la aceste intrebari? Cetateni ai orasului Timisoara sunt amendati de niste civili doar ca intra in parcarea PROFI, fara sa paraseasca masinile proprii, fiind vinati, blocati si amenintati de”ingerii galbeni”, pina platesc 500 lei. Modul lor de operare fiind urmatorul: – isi lasa masinile lor personale in parcarea PROFI ca momeala.
– in momentul in care o masina intra in parcare este blocat imediat intr-o parte cu o masina de la „ingerii galbeni”,iar in partea cealalta de una din masinile lor particulare ce se afla in parcare.
– pasul urmator iti aruna un dispozitiv sub masina, aproape de rotile din fata (un fel de lant cu niste tepi) dupa care vin la tine la geam si iti spun ca ai de platit 500 lei pt a te debloca.
ACUM SPUNETIMI DVS. CE ESTE DE FACUT?

timisorean a spus: (septembrie 4th, 2013 at 17:25 )

Buna ziua
Sa stiti ca sunt foarte multi timisoreni inselati de acesti ingeri.
Eu de exemplu acum 5 luni am fost jagmanit de acesti ingeri cu suma de 1700 lei, dar nu am putut lua busul pana nu am chemat politia deoarece sotia acestui nedelcu ne-a scos afara din incinta Parcarii pe care o au pe aradulii in spate la Real.
Niste gunoaie ordinare, care nu tin cont de nimic, si sigul vreun militian imputit isi ia partea din acea afacere.
M-as bucura sa fie sanctionati dar ……. eu am renuntat in a le face plangere la sfatul unui domn politai.
Huuuuu escrocii…..

Ian a spus: (septembrie 4th, 2013 at 19:42 )

La fel am patit si eu, le am d at 2500 lei, mi au luat masina din parcare de la Profi, niste excroci. Patroana este o femeie cu o gura mare,o urata care nu stie sa vb, tipa, injura,ii pune la punct pe toti, inclusiv pe sotul ei,nu cred ca are mai mult de 4 clase la ce analfabeta este.M a scos afara din parcarea lor, pe care o au in aradului. Nici politia nu vrea sa aiba de a face cu ei, oare de ce ???Trebuie sanctionati, sunt niste excroci fara scrupule

psihopat a spus: (septembrie 4th, 2013 at 23:16 )

@timisorean, ian

ati gresit grav. Firma asta nu e vreo autoritate. Ce-au facut ei se cheama furt si sechestrare de bunuri. Trebuia sa sunati la 112 si sa depuneti plangere penala.

Una e sa-ti blocheze masina pe proprietatea aia unde ati intrat voi, alta e sa ti-o FURE, sa ti-o duca la ei acolo si sa nu vrea sa ti-o inapoieze. Asta e furt pedepsit de codul penal.

unu a spus: (septembrie 5th, 2013 at 10:42 )

sunteti jurnalisti, faceti ancheta! intrebati seful politiei timis de ce nu se iau masuri pentru protejarea cetatenilor de acesti ‘vanatori’! contactati directorii de la profii, sunt multumiti de ce se intampla cu clientii lor?!
eu unul nu mai cumpar nimic niciodata de la un magazin care ma priveste drept ‘prada’!
haideti sa ne organizam cumva sa-i boicotam!

unu a spus: (septembrie 5th, 2013 at 10:52 )

haideti sa le facem campanie proasta! sa-i boicotam cumava! sa se vada si la televizor si in presa scrisa cum sunt tratati cllientii profi! sa iasa scandal!

Pagubit a spus: (septembrie 5th, 2013 at 11:42 )

sunt unul dintre cei patiti din seara la care face referinta articolul. eram in cealalta masina care au blocat-o pentru a obliga plata
va rog sa dati un mail daca se mai numara printre voi persoane pagubite de aceasta companie. sa vedem ce puytem face ca echipa daca normal, facand uz de drepturi civile nu se poate…ne strangem mai multi
phppao@yahoo.com

eu a spus: (septembrie 6th, 2013 at 10:47 )

Nu prea se poate face nimic. Parcarea profi este domeniu privat unde proprietarul (profi) face regulile. Mai mult, ele sunt si afisate. Legal – sunt destul de bine acoperiti… din pacate. Doar daca exista o anumita lege pe care eu nu o stiu care sa le limiteze puterile pe domeniile private. Este un abuz care este permis prin „scaparile” legilor. Ori intram cu forta peste ei, ori nu mai merge NIMENI sa cumpere de la profi in general. Sa vezi cum isi schimba profi strategia :)))))

adi a spus: (septembrie 6th, 2013 at 11:40 )

Poate nu ii intereseaza sa schimbe ceva…poate profitu lor e mai mare in felu asta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top