Omul nu este echipat pentru a se hrani cu carne

Odată cu interesul crescut pentru alimentația bazată pe fructe, legume și semințe, eliminând mâncarea bazată pe produse de origine animala (carne, lapte, ouă), mi-am pus și eu, la rândul meu, întrebarea: Omul este ierbivor, omnivor sau carnivor? Unde este adevărul? Care este tipul de alimentație ce se potrivește cel mai bine unui stil de viață sănătos, natural și fiziologic?

Interesul meu m-a dus cu observațiile în sfera în care activez: stomatologia; așa că am început să investighez domeniul pe care îl cunosc cel mai bine. Cum spune un vechi proverb japonez: „Nenumărate sunt drumurile ce duc în vârful muntelui Fuji, dar vârful este unul singur“, mi-am zis că drumul pe care voi pleca eu spre a ajunge la adevăr este prin observațiile și studiile făcute în sfera mea de activitate profesională.

Prima întrebare (și primul răspuns) a venit destul de natural și usor. De fapt, orice răspuns trebuie să fie natural și ușor de înțeles, ușor de demonstrat și fără a putea fi combătut. Astfel doar, poate fi considerat un adevăr.

canini1

1 – De ce au oamenii canini? Toată lumea știe că principalul rol al caninilor se poate observa foarte ușor la animalele de pradă, cu care își prind, își omoară prada și o sfârtecă pentru a putea fi înghițită. Așadar întrebarea este: prezența caninilor la oameni este indiciul dat de natură că oamenii ar trebui să mănânce animale, carne? Am început să mă interesez de acest aspect și am observat că în cazul animelelor carnivore caninii sunt foarte proeminenți, ascuțiți și extrem de puternici, la omnivore la fel, la animalele vegetariene caninii sunt mai mici și nu la fel de puternici. Ei sunt folosiți cel mult pentru apărare și nu pentru a sfârteca hrana.

La om, caninii sunt mai puternici decât incisivii, dar mult mai slabi decât la un carnivor, nu sunt proeminenți, nu sunt ascuțiți și nu indică în niciun fel că omul ar folosi caninii pentru a mânca animale. În plus, caninii noștri sunt foarte folositori pentru a lua coaja jos de pe fructe sau legume. Încearcă să muști un măr și vei vedea că îl vei mușca folosind caninul. Încearcă să decojești o portocală și o vei face cu caninul. Când vorbesc cu pacienții mei și din observațiile făcute de-a lungul timpului, am observat că oamenii își folosesc caninii în cu totul alt fel decât o fac carnivorele. În plus, caninii au această formă la om pentru a putea proteja întregul grup de dinți, prin ghidajul canin.

2 – Să vorbim despre incisivi! Aici e și mai simplu. La carnivori și omnivori, incisivii sunt scurți și ascuțiți, oarecum în formă conică sau de vârf de lance. Ei folosesc incisivii pentru a îndepărta bucățile de carne rămase pe oase și pentru a ridica anumite obiecte. La ierbivori și om sunt lați, cu o muchie, plați, în formă de lopată. Ei au rolul de a secera sau de a tăia alimentele moi, care nu necesită efort. Ei nu sunt, prin forma lor, ideali pentru forțe de tracțiune, tocmai datorită formei lor plate.

Nu vei putea trage de ceva cu ei, așa cum fac animalele carnivore când trag carnea de pe os sau când un câine trage de capătul unei funii, când se joacă. La o asemenea presiune, incisivii noștri ar ceda. Știu asta și sunt foarte atent la aceste aspect când realizez, mai ales, fațete. Fațetele nu ar rezista la astfel de tracțiuni specifice carnivorelor și, totuși, pacienții nu se întorc înapoi cu fațetele rupte, deci nu își supun dinții la forțe pentru care nu sunt pregătiți.

3 – Molari, premolari… I-am pus în aceeași categorie deoarece au aproximativ aceeasi funcție – de masticație. La carnivori aceștia sunt ascuțiți, cu cuspizi puternici cu o ocluzie puternică. Cuspizii (vaârfurile) se întrepătrund cu cei ai dinților de pe arcada opusă, adânc, potrivit pentru alimentația lor. La ierbivore și om, acești cuspizi sunt mai aplatizați, ușor rotunjiți chiar, pentru a mesteca hrana înainte de a o înghiți.

Să vorbim acum despre mestecat!

canini2

4 – Masticația – La carnivore, masticația nu există, ele sfârtecă hrana și fie o înghit întreagă, fie înghit bucăți mari din aceasta. Acesta este și motivul pentru care dinții în general au o formă ascuțită, sunt puternici și se întrepătrund adânc. Observați un câine cum mănâncă. Noi stăm la masă, mestecăm și câinele nostru se uită la noi. Înduplecați de privirea lui, îi aruncăm și lui ceva, bucată pe care o înghite imediat. În cel mai bun caz o zdrobesc.

La ierbivore și la oameni este necesară o masticație prelungită, pentru a procesa alimentele pentru care sunt pregătite a le mânca. De fapt, oamenii pentru a fi capabili să mănânce carne au învățat s-o fiarbă și s-o pregătească la foc, o taie și o prepară înainte de a ajunge în gură, tocmai pentru că dinții și masticația nu pot face ceea ce fac carnivorii cu carnea.

5 – Oasele, mușchii și articulațiile – La carnivore, oasele sunt puternice pentru a permite inserarea unor mușchi ce dau o mușcătură puternică, unghiul maxilarelor este ascuțit, în timp ce la ierbivore este mai mult un arc de cerc. Mușchiul temporal, cel ce permite închiderea mandibulei, este foarte puternic la carnivore, pentru a crea o mușcătură puternică. La om, mușchii dezvoltați sunt cei ce permit masticația, nu mușcătura.

Deschiderea gurii la carnivore este largă, la ierbivore este mică, iar chiar dacă despre unii oameni se zice că au gură mare, aceasta este o remarcă la figurat. Articulațiile ierbivorelor nu permit o deschidere largă, pentru că legumele, plantele și fructele nu necesită o deschidere largă, în timp ce pentru a vâna prada și a o ucide, este nevoie de mușchi puternici pentru o mușcătură puternică și de o gură mare (la propriu, de data asta).

6 – Saliva – Principala diferență este că saliva la om și la ierbivore are proprietatea de a iniția procesul de digestie, prin enzimele pe care le conține, enzime care în saliva carnivorelor lipsesc. De fapt, toate se leagă, pentru că pentru orice există o explicație. De ce ar avea nevoie de enzime în salivă carnivorele, din moment ce carnea nu poposește în gura lor, ci doar o tranzitează, fiind înghițită pe loc, fără masticație? Stau să mă gândesc… și nu îmi vine în minte niciun exemplu de un animal ce mestecă, înainte de a înghiți, carnea, cu excepția omului. Oare natura ne-a creat așa diferit? Nu cred… poate noi ne-am învățat să mestecăm carne, carne ce înainte de a o introduce în gură o procesăm, o fierbem, o tăiem, o sărăm, o prăjim, o combinăm și o mâncăm…

Concluzie: Dacă nu aș fi vazut in viata mea un om, și m-aș fi întrebat ce să dau acestui animal (Om) să mănânce, studiind restul mamiferelor ce trăiesc pe această planetă, din punctul meu de vedere, ca dentist, aș hrăni Omul cu plante și cu fructe. NU aș da acestui Om de mâncare carne. Din punct de vedere stomatologic, Omul nu este echipat pentru a se hrăni cu carne.

www.dentaldesign.ro

www.drfondrea.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

zet a spus: (septembrie 23rd, 2013 at 10:07 )

Ai uitat ca la origine oamenii au fost vinatori,apoi au evoluat in agricultori?In rest ce ati scris e OK.

George a spus: (septembrie 23rd, 2013 at 13:49 )

Prima data cred ca au mancat fructe si ce au gasit prin natura, apoi cu timpul au invatat sa vaneze de foame, poate luand exemplul animalelor de prada care mancau alte animale, apoi au inceput sa faca agricultura, si restul, cred ca asta e ordinea corecta.

George a spus: (septembrie 23rd, 2013 at 19:50 )

Un videoclip animat pe tema asta, dar in engleza:

Herbivore VS. Carnivore ~ You Be The Judge
http://www.youtube.com/watch?v=lOdVW6RWG8o

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top