Popoviciu il suspecteaza pe Marian Vasile ca vrea sa se lepede de PSD

Deputatul PDL Alin Popoviciu susţine că vicepreşedintele CJ, liberalul Marian Vasile, ar fi vrut să se apropie de PDL, după ce a înţeles că USL nu poate funcționa la nesfârşit. Vasile l-ar fi sunat pe Constantin Ostaficiuc, liderul PDL Timiş, pentru a-i cere un favor. În schimb, i-a făcut o promisiune.

vasile si popoviciu

Presupusul apel telefonic al lui Marian Vasile către Constantin Ostaficiuc ar fi fost făcut imediat după ce pedeliştii au cerut, pe Legea 544, lista deplasărilor făcute în străinătate de vicepreşedintele liberal al CJ. „Marian Vasile o ia pe urmele şefului său de partid (n.r. Nicolae Robu). Ăştia de la PNL îmi fac impresia că, timp de 23 de ani, nu au ieşit din ţară şi acum vor să vadă toată Europa. Am impresia că iau globul pământesc, îl învârtesc şi, unde pun degetul, acolo pleacă. Când a văzut Marian Vasile că i-am cerut lista cu deplasările externe, l-a sunat pe Costi Ostaficiuc. Eram cu el în birou. I-a spus domnului Ostaficiuc că ar fi mai bine să nu ieşim cu lista de deplasări și că a discutat şi cu Nicolae Robu şi că ar vrea o mai mare apropiere de PDL. Asta, pentru că PSD îi toacă din toate punctele de vedere şi că ştie că relaţia lor nu mai poate dura. A mai spus şi că trebuie să avem o discuţie şi să vedem cum putem bate împreună PSD”, susține Alin Popoviciu.

Liberalul Marian Vasile nu recunoaște decât convorbirea cu pedelistul Constantin Ostaficiuc. „Da, l-am sunat, spunându-i că sunt intrigat de această iniţiativă a PDL care mă vizează personal. Pentru toate deplasările în străinătate am avut o motivaţie serioasă şi rezultate concrete. În legătură cu apropierea de PDL nu este nimic adevărat. Nu am afirmat aşa ceva. Sunt picanterii marca Alin Popoviciu. E normal ca el să-şi dorească să bage intrigă între noi, dar noi, în USL Timiş, ne înţelegem foarte bine. Popoviciu vrea să bage zâzanie între noi, ceea ce nu se va întâmpla”, ne-a declarat Vasile.

În ultimul an, tânărul vicepreședinte liberal al CJ Timiș a fost plecat de trei ori la Bruxelles, de câte două ori la Strasbourg și la Szeged şi câte o dată la Limoges, Paris, Bekescsaba și Dnipropetrovsk, dar și în Albania şi Suedia. Adunat, Marian Vasile a stat 44 de zile în străinătate

, inclusiv transportul până la destinație.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

scolaru'ntirziat a spus: (septembrie 20th, 2013 at 20:48 )

Să trăiască domn’ Vasile, vicele la „cejete”
Are acuma o problemă trasă de la „pedele”
Dînsii vor să scoată-n plen listele cu deplasări
Făcute de domn’ Vasile peste mări şi peste ţări
Cică ar fi vreo patruş’patru zile şi nu de pahare
Făcute de vicele într-un an peste hotare
Aflînd cine ştii de unde că ar fi desconspirat
Drept cu telefonu-n mînă la pedele o şi sunat
Şi nu la fiete cine ci direct la domnu’ Costi
Cînd i-o zis s-o lase moale şi să nu facă pe proştii
O mai zis că s-ar putea să fie apropiere
Aicia pe plan local s-ajungă cu toţi la miere
Numa iaca c-o aflat domnu ‘ Alin Popoviciu
Deputat de pedele,ce nu vrea nici un serviciu
Dînsu’ nu mai vrea la miere,poate că-o fi satul
Ci preferă om sărac,da’ cu plinul in pătul
Aşa că domnu’ Vasile, n-are acuma ce-a face
Şi se apară zicînd să îl lase toţi în pace
Că o mers doar cu folos şi cu fapte pozitive
Motivaţile-s reale şi nu cum zic c-ar fi fictive
Doar în zonă i-o fi traiu’ aşa ca pe viitor
În „Senghen” îi dăm de urmă,nu-n Tirana şi Kişombor
Şi să nu mai aibe bai,luni aşa ca o prefaţa
Face ca şi domnu’ Titu,pupă dusmanii pe fată
Nu mai dă cu telefoane crezînd ca e pe ascuns
Şi le-arată un buget care-i ras şi care-i tuns
Apoi pot ca să aleagă listele cu deplasări
Ori pe alea ce îi scapă de migrene şi frustrări

edy a spus: (septembrie 21st, 2013 at 05:26 )

Din postura de vicepresedinte la Asociatiei regiunilor europene, sau ce este, mi se pare logic sa se plimbe, crede Popoviciu ca Se poate face lobby pe Facebook sau Twitter….

Rusinica a spus: (septembrie 21st, 2013 at 08:19 )

ce nu stiti voi: vasile marian a sunat la pdl si i-a rugat sa nu iasa in conferinta de presa cu deplasarile sale externe si acelasi marian vasile s-a rugat de titu bojin de la cjt, in caz ca se rupe usl, sa il pastreze in fu ctia de vice, motivand ca nu se poate baza pe robu si jurand credinta vesnica psd.

dorel a spus: (septembrie 21st, 2013 at 13:18 )

il mai acorda cineva atentie acestui popoviciu,?se tine numai de glume proaste,de altfel numai asa ar mai putea sa iasa in evidenta.

mepe a spus: (septembrie 23rd, 2013 at 01:25 )

vasile asta are nume predestinat . spui vasile, spui tot! baiatul e neumblat ca orice liberal care a stat pe tusa. e bine sa se plimbe cat mai apuca.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Top