Batut mar de un politist de la Sectia 3, s-a ales cu dosar penal pentru violenta!

Un polițist de la Secția 3 este acuzat că, în timpul liber, a bătut până la sânge un vecin al prietenei sale. Scandalul a degenerat, iar echipajul de poliție chemat prin 112 l-a agresat pe bărbatul de 61 de ani, care a fost internat de urgență. Victimei i s-a întocmit dosar penal pentru… violențe, iar polițistul este cercetat de Biroul de Control Intern al IPJ.

batut de politist

Polițistul Ovidiu Ghițan și Tudor Gavrilă s-au luat la ceartă vineri seară, iar omul legii, aflat în timpul liber, și-a lovit vecinul. „Dădeam mâncare la pisici şi a intrat domnul care pretinde că e poliţai la Secţia 3. A lovit cu piciorul în poarta lui Tudor Gavrilă, i-a dat cu picioarele în faţă, omul a căzut jos. În timp ce îl bătea, a venit un echipaj de la Secţia 3. Eu am strigat la ei să îl lase în pace, să nu îl mai bată. A venit şi un echipaj de la Jandarmerie. L-au bătut rău de tot, cu bocancii dădeau în el”, a povestit un vecin al victimei.

Gavrilă a fost transportat cu duba la Secția 3, unde, susține familia lui, a fost legat de calorifer cu niște cătușe și bătut în continuare. Soția și fiica bărbatului nu au fost lăsate să intre să-l vadă. „Am întrebat de ce au chemat SMURD-ul, ce se întâmplă şi mi-au zis că tata e foarte rău bătut şi să facem în aşa fel încât să o ducem pe mama acasă, să nu îl vadă în starea în care era. Când a venit SMURD-ul în faţă au zis că nu prin faţă că e foarte tare bătut şi să nu se vadă cum arată. La spital, abia după o oră am putut intra la el, era plin de sânge, desfigurat, abia putea să vorbească”, susține fiica victimei. Tudor Gavrilă a rămas internat în spital. „M-au dus la Secţia 3, m-au legat de calorifer şi m-au bătut şi acolo înăuntru. După, m-au scos afară, au dat cu apă pe mine şi m-au bătut iar”, ne-a declarat bărbatul. Familia lui a depus plângere împotriva lui Ovidiu Ghițan și a polițiștilor de la Secția 3.

Politia spune însă că Gavrilă era beat și l-ar fi amenințat cu un topor pe Ghițan. „În urma audierilor, polițiștii au stabilit că G. Tudor i-ar fi amenințat cu acte de violență pe cei doi tineri, folosindu-se de un topor si o furcă și ar fi distrus poarta de acces în curtea casei fetei. Persoana în cauză nu a fost audiată la momentul respectiv, fiind în stare avansată de ebrietate. De la fața locului, polițiștii au ridicat un topor metalic și o furca metalică. Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, port ilegal de arma albă și distrugere. Conducerea IPJ Timiș a dispus Biroului de Control Intern efectuarea de verificări cu privire la comportamentul polițistului aflat în timpul liber”, se precizează într-un comunicat oficial al IPJ Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Garcea a spus: (octombrie 12th, 2013 at 22:22 )

Deci suni la 112 si ti-o iei de nu te vezi.
Astia de la sectia 3 nu-s in cardasie si cu jegurile de la ingerii galbeni?

alx a spus: (octombrie 13th, 2013 at 00:19 )

Mare,mare tiganie la blanateni,Te simti acolo ca in Oltenia sau Moldavia.

timisoara a spus: (octombrie 13th, 2013 at 12:47 )

numele si adresa sugatorului politist.si se rezolva.

timisoara a spus: (octombrie 13th, 2013 at 12:51 )

nu va mai pune mana pe nimeni smecherul.doar sa stim despre cine e vorba ca la sectia 3 toti sunt unul si aceasi.adica ZORRO.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top