Arhiva pentru luna: octombrie 2013

CJT vrea sa se imprumute cu 200 de milioane de lei

CJT vrea sa se imprumute cu 200 de milioane de lei

Consilierii județeni au votat, în plenul de miercuri, contractarea unui credit în valoare de 200 de milioane de lei. Potrivit președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, banii vor fi alocați pentru cofinanțarea unor proiecte europene. Asta, evident, în condițiile în care se va găsi o bancă dispusă să ofere acest credit.

In sensul giratoriu din Balcescu, Coloana Fidelitatii se va oglindi in… apa!

Nicio zi fără o inaugurare tardivă. Acesta pare a fi deviza primarului Nicolae Robu care și-a găsit, miercuri, un nou motiv de mândrie: sensul giratoriu din Piața Bălcescu, terminat de câteva săptămâni. În mijlocul acestuia va apărea Coloana Fidelității, care va fi înconjurată de iarbă și se va oglindi în… apă.

La CJT, ca la fotbal: cartonase galbene, rosii si… portocalii

În preambulul ședinței de plen a Consiliului Județean Timiș, aleșii nu au ratat ocazia să se întrece în replici acide. Primul care a ieșit la atac a fost consilierul PDL Marius Martinescu, fost primar al municipiului Lugoj. El i-a acordat președintelui CJT, Titu Bojin, nu unul, ci direct două cartonașe galbene.

Politehnistii, primii pentru care CL asigura gratuitate totala pe RATT

Studenții de la Politehnică vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun, chiar dacă UPT nu mai are bani de decontare. Primăria Timişoara va acoperi din banii proprii și subvenţia de 50% plătită până acum de universitate, din momentul în care banii alocați de Ministerul Educației se vor epuiza. Politehnica este prima care a semnat protocolul cu municipalitatea.

Sefii de deconcentrate supuse descentralizarii vor fi demisi

Toți șefii instituțiilor deconcentrate care vor trece în subordinea autorităților județene, în urma procesului de descentralizare, vor fi puși pe liber. Acest lucru se va întâmpla până cel tâziu la data de 1 ianuarie 2014. După această zi vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcțiilor în cauză, se arată în proiectul de lege privind descentralizarea țării.

Alte trei nume de la Poli pe lista neagra a lui Sunda

Aurel Şunda a improvizat cu Adrian Poparadu pe flancul stâng al defensivei în ultimele două jocuri susţinute de Poli în campionat, chiar dacă în lot se regăsesc doi jucători de „merserie” pe acest post. Cei doi, Eduard Nicola şi Marko Marovic, se află însă pe lista neagră a tehnicianului care l-a înlocuit luna aceasta pe Valentin Velcea.

La subpasajul Piata Victoriei, proiectantii timisoreni sunt prea scumpi pentru PMT

Lăcomia proiectanților locali întârzie lucrările la viitorul subpasaj din Piața Victoriei și scoate bani din vistieria primăriei. Municipalitatea a făcut rost de o sponsorizare pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, dar banii erau prea puțini față de suma avansată de proiectanți. Așa că s-a organizat o licitație, al cărei rezultat va fi anunțat în curând.

Maratonul filmelor de Cannes, la Timisoara

Filmele de Cannes vin pentru prima dată la Timișoara, sâmbătă, 2 noiembrie, la Filarmonica Banatul. Vor rula trei dintre cele mai așteptate producții ale anului: „La vie d’ Adèle: Chapitres 1&2”, „Heli” și „Only God Forgives”. La maratonul cinematografic va asista și Amat Escalante, cineastul mexican distins anul acesta cu premiul de regie la Cannes.

Cari Tibor „emigreaza” temporar la Arad

Timișoara culturală „exportă” către Arad unul dintre cele mai bune produse ale sale. Compozitorul Cari Tibor, câştigător al premiului UNITER pentru muzică de teatru, va colabora pentru prima dată pentru un spectacol cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Este vorba despre „Dush(i) cu Preshu“, adaptare după „Preşul“, de Ion Băieşu.

Intreruperi de curent

Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Samuil Sagovici (p), V. Karadjici (p), orele 9 – 17; Jud. Timiş – str. K. Karoly, M. Eminescu, P. Şandor (p), N. Bălcescu, Giroc (p), orele 9 – 17; Jimbolia (p), Saravale (p), orele 10 – 15.

Remember Certej: protest la Agentia pentru Protectia Mediului

Pe 30 octombrie se împlinesc 42 de ani de la unul dintre cele mai mari accidente industriale din România. În 1971, la Certej au murit, sub un munte de steril, aproape 90 de oameni. Pentru ca istoria să nu se repete, la Timișoara are loc un protest, chiar în fața instituției care a avizat un nou proiect minier în aceeași zonă.

Top