Daniel Funeriu: o parte din PNL Timis a facut blat cu PSD

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, actualmente consilier la Palatul Cotroceni, îl felicită pe primarul Nicolae Robu pentru demersul privind îndepărtarea viceprimarului Traian Stoia. Pe de altă parte, Funeriu susține că Robu nu e sprijinit de o parte din PNL, care ar avea blat cu PSD.

daniel funeriu

Daniel Funeriu a postat pe propriul blog o analiză a ultimelor evenimente de pe scena politică timișoreană. Mai exact, anunțul primarului Nicolae Robu că nu mai poate lucra alături de viceprimarul PSD Traian Stoia. Din start, Funeriu afirmă că politicienii din Timișoara sunt de „o calitate foarte proastă”, neavând o voce vizibilă la nivel național. El afirmă că unele evenimente le-a prezis cu mai mult timp în urmă, atunci când i-a cerut lui Robu să nu se mai lase „călărit” de PSD.

M-a asigurat atunci că este «masculul politic alfa» și că nu-l «călărește» PSD și camarila din spatele PSD. Astăzi recunoaște că am avut dreptate și face un gest de curaj politic, punând piciorul în prag”, arată Funeriu. Numai că între timp lucrurile s-au agravat, continuă fostul ministru, iar PSD și-a întărit poziția. El arată și de unde această concluzie: „camarila PSD l-a pus în situație jenantă prin scandalul cu sediul PSD”; „toate contractele grase ale primăriei au fost câștigate de firme arondate grupului infracțional aflat în spatele PSD”; „PSD apare mediatic ca principal luptător împotriva mafiei care a cucerit centrul, cu toate că mafiile din jurul PSD sunt responsabile pentru această mizerie”. Ca atare, Funeriu a ajuns la concluzia că Robu a pierdut bătălia cu PSD.

„Mai are totuși o soluție salvatoare pentru el, pentru PNL și pentru Timișoara. Miza reală nu este Robu sau Stoia. Miza reală este lupta (blatul?) dintre Grindeanu și structura PNL aparent condusă de dl. Robu”, spune Funeriu, adăugând că PSD așteaptă o sentință nefavorabilă primarului în procesul cu ANI. Ceea ce a condus la o luptă de poziționare în perspectiva unor alegeri anticipate pentru scaunul de primar. „Cea mai mare tragedie pentru noi, timișorenii, ar fi ca Timișoara să încapă pe mâna PSD. Să nu ziceți că nu v-am spus”, decretează Funeriu.

El afirmă că soluția cea mai simplă ar fi ca Robu să rupă protocolul cu PSD și să anunțe moartea USL în Timișoara. „Asta ar putea face din dl Robu un adevărat lider național, indiferent de ce se întâmplă la proces. Dacă pierde procesul pleacă în erou, cu fruntea sus. Dacă îl câștigă, atunci chiar că va fi <> al orașului”, a mai spus fostul ministru. În final, Funeriu a afirmat că „în semn de solidaritate cu orașul meu”, își va stabili din nou domiciliul în Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Crasi a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 13:22 )

Cand psd-ul nu respecta ce a anuntat la inceput cu vorbe mari, atunci de ce altii sa o faca? Niste mincinosi astia rosii :))!

Andrey a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 13:27 )

Si in politica ca si in fotbal, blat peste blat, sper doar ca domnul Primar sa -i trezeasca si pe restu si sa il sustina!!!

Paul a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 15:44 )

Primarul acestui minunat oras a fost ales pe buna dreptate, nu pe barba altora :)!

funerica a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 15:54 )

bai funerica!! echivaleaza-ti prima data bacul dupa aceea palavrageste ceva de pulitica ta/base! lasa—–neee! lasa—-neeeee!

Lala a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 17:24 )

Bravo Funeriu, bine faci ca il sustii pe Robu. Asta ar trebui sa faca toata lumea! Sa tina cu BINELE!!! Felicitari 😉 !

dino a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 00:41 )

alta moaca a politicii autohtone! un transfug! funeriu nu sustine pe robu. o face la „sto” . se baga si el in seama precum musca. ii place mirosul. …… „noi, timisorenii” . cand ai fost tu timisorean?

sam a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 13:37 )

daca basescu respecta banatul si timisoara nu se ajungea aici

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 13:03 )

SÎNT TOȚI NIȘTE RATAȚI DAR ROBU TREBUIE SĂ ȘTIE CĂ INTERESUL LUI DE PRIMAR ESTE BANATUL- TIMIȘOARA ÎN REST NIMIC NU CONTEAZĂ!!EU INO VOTEZ ROBU! YESSSSSSSS!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top