Deszapezirea se extinde pe inca 200 de strazi din Timisoara

Aproape 200 de străzi intră, în aceasta iarnă, în programul de deszăpezire al PMT. Timișoara este împărțită în șase sectoare, alocate, la fel ca și în 2012, către Retim și Drumuri Municipale. Anul trecut, primarul Nicolae Robu a dat nota 8,5 pentru deszăpezire, dar apoi a penalizat cele două firme.

deszz

Și în această iarnă, zăpada va fi curățată cu prioritate pe principalele artere de circulaţie, pe poduri, în principalele intersecţii şi treceri pietonale, pe traseele mijloacelor de transport în comun şi în piețele publice. Timişoara este împărţită în șase sectoare, cuprinzând 423 de străzi, acoperite de Retim, în partea de nord, și Drumuri Municipale, în partea de sud.

„Anul acesta, municipalitatea a extins numărul străzilor pe care se efectuează activitatea de deszăpezire. Drept urmare, au fost introduse pe lângă străzile iniţiale încă 142 de străzi în sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale operatorului SC Retim Ecologic Service SA, respectiv 45 de străzi în sectoarele 4 şi 5 ale operatorul SC Drumuri Municipale”, a anunțat viceprimarul Dan Diaconu. Firmele și proprietarii de case, respectiv asociațiile de proprietari trebuie să curețe trotuarele și să dea jos țurțurii. Zăpada şi gheaţa vor fi depuse pe carosabil, lângă borduri, fără să împiedice circulaţia şi scurgerea apei în sistemul de canalizare.

În 2012, după o ninsoare de o zi și jumătate, care a paralizat Timișoara, Retim și SDM au scos cu greu utilajele pe trasee, dar au emis facturi care însumau 1.8 milioane de lei. Inițial, primarul Nicolae Robu s-a declarat mulțumit de deszăpezire, acordând, spre stupoarea generală, nota 8,5, dar ulterior a penalizat – e drept, simbolic – cele două firme.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Rumburak a spus: (November 26th, 2013 at 11:58 )

pai asa cum fac ei deszapezirea (si subventioneaza izolarea termica) ar trebui si noi sa platim impozitele cu prioritate daca stam pe bulevard si dupa 6 luni si 50% daca stam pe strazi secundare.

stefanica a spus: (November 26th, 2013 at 18:26 )

Sper sa nu fie uitate spatiile de interes comun (de ex. ptr. circulatia pietonala pe poduri, scuare din oras, ….). Anul trecut acestea au fost uitate din contractele de servicii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top