Fratii Cristescu nu au sponsorizat campania lui Robu!

Primarul Nicolae Robu a aflat abia acum că fraţii Cristescu nu au fost sponsorii lui. Edilul susţine că a trăit până acum cu sentimentul că afaceriştii Marius şi Emil Cristescu ar fi contribuit cu bani la campania sa electorală.

fratii cristescu

Nicolae Robu spune că oricum acest lucru nu schimbă cu nimic situaţia. El nu are datorii la niciunul dintre sponsorii săi, mai ales că în campania sa electorală au fost vorba de sume destul de modeste „Nu m-am ocupat eu de campanie. Cineva m-a informat însă acum că domnii Cristescu, fraţii, nu au fost sponsori în campania mea electorală. Până acum am trăit cu sentimentul că au fost. Eu personal nu am negociat nicio sponsorizare cu nimeni. Am avut un necaz în campania electorală şi nici nu am avut curiozitatea să mă uit să văd cine au fost sponsorii. Eu nu mă simt dator la niciun fel de sponsor. Să fie foarte limpede. Cu tot respectul, mulţumesc tuturor care într-un fel sau altul, cu muncă, cu bani au sprijinit campaniile în care am fost implicat, dar am spus de la început: cine vrea beneficii în urma acestui sprijin să nu mă sprijine. Nu au existat sponsori mari. Nu era vorba de sume mari”, a spus primarul Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

rObEsCu a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 16:39 )

dar domnule primar, de unde ati avut banii pt toate meshurile alea faronice mari cat un bloc de 10 etaje?? ati avut o campanie care a costat ennnorm de mult!!!

dino a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 00:42 )

de la dinu instal! si restul de 100% de la cristescu 🙂

Mihai a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 09:12 )

De ce @rObEsCu are voturi negative? Intrebarea este legitima si corecta. In orice stat democratic ar trebui sa se primeasca raspuns la intrebarea asta.

coco a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 09:35 )

Fratii Cristescu sunt interesati doar sa mai ia ceva pe gratis, si umbla la dezbinare, ei de obicei dau la toate partidele, probabil ca or fi dat si in campania lui Robu dar sigur nu i au dat lui direct,
In cea cel priveste pe Stoia este marioneta fratilor Cristescu la care le da raportul a tit ceea ce face,

sam a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 10:02 )

miliardarii timiseni sunt cei mai mari mitici din vestul tarii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top