Razboiul Robu – Stoia: multe zoaie in cap pentru nimic

În urmă cu exact o săptămână, primarul Nicolae Robu isca un taifun pe scena politică timișoreană, afirmând că nu mai poate colabora sub nicio formă cu viceprimarul PSD Traian Stoia. Dar sub nicio formă, sublinia de fiecare dată Robu. Au urmat zile de foc, în care cei doi și-au golit reciproc zoaiele în capul celuilalt. Fără nicun menajament, lucrurile scăpând de sub control. Ca nu cumva să știe doar timișorenii de acest scandal, cei doi și-au ridicat poalele în cap și la televiziunile naționale, în cel mai pur stil dâmbovițean. De ce Timișoara să fie altfel decât restul țării, oricât ne-am lăuda noi cu acest lucru? Ce-i drept, „meritul” pentru externalizarea conflictului, ca să-i spun așa, l-a avut Stoia, care deține o „logistică” (se poate înțelege orice aici!) net superioară primarului.

Abia miercuri seară liderii USL Timiș s-au întâlnit pentru a potoli situația care o luase pe arătură. Mă repet aici: Robu, dacă dorea cu adevărat, îndepărtarea lui Stoia, nu trebuia să procedeze așa cum a făcut. El trebuia să ridice problema în interiorul USL și abia apoi, dacă nu avea câștig de cauză, avea tot dreptul din lume să devoaleze în public problemele pe care le are cu viceprimarul. N-a făcut-o și era la mintea copilului că PSD nu va ceda în fața unui astfel de ultimatum. Fie și numai din orgoliu, deși, în cazul de față, interesele sunt mult mai mari, fiind și de natură economică (sau mai ales de natură economică), decât de natură politică.

Revin la discuțiile de miercuri seara: lungi, nervoase și finalizate cu un fel de „pupat Piața Endependenței”. Nu chiar plenar, dar pe aproape. Joi s-a transmis și un comunicat de presă. Aparent, Stoia este pus cu capul pe labe. Și așa și este, într-un fel. Trebuie să retragă toate tâmpeniile debitate, să fie ascultător de acum înainte, să-și taie unghiile și să aibă la batistă la el atunci când vine la primărie. Pentru cineva care are coloană, nu e o chestiune ușor de mestecat. Dar Stoia e o slugă, așa că el n-are dreptul la orgolii. Dacă șefii lui de la Hotel Timișoara îi ordonă să continue în primărie, va continua chiar dacă va fi obligat să-și bage zilnic capul într-un hârdău cu fecale.

Alta e însă problema în cazul lui Robu. El este totuși primar, președinte de organizație PNL, bașca vicepreședinte național de partid. Robu obține din acest război doar o trecătoare și mică satisfacție, la nivel de mici orgolii. Pe termen lung, el a pierdut războiul. E obligat să continue cu Stoia, chit c-a afirmat de mii de ori că n-o va face. Mai mult, nici nu îi va lua din atribuții viceprimarului, soluția de compromis în cazul în care PSD nu accepta retragerea sprijinului politic pentru Stoia. Robu a ieșit din acest conflict cu autoritatea știrbită. Atât în primărie, cât și în spațiul public. Retorica că o face doar pentru interesele Timișoarei și ale timișorenilor poate fi trecută la inventarul cu glume mai mult sau mai puțin reușite.

Și iar mă repet. În tot acest scandal, pe fond, Robu a avut dreptate. Din momentul în care a venit în primărie, Stoia a făcut un continuu circ, sub care s-au ascuns și destule malversațiuni. Bufonul s-a crezut însă la un moment dat rege, chiar și în afara săptămânii nebunilor, atunci când măscăricilor li se permite să facă schimb cu stăpânii. Ca să nu mai spun că, deși nu pe față, Stoia îl va sabota și de acum înainte pe Robu. Și din proprie voință, și din ordin de la stăpâni. Una peste alta, războiul a fost pierdut și de Stoia, și de Robu. Ei rămân doar cu zoaiele în cap. A câștigat, în schimb, PSD. Nu mult, dar a câștigat, fiindcă, repet, penitența care i s-a impus lui Stoia nu contează.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Badgirl a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 18:34 )

Stoia nu merita functia pe care o are, in schimb Robu merita sa fie primar! 🙂

Badgirl a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 18:40 )

Stoia mergi acasa si lasa in Primarie oameni competenti 😉 Hai Robu!

Zorro a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 19:35 )

Ar fi nedrept sa se termine aici. USL se polarizeaza si sper sa se duca dracului. Asa ar fi ok, dar la ce cocote sunt in PNL Robu se simte ca pisica pe lighean.
E prost daca i iarta, astia nu o sa-l lase sa faca nimic. Acuma e pe val, sustinerea de care se bucura e un alt lucru pe care vor sa i-l ldistruga. Pierde si asta il scuipa toti.
Sa ia un coi de la Base, sa faca ceva.

iertare a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 20:36 )

pe coji ne nuca si la colt cu babacul! atentie!! vedeti sa-si ia tanakanul-lecitina mosulica stoikka sa nu uite!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top