„Proiectele Timisoarei”, aruncate (din nou) la gunoi de Guvernul USL

Așadar, guvernul USL a carotat Timișul și Timișoara de la orice fel de investiții prin Legea bugetului din 2014. Din nou. Anul trecut am primit niște firimituri pentru spitalul de copii, nici acelea utilizate. Cei doi șefi județeni ai USL – Titu Bojin, cu toată gura, iar Nicolae Robu, cu o jumătate de gură – au spus că nu e nicio problemă, că ne descurcăm și fără bani de la guvern. Că își suflecă ei mâinile, își încoardă puțin mușchii și o să fie bine. C-o să scrie proiecte, c-o să vină bani europeni bla-bla-bla. Ba chiar Bojin recunoaște că Timișul dă bani la alte județe, că noi am avea destui.

Chestiunea că ne descurcăm bine și fără guvern ar fi extraordinară dacă ar fi și adevărată. Aș fi extrem de bucuros ca toate tâmpeniile făcute de Guvernul Ponta să nu mă afecteze, dar nu e așa. Și acciza la benzină, și toate taxele pe garduri, stâlpi, apă, aer sau soare ne vor afecta în mod direct, prin prețuri. Că banii timișorenilor vor fi împărțiți haiducește de Liviu Dragnea nici nu ne mai miră. Ne resemnăm și cu ideea că, din banii timișorenilor, neterminatul de Dan Șova desenează liniuțe mai groase sau mai subțiri pe harta României.

Și totuși… După ce că suntem faultați în ultimul hal, să nu spui mai nimic, măcar să simulezi o revoltă, nici atât nu puteau face vajnicii reprezentanți ai USL? Este ca și cum ai fi atacat noaptea de un tâlhar care îți pune cuțitul în gât și îți ia toți banii. Iar tu îi mulțumești frumos că te-a lăsat în viață. Timișoara are și un reprezentant în guvern, în persoana Mariei Grapini. Când era în opoziție striga în gura mare că puterea ocolește Timișul. Acum putea face din interior să nu ne mai ocolească. Avem și un socru mic în anturajul guvernului, care, o dată la patru ani, se bate cu pumnii în piept că e cel mai mare bănățean dintre gugulani. Sau, mă rog, invers. El ce poate să ne spună?

În urmă cu exact un an, și Bojin, și Robu, deja cu sacii în căruță, din postura de șef al CJT, respectiv de primar, ne povesteau nouă, timișorenilor, timișenilor, că mai avem nevoie de un singur lucru pentru a da drumul la conductele cu lapte și miere. Și anume, să votăm candidații USL la parlamentare. Și timișorenii, timișenii chiar au luat de bune aceste solicitări, dând buluc la urne să voteze. Și cu atât de mare aplomb, încât și o conservă de carne de porc, dacă ar fi candidat în numele USL, azi era parlamentar. Și i-a trimis în parlament pe Matei Suciu, Ben-Oni Ardelean, Horia Cristian, Gheorghe Ciobanu, Petru Andea ș.a. Ați auzit ca vreunul dintre ei să se bată pentru vreun proiect din colegiul lor? Unul cât de mic, un podeț, un trotuar, o alee acolo. Nimic. Concluzia e de bun simț: și Robu, și Bojin ne-au cam tras țeapă.

La puțin timp după alegerile parlamentare, la începutul lunii ianuarie 2013, la primărie, noii aleși ai USL se întâlneau cu primarul Nicolae Robu. Și băteau în cuie „proiectele Timișoarei” pentru care vor face lobby de pe băncile parlamentului. Luăm câteva la întâmplare: Centura Timișoarei; reabilitarea Gării de Nord; finalizarea spitalului de pe Calea Torontalului; campus școlar pe strada Oituz; bazin olimpic, sală polivalentă de sport de 14.000 de locuri; nou racord la Autostrada Arad – Timișoara; construcția unui nou penitenciar în afara orașului; Spitalul de copii; reabilitarea termică a blocurilor. A ieșit ceva din aceste proiecte? Credeți că va ieși, atâta timp cât Liviu Dragnea, tăticul baronilor locali, împarte banii după cum vrea mușchii lui de teleormănean șmecher? Puțin probabil. Rămâne întrebarea: de ce naiba am trimis atâția parlamentari USL la București? Ca să facă ce?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

Edmund a spus: (decembrie 8th, 2013 at 14:43 )

dar ce asteptati de la astia? sa va faca voua ceva?…:) precis averile lor sunt asigurate de guvern…:)

ino the perfect spirit a spus: (decembrie 8th, 2013 at 15:04 )

ROBU ȘI BOJIN SÎNT PREA MICI PENTRU UN RĂZBOI AȘA DE MARE! CE PUTEM ÎNADEVĂR FACE ESTE SĂ NE DESCURCĂM SINGURI ȘI ODATĂ CU DESCENTRALIZAREA ROMÂNIEI ȘI REGIONALIZAREA EI SĂ ATRAGEM ÎN BANAT, TIMIȘOARA INVESTIȚI ȘI INVESTITORI CARE SĂ CONTRIBUIE LA NIVELUL DE A AJUNGE SĂ AVEM UN CUVÎNT DE SPUS!ORICUM PÎNĂ CINEVA DIN BANAT, TIMIȘ,TIMIȘOARA NU VA FI ÎN GUVERN ÎN POZIȚIA CHEIE NU PUTEM CERE PREA MULTE! ȘI ORICUM OLTENII ȘI MOLDOVENII CARE CONDUC GUVERNUL LA BUCUREȘTI NU FAC ALTCEVA DECÎT. SĂ RISIPEASCĂ BANI ȘI CÎTE SAU REALIZAT ÎN ACESTE PĂRȚI ALE ROMÂNIEI MAI NIMIC SÎNT FOAMEA ÎN GÎT TOȚI FUG ÎN BANAT UNDE SE TRĂIEȘTE CÎT DE CÎT!VAI DE MAMA LOR OLTENI ȘI MOLDOVENI SÎNT FOAMEA ȘI FAC FOAMEA CU TOT CU GUVERNANȚI LOR! PROBLEMA ESTE CĂ GUVERNUL CHELTUIEȘTE FĂRĂ MINCE ȘI NU AJUTĂ NIMĂNUI ACEST LUCRU!ȘI TIMIȘOARA, TIMIȘUL -BANAT AR MERITA ȘI AICI UNELE INVESTIȚII AR ADUCE UN PLUS ȚĂRI!DAR CUM ÎN ROMÂNIA GUVERNEAZÂ CINE POATE TREBUIE SĂ NE DESCURCĂM SINGURI ASTA ESTE SOLUȚIONAREA TUTUROR PROBLEMELOR ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ!ORICUM TIMIȘOARA -TIMIȘ-BANATUL NU POATE SĂ CADĂ NICIODATĂ ÎNTOTDEAUNA AU FOST RESURSE DE VIITOR PENTRU VIAȚĂ ȘI VOR FI LA TIMIȘOARA!!SÎNT MÎNDRU CĂ SÎNT BĂNĂȚEAN ȘI NU MĂ DEZIC DE ACEST LUCRU!!!

banul public a spus: (decembrie 8th, 2013 at 15:56 )

Daca la nivelul orasului se mai misca ceva,la cel judetean este dezastru, Bojin este cel mai slab conducator de la revolutie incoace.
Ei vorbesc de centura de sud ,de racord la autostrada,si nu de mult citeam pe toate siturile zeci de articole cum nu pot sa repare o amarata trecere de cale ferata,la Mosnita cred.
Toti sunt niste mincinosi,incompetenti,slugi ale tovarasilor baroni de ialomita.
Felicitari pt articol.

Radu Graur a spus: (decembrie 8th, 2013 at 18:50 )

In primul rand toti politrucii de timis sunt fosti sau actuali securisti si activisti de partid. Bojin e un buldozerist pus de sirbu pentru ca vorbeste popular pentru prosti. Ce sa te astepti de la ei sau de la madama Grapini? Ei isi vor incasa in liniste comisioanele iar timisorenii vor tacea si sta in case linistiti ca si pana acuma. Daca n-au scapat de ei la revolutie…..

1000 de tineri tampiti au facut drifturi prin oras nedaranjati de politai. Dar nu s-a adunat nimeni sa protesteze contra abuzurilor grave ale autoritatilor si americanilor la Pungesti. Sa vedem cand vor veni la Sag si Parta ce va fi dupa primele cutremure….

Rep. Banat a spus: (decembrie 8th, 2013 at 22:09 )

Zerox si socru’su sunt la mana baronilor, stau in genunchi si au gura plina. Si vor sta in pozitia asta pana la prezidentiale, se stie de ce.
Astia stiu doar sa fure si sa minta, indiferent daca se vopsesc portocaliu sau rosu.

Stefania a spus: (decembrie 8th, 2013 at 22:56 )

Lupta asta e prea grea ca sa fie dusa doar de doi oameni (Robu si Bojin).

Stefania a spus: (decembrie 8th, 2013 at 22:57 )

pacat.. chiar cred ca merita sa se investeasca mai mult in oras..

Raluca a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:38 )

Robu a afacut multe pentru timisoara la fel si senatorii!

Dictia a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:41 )

Invatati s ascrieti prima data un articl si dupa aceea publicatil, ei degaeba fac propaganda in senat daca nu primesc aprobarea altora

Locatatea a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:42 )

In oras se fac multe si fara ul celor din bucuresti!

Locatatea a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:43 )

ajutorul

Ana a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:52 )

Lucruri se fac si fara ajutorul celor sin bucuresti pentru orasul nostru minunat

adi a spus: (decembrie 8th, 2013 at 23:58 )

Nu au cum sa faca doi oameni ceva ce pana acum nu a fost facut.Tin sa cred ca eforturile facute de ei au dus la ceva bun si anume imbunatatirea orasului nostru.Incercati sa vedeti ce anume s-a facut si nu mai protestati atata.

Spiridus a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:01 )

Ne-au cam tras teapa?Hai nu zau.Sunteti niste frustrati care nu vad ca ceea ce dl primar face este spre binele orasului Timisoara.

Cosmina a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:01 )

Robu ce a facut pentru timisoara nu au facut altii pentru alte orase…

Laura a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:05 )

Un primar ca Robu in timisoara nu este o cauza pierduta niciodata!

titi a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:14 )

Este o lupta grea pentru domnul Bojin si Domnul Robu deoarece trebuie ca sa se descurce in momente grele dar vor trece cu bine .

tony a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:20 )

Eu cred ca se vor pune in aplicare cat de repede aceste proiecte benefice pentru timis.

furtuna a spus: (decembrie 9th, 2013 at 00:26 )

O idee buna ar fi regionalizare deoarece atunci am avea multe beneficii si nu ne-ar mai comanda oricine am putea atrage investitii si multi investitori mult succes in continuare la toate proiectele pentru judet mai ales pentru timisoara .

Un Timisorean a spus: (decembrie 9th, 2013 at 08:24 )

O-la-la !! Iara a aparut echipa de majorete-postaci !!! Hai fetelor, pe centura, ca aveti treaba !!!!!

mehala a spus: (decembrie 9th, 2013 at 10:07 )

nu trebuie sa asteptam nimic de la fanar, pentru regionalizare si legi clare despre descentralizarea fiscala

L@ura a spus: (decembrie 9th, 2013 at 11:00 )

Mda, ce stire „buna”! In primu rand toate lucrurile astea mari nu pot fi facute doar de 2 persoane, ele trebuie sa aibe si sprijin mult…tot ceea ce a facut si face Robu este spre binele orasului 😉

Anomim a spus: (decembrie 15th, 2013 at 11:42 )

Robu si-a mintit , propriul partin , oameni care l-au sustinut, si s-au luptat pt el.
Din posturile asumate de PNL in Timis , nici 5 % nu au avut sustinerea lui Robu , acesta a venit cu mercenari care au cotizat mai mult sau mai putin in campania electorala , impotriva oamenilor sai din partid.
Incredibil dar adevarat , un model josnic de marlanie .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top