Atentie, e sezonul varicelei!

Peste 700 de timișeni s-au îmbolnăvit, anul trecut, de varicelă. Cei mai mulți au fost copii, dar, în ultimii ani, tot mai mulți adulți au făcut această boală, și încă la vârste destul de înaintate.

varicela

Odată cu întoarcerea copiilor la școală sau la grădiniță, riscul răspândirii bolilor contagioase creşte. Societatea Română de Pediatrie atrage atenţia asupra pericolului acestora, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a numărului de îmbolnăviri. Una dintre cele mai periculoase afecţiuni este varicela, afecțiune cauzată de un virus herpetic, care acţionează în general atunci când imunitatea organismului este scăzută. Boala este mai frecventă iarna şi la începutul primăverii, iar cei mai predispuși la îmbolnăviri sunt copiii cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani. „În momentul în care medicul din colectivitate confirmă că este vorba despre varicelă, copilul va fi izolat la domiciliu. Având în vedere că boala se transmite pe cale aeriană, automat, în colectivitatea respectivă, cea mai bună metodă de prevenție este de a reîmprospăta mereu aerul în incinta sălii de clasă”, spune Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Timiș.

În ultimii ani s-a înregistrat însă și o creștere a numărului de cazuri de varicelă la adulți. „La vârste înaintate, formele sunt mai severe și apar complicații de cele mai multe ori. Cele mai frecvente complicații sunt suprainfecțiile leziunilor respective, cele mai grave sunt encefalita și pneumonia variceloasă”, explică dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Medicii de familie spun că, în ultimii trei-patru ani, au avut tot mai mulți pacienți adulți bolnavi de varicelă. „Recordul, pe lista mea, este o femeie de 54 de ani și un bărbat de 61 de ani. Acesta a făcut complicații destul de urâte”, ne-a spus unul dintre doctorii cu care am discutat. La finele anului trecut, la Direcția de Sănătate Publică Timiș fuseseră raportate 710 cazuri de varicelă. În 2012, numărul acestora este de 520.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top