Dermatologia ramane pe strada Marasesti si in acest an

Clinica de Dermatologie nu se va muta, foarte probabil, în acest an de pe strada Mărășești, așa cum vrea primarul Nicolae Robu. Lucrările de amenajare a clădirii de pe strada Daliei costă aproape 2,5 milioane de euro, vor dura 13 luni și n-a fost încă desemnată firma care le va executa.

dermm

Consiliul Local Timişoara a adoptat, în primăvara trecută, o hotărâre care prevede mutarea Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărăşeşti într-un cămin cu patru etaje de pe strada Daliei. Decizia a venit după un scandal monstru între primarul Nicolae Robu și profesorul Caius Solovan, directorul Dermatologiei, care a încercat să-i explice edilului că un fost cămin de nefamiliști nu poate găzdui o clinică universitară. În replică, primarul i-a transmis că „delirează”. Oricât de mult și-ar dori Robu mutarea spitalului, este puțin probabil ca operațiunea să se finalizeze în acest an. Amenajarea imobilului de pe strada Daliei nici măcar nu a început. „S-a deschis licitația și pentru corpul din strada Daliei, care va găzdui Policlinica 3 și Clinica de Dermatologie. Valoarea estimată a lucrării este de 11,16 milioane de lei, iar durata lucrărilor este de 13 luni. Au fost depuse nouă oferte”, a anunțat viceprimarul Dan Diaconu. Clădirea de pe strada Mărășești, în care funcționează acum Clinica de Dermatologie, este spital din 1745 și în ea s-au investit, acum doi ani, 500.000 de euro. Medicii nu înțeleg de ce primarului ține neapărat să mute spitalul, în condițiile în care există alte unități sanitare din Timișoara care sunt în pericol să fie evacuate din sedii, din cauza retrocedărilor. Nicolae Robu vrea ca în locul Dermatologiei să mute reprezentanțele diplomatice din oraș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

#sepoate: cum ar arata trenurile din Romania daca ar exista si vointa politica / FOTO

Cum ar fi să circulăm pe calea ferată în condiţii decente? Sindicatele şi CFR Călători au lansat programul „#sepoate”, prin care au renovat integral un vagon de transport călători. Miercuri, acesta a ajuns la Timișoara, cu tot cu semnele „civilizației” celor care au mers cu el.
Citeşte tot articolul Citeste articolul #sepoate: cum ar arata trenurile din Romania daca ar exista si vointa politica / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CJ Timiș a aprobat documentațiile pentru toate cele 10 proiecte aprobate la finanțare din PNDL, în valoare de peste 150 de milioane de lei. Printre ele, și cel privind extinderea la patru benzi a șoselei spre aeroport. Dacă totul merge bine, teoretic, în decembrie vor fi semnate contractele de finanțare, iar șantierele vor începe anul viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 10 santiere incep, cel putin teoretic, in 2018, in Timis. Inclusiv extinderea soselei catre aeroport
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top