Grapini i-a terminat „cariera” de rotarian lui Popoviciu

Prim-vicepreşedintele PDL Timiş, deputatul Alin Popoviciu, şi-a încheiat brusc „cariera” de rotarian. El a fost exclus din Rotary Club Ripensis Timişoara, după ce nu și-a plătit luni la rând cotizația și a acumulat datorii de peste 13.000 de lei. Și alți rău-platnici au fost dați afară. Popoviciu susține însă că a plecat singur, din cauza ministrului Maria Grapini.

grapini1

Rotarienii conduşi de Maria Grapini au votat ca indisciplinaţii să fie suspendaţi din club. Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul clubului ne-au relatat că Alin Popoviciu avea o datorie de peste 13.000 de lei, reprezentând cotizaţia pe foarte multe luni. În plus, deputatul a și lipsit aproape de fiecare dată de la întâlnirile rotarienilor. Aceleaşi surse suţin că democrat-liberalul a venit cu toţi banii datoraţi, însă a fost prea târziu. Popoviciu și alţi câţiva indisciplinaţi care au încălcat constant statutul rotarian fuseseră deja excluşi.

Deputatul PDL are o variantă proprie a poveştii și spune că toți „exclușii” au plecat din cauza Mariei Grapini. „Nu m-a dat nimeni afară din club. Am plecat singur din Clubul Ripensis de când a ajuns Grapini președinte. Am spus că nu mă mai interesează. Au fost mulți care au plecat și chiar mi-au cerut să facem un alt club. Toți, aproximativ 20 de membri, au plecat din cauza ei. Nu mai activez în club de câțiva ani. Nu aveam cum să merg la întâlniri, acestea erau puse când eram la București și, automat, nu mi-am plătit nici cotizația”, ne-a declarat Popoviciu. Curios, deputatul susţine că a renunţat la Rotary de când Maria Grapini a ajuns preşedinte şi ar fi făcut-o acum câţiva ani. Orice rotarian ştie însă că preşedinţii de cluburi se schimbă în fiecare an și niciunul nu poate ocupa această funcție de două ori.

Conform statutului Rotary, membrii cluburilor pot fi suspendați de consiliul director dacă nu asistă sau nu recuperează patru întruniri de club consecutive sau nu asistă și nu recuperează 50% din întrunirile de club la fiecare șase luni. Aceeaşi măsură poate fi aplicată şi celor care, timp de mai multe luni, nu-şi plătesc contribuţiile. Cine este dat afară dintr-un club rotarian nu mai poate adera la niciun alt club și își pierde statutul de membru pe viață. (sursa foto: radioconstanta.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

bravooss a spus: (ianuarie 17th, 2014 at 08:40 )

Bravoo Doamna Grapini! Obraznicul de (popo)viciu este un viciu mare al nepotismului pdl-ist! nu mai are bani? nu are timp sa vina la sedinte! sa se duca la nuti ca acolo este locul lui (in poala la nuti)!!

Marcel a spus: (ianuarie 17th, 2014 at 09:14 )

Cat de bine ar fi sa scapam de bezmeticul asta de tot, din toate pozitiile in care poate influenta ceva… Nu face absolut NIMIC pentru cetateni. E complet inutil.

kalamitate a spus: (ianuarie 17th, 2014 at 12:48 )

sincer? cine ar vrea ma sa fie condus de o analfabeta ca grapini? ministru pacii, nu e in stare de nimic

Mare a spus: (ianuarie 17th, 2014 at 13:16 )

Incredibil. Eu ma astept acum sa revina asupra declaratiilor domnul acesta poreclit „popoviciu” si sa spuna ca Oancea si debanat este niste micinosi. Eu nu a afirmat asa ceva. El nu minte si daca o face nu va fi prins niciodata , CLAR?!

pc a spus: (ianuarie 20th, 2014 at 11:47 )

ASTA care e mai mahalagioaica oana zavoranu l-a exclus si pe Consilierul judetean Titi Stancu din partid …vineri… intr-o sedinta de birou judetean nestatutara…. nestatutara atata timp cat e presedinte de filiala din 2006 si de atunci nu s-au mai facut alegeri interne iar membrii BJ sunt de fiecare data noi… noi pentru ca cei care vin se satura repede de ea… mai are pe lsita vreo cativa care au curajul sa vorbeasca despre realizaraile ei ca lider de filiala ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Top