Marian Constantin Vasile a primit NUP intr-un dosar in care nu stia ca e cercetat

Cinci reprezentanți ai PNL au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind presupuse fraude la referendum. Este vorba preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, vicepreşedintele PNL, Marius Cristian Iliescu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Constantin Vasile, şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Ţintean.

marian vasile

Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, care este şi preşedinte al PNL Alba Iulia, a declarat că a primit de la DNA Cluj o comunicare prin care este anunţat că procurorii au decis neînceperea urmării penale în cazul său în dosarul privind infracţiuni la Legea referendumului. În același dosar figurau și senatorul Teodor Atanasiu, dar și vicepreşedintele PNL, Marius Cristian Iliescu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Constantin Vasile, şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Ţintean. Cu toții au primit aceeași soluție: neînceperea urmăririi penale,

Florin Roman a declarat că nu a ştiut că este cercetat în acest dosar care data din 2012, nu a dat nicio declaraţie şi nici nu a fost solicitat pentru audieri. În aceeași situație se află și Marian Vasile, a mai spus Roman, citat de Mediafax. Pe de altă parte, senatorul Teodor Atanasiu a declarat că aştepta o astfel de decizie, deoarece procurorii anticorupţie nu au avut niciodată probe. În august 2012, Atanasiu şi Dumitru Samson, fiul fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, au fost puşi sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie, cei şase fiind urmăriţi penal, afirmau atunci surse judiciare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (January 21st, 2014 at 14:05 )

Baescu a vrut sa i bage in cacao pe toti care au dat impotriva lui si nu le-a reusit :))!

 
Corut a spus: (January 21st, 2014 at 14:10 )

Marian-Constantin Vasile este un om cu coloana vertebrala si nu se lasa improscat cu noroi, inca o data s-a dovedit ca oamenii buni primesc ce li se cuvine.

 
Florentin a spus: (January 21st, 2014 at 14:23 )

Uite cum un om ca Marian era sa fie acuzat pe motive stupide! 🙂

 
Victor a spus: (January 21st, 2014 at 14:25 )

Chiar de omul acesta care ajuta pe toata lumea s-au gasit acuma sa se scape?

 
Mioara a spus: (January 21st, 2014 at 14:38 )

In sfarsit este si pnl-ul dreptatit !

 
Diana a spus: (January 21st, 2014 at 14:44 )

O prostie ca lumea nu este obligata sa voteze ce zic unii ;))

 
Ileana a spus: (January 21st, 2014 at 14:47 )

Inc ao data se face dpreptate pentru cei buni!

 
ion a spus: (January 21st, 2014 at 15:15 )

Măi, măi, dar mulți postaci mai are Vasile Marian. Și eu care credeam că i-au murit lăudătorii. DNA te cercetează fără să te întrebe? Ciudat.

 
@ion a spus: (January 21st, 2014 at 15:27 )

Daca lume aisi exprima punctul de vedere nu inseamna ca este postacul lui :)!

 
Dorina a spus: (January 21st, 2014 at 15:30 )

Chiar era de rasul curcilor sa i bagi la parnaie pentru prostia asta :))

 
GrigorashuRobotzel a spus: (January 21st, 2014 at 15:57 )

Cad avioanele in tara si mor oamenii in padure inghetati fara sa fim in stare sa triangulam un apel de 3 ore, si unii umbla numai cu interceptari si dosare dubioase! Frumos! 🙁

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni

Deplasare cu ghinion şi pentru Ripensia. Timişorenii, pe podium după un început neaşteptat de bun, au jucat sâmbătă la Clinceni, în faţa unei echipe care a avut şi ea un debut excelent de sezon. După o partidă echilibrată, ilfovenii s-au impus cu 2-1 şi au egalat gruparea bănăţeană la puncte (17), care rămâne însă pe locul 3, datorită golaverajului mai bun.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deplasare cu ghinion şi pentru Ripensia. Timişorenii, pe podium după un început neaşteptat de bun, au jucat sâmbătă la Clinceni, în faţa unei echipe care a avut şi ea un debut excelent de sezon. După o partidă echilibrată, ilfovenii s-au impus cu 2-1 şi au egalat gruparea bănăţeană la puncte (17), care rămâne însă pe locul 3, datorită golaverajului mai bun.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni
Dacă în urmă cu câteva etape câştigau în deplasare în prelungiri, roata s-a întors, iar „Băieţii în ghete” au pierdut acum după minutul 90. Politehnica Timișoara a revenit în Ilfov, pentru duelul cu CS Afumați, o formație aflată într-o formă bună, după ce a acumulat 7 puncte din ultimele trei jocuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Violetii au fost „afumaţi” in ultima secunda
Ediţia din luna septembrie a festivalului „asFalt art” se va desfăşura sâmbătă, la Iulius Mall Timişoara. Festivalul, care îşi propune să aducă arta şi cultura mai aproape de oameni şi să îi încuranjeze pe tinerii artişti, va avea loc în food court-ul mallului, de la ora 16.
Citeşte tot articolul Citeste articolul asFalt art: teatru si labirint, in mall
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top