Medicii de familie le vor cere pensionarilor adeverinte de la Fisc

Vârstnicii cu pensii mai mici de 700 de lei nu vor mai primi reţete compensate cu 90% fără adeverinţe fiscale de la ANAF. Medicii de familie au luat această decizie după ce Ministerul Finanţelor le-a imputat sume mari de bani, calculate pe ultimii trei ani, din cauza pacienților care au declarat că veniturile lor nu depăşeau plafonul stabilit prin lege, deşi în realitate lucrurile arătau altfel.

reteta

Pensionarii cu pensii mai mici de 700 de lei pot beneficia de rețete compensate cu 90% pentru medicamentele de pe lista B, cu o singură condiție: să nu mai obțină alte venituri. Pentru asta, ei trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere. Medicii de familie nu au cum să verifice aceste date. În aceste condiții, unii dintre ei s-au trezit că li se impută diverse sume, pentru rețete eliberate pe numele unor pacienți care nu aveau acest drept. Asociațiile patronale au decis să reacționeze. „Siguranţa o avem dacă luăm o altă atitudine. Trebuie să vină cu adeverinţă de la Finanţe, din care să reiasă că nu au alte venituri. Deci îi punem pe drumuri. Dacă nu au această adeverinţă care să justifice că nu au alte venituri, nu le eliberăm. Nici eu nu eliberez”, a declarat vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Timiş, Elisabeta Spătaru.

Presedintele CNAS, Cristian Buşoi, afirmă, pe de altă parte, că medicii de familie vor comite un abuz dacă vor elibera reţete compensate cu 90% din lista B pentru pacienţii cu venituri între 0 si 700 de lei numai în schimbul unei adeverinţe fiscale. „Nu scrie niciunde în norme sau în altă parte că trebuie să ia declaraţie de la ANAF. Spune talonul de pensie şi declaraţie pe propria răspundere”, explică Bușoi. Medicii susțin însă că nu este normal să fie sancţionaţi, având în vedere faptul că ei au respectat legea. „Facem aceste compensări la cei care prezintă cuponul de pensie şi dau această declaraţie, dar în momentul în care se descoperă că ei mai au şi alte venituri, medicul este cel sancţionat şi imputat, nu pacientul. Atunci ar urma ca medicul să îşi recupereze banii de la pacient la buna înţelegere sau printr-un proces. Cam asta e situaţia şi nu ni se pare corect, pentru că noi respectăm ce scrie în contract”, a adăugat Elisabeta Spătaru.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 9th, 2014 at 01:17 )

LE DORESC BĂNĂȚENILOR – TIMIȘORENILOR SĂ AIBE CÎT MAI PUȚIN NEVOIE DE DOCTORI!SĂNĂTATE ȘI FERICIRE TUTUROR! CHIAR DACĂ ȘTIU CĂ ÎNTR-O ȚARĂ CA ȘI ROMÂNIA AȘA CEVA A AJUNS UN LUX!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top