Propaganda lui Obi Wan Kenobi a mai lovit o data

Colegii de la pressalert.ro au publicat zilele trecute o știre deosebit de generoasă despre participarea senatorului liberal Ben-Oni Ardelean la o conferință Turcia – Uniunea Europeană, ocazie cu care parlamentarul de Timiș ar fi ținut un discurs despre dialogul intercultural, buna guvernare, despre care atâtea știe, gestionarea migrației, lupta împotriva discriminării și alte subiecte calde pentru Turcia de astăzi. Primul instinct la citirea acestei vești a fost unul de bucurie, aflând astfel cu ce se mai ocupă dl senator Ardelean după votarea bugetului național și alocarea de bani pentru stadioanele din Brașov și Craiova. Trec peste rezervele pe care le am în legătură cu utilitatea unor astfel de evenimente externe, mai degrabă turistice decât politice, și apuc să citesc comentariile cititorilor despre munca parlamentarului. Lectura, un deliciu.

Dacă ar fi fost după poftele mele, puteam fi convins că cineva își bate joc de ditamai senatorul. Că mai multe gagici și băieți hâtri îl iau la bășcălie pe liberal, amplificând importanța „muncii” parlamentarului dincolo de limita realului și decenței. Apoi mi-am dat seama că e vorba de o propagandă ieftină, o exaltare tipic neoprotestantă ori a unor echipe de postaci puse să coafeze imaginea alesului. Auzi la Marius: „Suntem prezenti in politica externă la nivel European, important si cu sperante”. Dar și la Iugo: „Cand un senator este chemat la aceste discutii aduce un plus Romaniei!”. Nu e drăguț?

Emil era de-a dreptul mândru: „Asta însemna politica. asta inseamnă om politic. Asta trebuie să fie poziția României: la masa celor care fac ceva in politică europeană. Banatul se poate mândri”. Cu dalta, Andrei P. a scris: „Colaborarea și un dialog deschis sunt elemente necesare pentru asigurarea bunelor relații între statele membre UE și cele în curs de aderaredl. senator pare să fi sumarizat foarte bine o mare parte din aceste aspecte”. Apoi, Svetlana, la pertu cu senatorul: „Foarte bine Ben, măcar tu să duci Banatul in față, cu lucruri serioase”.

Bun, să lăsăm propaganda la o parte și să vedem ce zice Ben-Oni Ardelean despre vizita sa. El zice bine, că „progresele înregistrate de Turcia în procesul de aderare sunt semnificative…”. Mai corect era dacă spunea că i-a plăcut Istanbulul, că baclavaua a fost delicioasă, iar musacaua, magnifică. Clișeul ăsta cu progresul și pașii făcuți spre aderare îl auzeam mai la toate vizitele unor „liftieri” din UE cu privire la procesul de aderare al României încă de pe vremea lui Ion Iliescu. Limbajul de lemn al senatorului Ardelean vede progresele Turciei exact după unul dintre cei mai proști ani ai procesului de preaderare, după violențele din Piața Taksim, după suspendarea discuțiilor, venită din partea Germaniei sau a Franței, după scandalul recent de corupție și cochetăria lui Erdogan cu politicile islamiste.

Cumplit de prost teatrul ăsta cu niște postaci ce joacă rolul poporului entuziasmat de vizita lui Ben-Oni în Turcia. Trebuie să fii tâmpit să crezi că timișoreanul, ca spectator la această parodie, va da pe spate de satisfacție după reușita city-break-urilor petrecute de senator pe banii UE. De cum dânsul „a sumarizat foarte bine aspectele” care stau la baza relațiilor între popoare noastre prietene. Păi ăștia ar juisa și dacă presa ar scrie că seara, după atâta muncă, senatorul Obi-Wan Kenobi ar fi odihnit la umbra unui copac din Parcul Central! „Câtă grație la acest senator, câtă delicatețe în folosirea hârtiei! Bravo, Ben, hai că poți, mai cu speranță!”, ar scrie Svetlana, întărindu-l pe un Emil încântat de efectele îngrășământului natural asupra solului Timișoarei, Orașul Florilor.

Dar de ce nu și Ucraina, domnule Ardelean și stimați postaci?! Aștept cu deosebit interes ca dl Ardelean să o mai comită în „politica externă”. Dacă se poate, să vorbească dumnealui despre pașii făcuți de Ucraina în respectarea drepturilor omului într-o conferință interparlamentară care să aibă loc în aceste zile la Kiev, în regim all inclusive.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Silviu a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 10:12 )

asta e primul articol aparut in presa despre comentariile postate in alta publicatie… nu am mai vazut asa ceva pana acum… d-le Sasu, vedeti ca sunt multe comentarii si in hotnews, adevarul, ziua, gandul, etc. oare comenmtatorii aia sunt altfel… sau au si ei simpatii si antipatii??? buna treaba faceti, uitati-va in oglinda, pupati-va si dati o tura prin ‘Stambul!

Silviu a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 10:14 )

completare: cred ca puteti face un editorial despre comentariile postate in alte publicatii locale, chiar 2 aparitii/zi… va dati seama cat material ar fi?

sarsaila a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 10:30 )

I’m fucking Ben Affleck !

Louise a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 10:53 )

Sau la astfel de stiri, vadit polarizate intr-o directie, anume cea a denigrarii anumitor indivizi, un pic cam pe fata, sa nu ridice unele semne de intrebare. Eu sincer ma intreb care ar fi oare motivul pt care de unii vad ca se scrie numai de bine, de parca ei ar fi inventat painea taiata, cercetati de DNA in zeci de dosare, insa curati ca lacrima sub penita dvs. Intrebari, intrebari, intrebari 😉

sarsaila a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 10:56 )

i’m fu**king Ben afleck

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 13:27 )

CÎTĂ NAIVITATE SE ȘTIE TOTUL DINAINTE TURCIA ECONOMIC ȘI POLITIC ESTE PESTE ROMÂNIA!ȘI ESTE ÎMPĂRȚITĂ ÎN DOUĂ UNI TURCI VOR ADERAREA PENTRU LIBERA CIRCULAȚIE ALȚI NU! ȘI ASTA DIN CAUZA RELIGIEI MUSULMANE!!! DECI ANKARA ȘI BRUXELLES VOR DECIDE ASTA RESTUL ESTE PROSTIE UMANĂ SĂ CREZI ALTCEVA DAR PE BANI STATULUI SAU EUROPENI TE POȚI PLIMBA ȘI VISA LINIȘTIT ÎN PROSTIE PE UNDE DOREȘTI OBY -BOY!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

anonymus a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 11:32 )

Ben-Oni, ardelean după extracție, este produsul tipic al politicii dâmbovițene. Spoială de cultură, tupeu maxim și ambiții pe măsură. Omul lui Rușanu a făcut barter cu Bușoi la europarlamentarele din 2009, și a fost sprijinit să ajungă senator în 2012. Nu e vina lui, e meritul yesmanilor locali!

Ion a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 13:47 )

Exact asta am observat si eu. La articolele despre Benone sumedenie de comentarii de o naivitate ruda cu dogma.

Ca prostu ! a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 19:23 )

Cand ma gandesc ca l-am votat ca prostu’ pe motiv ca e pocait si poate e altfel………..dar politica are o singura religie: ciolanul cat mai mare si cat mai strans in brate!

The Cynic Oracle a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 16:22 )

când veți ataca si reclamele de pe site, nu numai postacii, anunțați-mă. 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lista anunțurilor de primari racolați la un partid la altul continuă, luni dimineață, cu o nouă cucerire PSD de la PNL. La scurt timp după ce PNL a anunţat înregimentarea primarului PSD din Remetea Mare  Ilie Golubov, social-democratii au comunicat trecerea liberalului Virgil Ciocea, primarul din Pietroasa, de la PNL la PSD. Conform PSD Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se lasă. PNL-istul Ciocea, de la Pietroasa, lasă liberalismul pentru social- democrație
La aproape o lună de la marele anunț al trecerii a numeroși primari din Timiș, mare parte de la PNL, la PSD, Alin Nica spune că trecerea s-a făcut în moduri mai puțin ortodoxe. El vorbește despre șantaj și amenințări, respectiv despre primari PNL care ar fi fost forțați să semneze ”adeziuni în alb la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica vorbește de șantaj, amenințări și comportament golănesc la adversarii politici care îi ”fură” primarii
PNL Timiș reușește o adevărată lovitură de imagine, după ce a anunțat transferul actualului primar din Remetea Mare, Ilie Golubov, de la PSD. În urmă cu mai puțin de o lună, social-democrații anunțau că acesta decisese, după multe mandate, să renunțe la a mai candida și, în plus, îl propusese pe viceprimarul său, Cosmin Chira,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș contraatacă în bătălia primarilor. Actualul edil-șef de la Remetea Mare, trecere surpriză la liberali
Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Top