Sindicalistul Negrei: Ce se intampla la SDM nu e legal

Sindicatul la care sunt afiliați angajații SDM nemulțumiți de decizia de reducere a salariilor a reacționat vineri dimineață. Liderul acestuia, Tiberiu Negrei, susține că este vorba despre o ilegalitate și cere directorului SDM să nominalizeze salariații care vor fi chemați la muncă și să precizeze cum vor fi plătiți aceștia.

tiberiu negrei

Șefii SDM reduc programul de lucru al angajaților, le taie lefurile cu un sfert și, în plus, fac economie la fondul de salarii. Până în martie, banii au urma să fie plătiți de Casa Socială a Constructorilor, o organizație non-profit, care asigură protecția salariaților din acest domeniu în perioada întreruperii activității din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea CL Timișoara susține că tocmai această „întrerupere” menționată în actul care reglementează funcționarea Casei Constructorilor face ca decizia CA de la SDM să fie ilegală.

„În conţinutul adresei nr. 185/15.01.2014 rezultă o reducere a programului de lucru la 75% din ore, coroborată cu diminuarea cu acelaşi procent a salariului de bază brut. Însă Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, la art.12 alin. (2) face vorbire de întreruperea activității”, explică liderul de sindicat Tiberiu Negrei. Textul de lege sună așa: „Salariații cu contract de muncă individual de muncă în activitatea de construcții (…) beneficiază pe perioada întreruperii activității de o indemnizație reprezentând o sumă impozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu 75% din media pe ultimelor trei luni a salariului de bază brut”.

Negrei a cerut, vineri, directorului SDM, Octavian Bulboacă, să nominalizeze, în scris, atât persoanele care se vor prezenta la muncă timp de șase ore pe zi, cât și pe cele care nu vor avea această obligație. Liderul de sindicat vrea să știe, de asemenea, și felul în care vor fi salarizați oamenii care vor veni la serviciu. Aceeași lege, spune, la art. 14, că „salariații care beneficiază de indemnizație (…) rămân la dispoziția agenților economici” și „vor fi nominalizați de consiliul de administrație”. Ar mai fi o întrebare: ce legătură au angajații Timpark cu activitatea de construcții și producere a materialelor de construcții?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La teorie stăm bine și... vom sta și mai bine. Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, s-a întâlnit, la Timișoara, cu reprezentanții instituțiilor din regiunea de vest, pentru a discuta despre strategia de dezvoltare durabilă a României. Urmează proiecte care să îmbunătățească viața de zi cu zi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilier de stat, la Timisoara: Trebuie sa-i atragem inapoi pe romanii plecati in strainatate
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top