Spitalul Judetean, pe ultima suta de metri inainte de reorganizare

25 ianuarie este termenul limită până la care actualul manager al Spitalului Județean din Timișoara, Iulius Jugănaru, va trebui să prezinte planul de reorganizare a spitalului pe care îl conduce ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu. Jugănaru a evitat să dea detalii precise, dar are în plan mai multe investiții importante.

interior spital

Iulius Jugănaru vizează atât chestiuni de bun simț – de la schimbarea ușilor vechi de la saloane, sistematizarea intrărilor, sau reabilitarea lifturilor – cât și investiții care presupun sme importante de bani, cum ar fi reabilitarea blocului operator, modernizarea morgii Spitalului Județean și extinderea Casei Austria. „Am mai multe obiective de investiții pe care le-am separat în două mari capitole. Cele cuprinse în primul capitol trebuie finalizate urgent, și vorbim aici de extinderea corpului de la Casa Austria, înlocuirea tâmplăriei interioare din spital, mai exact ușile de la saloane, sistematizarea intrărilor și repararea ascensoarelor. Apoi mai trebuie să modernizăm morga spitalului, care este o zonă extrem de sensibilă”, a declarat managerul Spitalului Județean din Timișoara. Jugănaru intenționează să reorganizeze și o parte din secțiile spitalului. Unele vor fi restrânse, în timp ce altele se vor extinde. „În toate spitalele există secţii eficiente şi mai puţin eficiente. Se vor găsi soluţii astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Este vorba de secţii care nu sunt chirurgicale, iar pacienţii sunt internaţi nejustificat, pentru că ar putea fi trataţi prin internări de zi sau prin tratament în ambulatoriul de specialitate”, a mai spus directorul SCJUT.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top