Ilie Sarbu, acest Alin Popoviciu „Trompeta” de PSD

Nu știu cum naiba se face, dar, în ultimul timp, Timișul exportă la București politicieni cu statut de trompete oficiale ale propriilor partide. Și asta, în condițiile în care ne cam place să ne batem cu cărămizile în piept c-am fi mai serioși, mai riguroși și mai desprinși de năravurile dâmbovițene. Numai că unii politicieni de Timiș nu doar că s-au adaptat extraordinar la aceste apucături, dar și-au adus propriul obol pentru ca acestea să fie și mai nedigerabile. Performând în acest sens, unii ajung „trompete” ale partidelor din care fac parte.

ilie sarbu

Dar ce sunt de fapt aceste „trompete”? În general, sunt oameni care nu prea mai au cum să se compomită. Ce-i drept, nici nu sunt culeși de prin haznalele partidelor, să n-aibă niciun fel de credibilitate. Nu sunt de categoria „deputatului auto”, ca să dau un exemplu. Pe de altă parte, nici nu au un viitor politic prea luminos. Sunt tolerați pe lângă mesele șefilor și de multe ori sunt folosiți de partid. Li se dă voie să vorbească în public orice fel de minuni. Își petrec săptămânal zeci de ore în studiourile de televiziune. Însă, pe lângă tot felul de tâmpenii, ei au un rol bine determinat. Astfel, ei transmit uneori și lucruri cât de cât serioase la care se așteaptă un feed-back din diverse zone. Dacă acesta e negativ, partidul vine și spune. „Fiți serioși, nu e nimic adevărat. Cine a spus asta? Ilie Sârbu? Alin Popoviciu”. Dacă există un feed-back pozitiv, „trompetele” au momentele lor de glorie și pot defila peste tot: „Așa cum v-am spus EU…”.

În perioada guvernării PDL, „trompeta” perfectă a democrat-liberalilor a fost Alin Popoiviciu. Mă rog, și Alin Popoviciu, fiindcă un partid nu trăiește dintr-o singură trompetă. Nu mai trebuie aminitit aici de aparițiile sale care de care mai hilare pe posturile de televiziune. Doar să amintesc declarația unui cunoscut lider PDL, Gheorghe Falcă, primarul Aradului: „E un bou și face partidul de râs la televiziuni. Mă sună oamenii din teritoriu și îmi spun să-l iau pe Popoviciu de pe ecran că nu știe nimic și ne face numai deservicii”.

Acum, una dintre „trompetele” PSD este senatorul de Timiș Ilie Sârbu, zis și „Socrul”. Sârbu ratează de fiecare dată ocazia de-a tăcea și a avea astfel prezumția de inteligență, măcar datorită părului alb. Nu mai puțin decât în ultimele zile, Sârbu a dat cu bâta în baltă din orice poziție. Marți uimea toată presa, „dezvăluind” un protocol semnat de PSD cu UDMR în 2012. (Evident, liderii UDMR au ieșit să spună că este o prostie, protocolul invocat fiind caduc.) Noroc însă că Sârbu că n-a luat din sertar protocolul semnat în 2009 cu PDL. Acum câteva zile, îl amenința pe Crin Antonescu că-l dă afară din funcția de șef al Senatului. A intervenit chiar Victor Ponta să spună că socrul său spune prostii. A recidivat cu Antonescu, vorbind de onoare, mașini, vile de protocol, avioane, secretare, consilieri etc. Ce fain sună cuvântul onoare în gura lui Ilie Sârbu! Pot să depună mărturie în acest sens Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și – hai să dăm un nume de pe aici – Dan Poenaru. Cât despre vile de protocol, limuzine, secretare, maseuze etc., probabil Sârbu știe din propria experiență, c-a fost odată șef al Senatului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

Madalin a spus: (februarie 26th, 2014 at 17:54 )

Domnul Ilie Sarbu a dat dovada de verticalitate,onestitate si eficacitatea in deciziile de care le-a luat in favoarea Timisorenilor!

Mihai a spus: (februarie 26th, 2014 at 18:15 )

Raman practic marcat de acest continut.Eu cred,ca orice om in deplinatatea facultatilor mentale inainte de a crede,se intereseaza de vericitatea informatiei respective.Faptul ca unii oameni politici vorbesc,nu inseamna ca sunt trompete,fiecare om are dreptul la un punct de vedere,indeiferent de midiul din caare acea persoana provine

Iasmin a spus: (februarie 26th, 2014 at 18:57 )

Domnul Ilie Sarbu, un banatean adevarat !!!! Viitorul presedinte al Romaniei !!!

Piticul a spus: (februarie 26th, 2014 at 19:12 )

@Madalin
Asta-i postarea anului ! 🙂 🙂 🙂

tiberiu a spus: (februarie 26th, 2014 at 20:12 )

Eh acuma lasa nu chiar presedinte! Intradevar este un adevarat om politic si nu trompeta, am ramas uimit de lipsa de verticalitate a debanat si inca o dovada de cat de josnici pot ajunge niste ziaristi vanduti si fara nici un fel de etica jurnalistica.
Felicitari domnule Sarbu! Inseamna ca contati daca dau in halul asta in dvs.

Un timisorean a spus: (februarie 26th, 2014 at 20:58 )

Ptr cine nu-l cunoaste, ilie sarbu este , inca , un ofiter acoperit al DIE ( SIE de azi ) , despre care vom afla adevarul atunci cand dosarul sau va putea fi consultat, adica peste … vreo 20 ani. In rest, un „producator ” adevarat care este orbit de dorinta de a fi socru ….presedintelui.

Diana a spus: (februarie 26th, 2014 at 21:06 )

Eu unul nu cred,ca un om politic de talia d-lui Ilie Sarbu ar vorbi in nestiinta de cauza,un om cu o valoare marcanta in viata politica!

vasile a spus: (februarie 27th, 2014 at 02:25 )

mi mult deca o trompeta ticaloasa, chiar ordinara

dan a spus: (februarie 27th, 2014 at 09:27 )

Bine spus dle Sarbu. Chiar l-am urmarit pe acest individ Popoviciu aseara si este un maimutoi imbracat la costum. Cat despre Sarbu tot respectul meu, un om care a inceput in biserica si unde a ajuns.

adi a spus: (februarie 27th, 2014 at 09:42 )

Senatorul Ilie Sarbu ramane cu siguranta unii dintre putinii politicieni adevarati din tara asta. Cu asemenea oamneni trebuie sa ne mandrim.

Anica a spus: (februarie 27th, 2014 at 17:27 )

domnule senator va rog sa continuati lupta impotriva lui basescu! nu ii bagati seama pe trompetele astea care scriu pt bani.

Andrei a spus: (februarie 27th, 2014 at 17:31 )

Domnule Vasile,haideti sa gandim putin inainte de a vorbi,dl Sarbu nu a gresit cu nimic,faptul ca debanat.ro interpreteaza unele stiri,este cu totul altceva.

@slugi netrebnice a spus: (februarie 27th, 2014 at 18:04 )

dan, adi, anica, andrei, se vede de la o posta ca suteti niste postaci care se ocupa cu treaba asta. de fapt, cred eu, esti un singur postac. mie mi-ar fi rusine cu felul in care pui problema.

@anica a spus: (februarie 27th, 2014 at 18:06 )

Ha-ha! Cat de proasta poti sa fi! Ilie Sarbu sa se bata cu Basescu? Adica cu stapanul lui? Nu trebuie sa multa carte ca sa stii ca Sarbu e slugoiul ordinar al lui Base!

danilovici alexandru a spus: (februarie 27th, 2014 at 23:53 )

Cred că există o dorinţa foarte mare a unor ziarişti sa culeagă nişte bănuţi dat fiind că există perspectiva de noi majoritati, păcat că nici ziaristul acestui editorial nu are coloană vertebrală din moment ce scrie sub pseudonim, dar sa o luăm aşa cat despre a lune pe acelaşi calapod popoviciu si sârbu e blasfemie, sunt la poli opuşi, unul intradevar a pornit că si trompetă si mai mult nu vă fi (n.r.popoviciu)iar sârbu, este un vizionar, a plecat că strateg a ajuns sus pe intelect si calitate politică nu prin suflat in trompete. Respect Ilie Sârbu

Nicu a spus: (februarie 28th, 2014 at 00:29 )

@slugi haideti sa intelegem o treaba,ce este rau in a-ti mentine propria ta opinie.Nu stiu ce a facut dl Sarbu,de este catalogat in acest fel.Acest om are in spate o experienta politica covarsitoare,care il propulseaza in cele mai inalte pozitii.Acest om a muncit foarte mult sa ajunga unde este acum,si este nedreptca unii sa arunce cuvinte defaimatoare la adresa d-lui Sarbu!

Nea Ilie de la Secu a spus: (februarie 28th, 2014 at 09:50 )

Ba, slugilor postace, cu cat drac va plateste Popa Securistul sa-i gadilati coaiele. Pardon, coiul, ca de unul a avut grija Nastase.

@danilovici, @Nicu a spus: (februarie 28th, 2014 at 11:32 )

limbajul vostru este evident unul securist-comunist. felul in care va exprimati va da de gol. apropo, voi ce faceati la revolutie cand un individ inchidea usile catedralei mitropolitane in fata revolutionarilor, aceiasi care au fost impuscati pentru ca nu au avut unde sa se refugieze? erati si voi in spatele usilor ferecate? la felul in care va exprimati, acolo ati fost. in rest, numai de bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top