ACS Poli a gasit inlocuitor pentru Aurel Sunda, Jackie Ionescu se opune

Situaţia lui Aurel Şunda la ACS Poli Timişoara este departe de a fi rezolvată. Cei mai multi dintre conducătorii formaţei timişorene vor să-l înlocuiască pe tehnician de pe banca tehnică. Acesta beneficiază însă de sprijinul lui Ion V. Ionescu, vicepreşedintele Consiliului Director al clubului.

jackie

Surse din clubul timişorean spun că înlocuirea lui Aurel Şunda a fost planificată imediat după jocul cu Săgeata Năvodari. Îngrijoraţi de felul în care se exprimă echipa pe teren şi de jocurile câştigate din pură întâmplare, conducătorii de la ACS Poli au luat în calcul demiterea lui Şunda. Atmosfera din ce în ce mai proastă de la lot este un alt motiv la fel de bine întemeiat pentru conducerea lui ACS Poli să apeleze la o modificare pe banca tehnică. Aşa cum www.debanat.ro a anunțat acum câteva zile, în cărţi pentru preluarea rolului de antrenor principal este Alin Artimon. Numele acestuia a fost vehiculat şi de conducătorii formaţiei timişorene, dar, din câte se pare, ultimul cuvânt de spus l-a avut, pentru moment, Ion V. Ionescu. Aurel Şunda mai are la dispoziţie mai puţin de o săptămână să regleze problemele din jocul echipei, dar şi atmosfera din lot, care pare să fie principalul motiv al prestaţiilor extrem de slabe ale formaţiei în primele două meciuri oficiale din acest an. În caz contrar, Aurel Şunda nu va mai putea fi salvat nici măcar de Ion V. Ionescu, protectorul său de până acum, urmând să fie înlocuit cu Alin Artimon. (sursa foto: www.adevarul.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

Costa a spus: (March 5th, 2014 at 23:27 )

Politica si performanta nu s-au intalinit si nici nu se vor intalni vreodata. Asa ca poate sa vina si Mourinho ….

 
soryn a spus: (March 6th, 2014 at 08:39 )

aceleasi schimbari minuscule … in cadrul clubului sint zeci de “antrenori” care isi asteapta rindul, dar din pacate niciunul nu are valoare, poti sa tot schimbi nonvalorile care nu costa nimic, altfel poti sa-l lasi si pe sunda, macar are omul bulan…in rest sint nume de la Artimon, la Vlaicu, la Batrinu, la Rotariu, la Pelici, dar sincer citi au valoare de prima liga???

 
sandel a spus: (March 6th, 2014 at 10:07 )

Normal ca Jackie nu vrea sa plece Sunda,doar la cat bine ia facut lui Artimon,ultimul sa comportat cu el ca un nesimtit,vorbind de rau de fostul lui profesor si mentor pe la toate colturile.
O varianta de antrenor competent (loco) si nu foarte scump ar fi Pelici,dar e sub contract,in rest toate variantele sunt fie scumpe fie non-valoare.

 
El Guache a spus: (March 6th, 2014 at 10:43 )

Artimon? serios? propus de cineva? nu a facut nimic si la PoliBKP. Grigoras? Andone? cineva care chiar sa stie sa antreneze?

 
sorin a spus: (March 6th, 2014 at 10:56 )

Dar randul lui Petruescu cand vine ?

 
cfr marfă a spus: (March 6th, 2014 at 11:04 )

Jakie să tacă si să stea acasă,căci i-a trecut timpul.Până si Mircea Sandu a plecat de la FRF.La alt antrenor,nu mai poate jakie să îi facă echipa,de aia îl vrea pe Sunda în continuare.De ce nu ,,latră ” jakie că echipa pleacă la Botoșani joi la ora 17.30 cu trenul si ajunge vineri pe la ora 11.00-12.00 la Botoșani,iar sâmbătă de la ora 14.00 are meci.Este normal la un club de liga 1 să se întâmple asa ceva? Bine că nu ajung direct în ziua jocului

 
codrin a spus: (March 6th, 2014 at 12:20 )

Cred ca o schimbare ca cea de la FRF ar fi benefica si la Acs Poli, din pacate insa e destul de greu in mijlocul campionatului. Putem doar spera ca echipa nu va retrograda, iar la final sa fie inlocuiti toti ce din conducere, staff tehnic, dar si din jucatori, pentru ca 80% din ei nu sunt la nivel de Liga 1.

 
poli a spus: (March 6th, 2014 at 12:59 )

Nu numai Sunda trebuie schimbat ci tot stafu pentru ca sant penibili nu au nici o treaba cu liga 1 si mai pot schimba linistit din conducere si asa sant prea multi si sant platiti degeaba parerea mea este ca jucatori nu mai suporta sa fie antrenati de sunda si stafu lui tot timpu sant nemultumiti asa se vede de afara bafta la botosani

 
Catre poli a spus: (March 6th, 2014 at 13:46 )

intr-adevar, jucatorii sunt foarte nemultumiti de metodele de pregatire a lui Sunda &co. cat si de comportamentul lui fata de echipa,iar asta ridica un mare semn de intrebare???? sa nu uitam ca scaunul lui a fost pana acum salvat de doua ori de catre jucatori: prima data , la jocul cu CFR CLUJ si a doua oara la MEDIAS! o infrangere cu aceste doua echipa si ar fi fost plecat de la echipa.referitor la stafful lui,este mai mult decat penibil si foarte slab,ei nefiind capabili in momentele crotice ale jocului sa faca ceva,asteptand doar ajutorul lui DUMNEZEU.Cat despre conducatori,nu mai avem ce comenta,unii sa plece pe poarta mare,iar altii sa-si lase toti banii pe care I-au castigat de pe urma echipei la centru de copii si junior!

 
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (March 6th, 2014 at 13:47 )

ȘUNDA SĂ FIE SCHIMBAT CU UN ANTRENOR DE VALOARE PENTRU LIGA1 NU TOȚI MOHICANY!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE

 
vai si amar a spus: (March 6th, 2014 at 13:56 )

Domnu’ Jackie, mai lasa-ne. Treci la plimbare prin parc, mergi la Mihoc la emisiune… Tu chiar nu vezi ca Sunda a facut rahatul praf la clubul asta?

 
razvan a spus: (March 6th, 2014 at 14:28 )

parerea mea ca e bine Staicu ,Rossemblum si alti am 150% prima de joc cea ce nu mi se pare normal………….sa castige mai mult ca si jucatorii…………..in rest toate bune leafa merge in rest nu mai conteaza nimik………………..si bine ca am facut o gramada de transferuri si nici unu nu e mai bun decat ceilalti care or plecat sau decat cei vechi care au ramas……..

 
bosss a spus: (March 6th, 2014 at 14:38 )

nu ar fii rau sa mearga ITM in inspectie pe la club sa vada unde si cum se duc bani:::::::::::::sau fiscul…………..macar sa stim unde merg banii nostriii……….

 
drucker a spus: (March 6th, 2014 at 15:51 )

Echipa merge cu trenul, pt a avea bani pt salariile si primele nesimtite , a unor besinosi senili gen Bungau , Mihut , Jackie. A… sa nu uitam de marlanii Musat , Rosenblum sau Velcea .
Clica de la ACS Poli e la fel de nociva pt fotbalul timisorean , cum a fost cea de la FRF pt fotbalul romanesc .
Afara cu marlanii astea .

 
radulescu ion a spus: (March 6th, 2014 at 17:03 )

ce îl recomandă pe Artimon să fie antrenor la Poli?
Rezultate, pe unde afost, ioc!
Clinciuri peste tot!
Nu și-a terminat treaba niciunde!
De ce nu ar fi rândul lui Cosmin Petruescu, dacă tot vreți să mai băgați unul în față!

 
Dutu a spus: (March 6th, 2014 at 22:42 )

randu lui petruescu o sa vina cand o sa vina un antrenor nou si o sal deie afara sant curios unde va antrena in ce liga nu il recomanda nimic sa antreneze la poli este depasit de situatie la fel ca tot stafu lui sundica bine ca nu lau propus pe frusa asta mai lipsea

 
suporteru a spus: (March 8th, 2014 at 12:54 )

CEsa facem cu Artimon asta sa antreneze prin liga a 3 a iarasi facem experiente ,,, aducetil pe Grigoras sau unul cu putina experienta nu toate ramasitele …

 
Petruescu?????? a spus: (March 8th, 2014 at 16:14 )

Voi chiar sinteti bolinzi la cap?!

 
poli forta a spus: (March 9th, 2014 at 09:53 )

Petruescu a fost lingau lui Velcea , cand a venit Sunda la lins pe asta in fund ca sa ramana ca altfel zbura de- mult ,,,astai un pupator de funduri nare nici o treaba cu antrenatu ,,,

 
feri a spus: (March 13th, 2014 at 11:05 )

Titlu bombastic si articol prost: “ACS Poli a gasit inlocuitor si Jackie se opune” ???? Da???

Dar CINE de la ACS Poli il propune pe Artimon asta nu se spune!

Se da doar numele lui Jackie ca se opune, ca dea impresia ca ori Jackie nu stie, ori are interese.

Pt. ca articolul sa fie informativ sa spuna si numele celui care il sustine pe Artimon! Robu? Staicu? Velcea? …?

Si atunci se poate face o parere.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Economic vezi arhiva Economic

Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Legislaţia în domeniul aplicării taxei pe valoarea adăugată în noua variantă, defalcată, a fost subiectul celui mai nou seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Şefii Finanţelor timişorene au venit să discute cu contribuabilii pe tema noului mod de aplicare a TVA, de la 1 ianuarie 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele
Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top