Finantarea sectiilor ATI a ramas in aer

Programul de finanţare suplimentară a secţiilor ATI e în pericol să fie întrerupt din cauza lipsei finanţării. În vara anului trecut, secțiile ATI din țară au primit o finanțare separată de aproape 20 de milioane de lei. Astfel, pacienții în stare gravă nu erau nevoiți să-și cumpere medicamente sau materiale consumabile.

ati copii

Banii pentru alte programe naționale au venit în ultimele două săptămâni, dar nu și cei pentru cel prin secții ATI sunt finanțate separat. Iniţiatorului acestui proiect este şeful Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Timişoara, prof. dr. Dorel Săndesc. Acesta spune că nu s-ar pune problema întreruperii programului şi că este vorba doar de o întârziere cauzată de schimbările politice din ultima lună. Mai exact, fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, nu a mai semnat documentele necesare înainte de a-și da demisia din funcție. Pacienţii internaţi la ATI ar putea fi puşi din nou în situaţia de a fi nevoiţi să vină cu bani de acasă. Dorel Săndesc speră ca problemă să fie rezolvată cât mai curând, având în vedere că medicamentele şi materialele sanitare achiziţionate cu ultima transă de bani sunt pe terminate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com