Nevoia de „Chirurg”

Dacă primarul Robu, „nea” Titu, conducerea de partid și de stat, șefimea de la ACS Poli ar fi avut urechi să ne-audă și pe noi ăștia, amatorii ce ne dăm cu părerea prin ziare ori consilii consultative, cu siguranță că ar fi luat din iarnă decizia de a schimba conducerea tehnică la echipă înainte de a începe pregătirea de iarnă. Cu o totală lipsă de viziune, ștabimea alb-negru-violetă a crezut că Aurel Șunda poate fi luat de nou-nouț dacă Boldea a nimerit poarta în finalul meciului cu CFR Cluj. Sau că același antrenor e mai proaspăt, mai inspirat, dacă arbitrii ne-am dezavantajat pe alocuri la Botoșani. Cu tot respectul pentru jucătorul și antrenorul Șunda, primarul Robu, „nea” Titu, consilierii liberali și analiștii social-democrați trebuiau să vadă că Machidonul e ca și Gueye Mansour: își creează multe ocazii, dar le cam ratează pe toate, rămânând un foarte bun tehnician pentru reconstrucție și promovări în prima ligă.

Nevoia unui „Chirurg” la club de fotbal este des invocată, dar momentul poate fi prost ales. Ar fi bine ca o schimbare de antrenor să producă o emoție și o motivare suplimentară la echipă, să obținem pe acest fond măcar patru puncte din următoarele două etape. Dar, profesional vorbind, Dan Alexa nu are cum să facă minuni până în vară. Nu știm nici măcar dacă „Chirurgul” e potrivit pentru meseria asta, chiar dacă în mijlocul echipei, căpitan fiind, a știut deseori să aducă mai multă disiplină decât o obțineau antrenorii. Vom vedea în pauza competițională dacă el va duce mai departe proiectul sau va fi doar un foc de paie în peisajul fotbalistic timișorean.

Între atâtea incertitudini, posibila venire a lui Dan Alexa ar trebui să bucure din cu totul alte motive. În primul rând, ca jucător la mijlocul terenului, acolo unde un an-doi ar putea să aducă siguranță „la închidere”, precum a reușit Cosmin Contra să aducă vivacitate pe flancuri în era Iancu. În al doilea rând, venirea lui Alexa la ACS Poli va da mai multă greutate numelui de Poli, fiind greu de contestat și huiduit de disidență pentru a doua revenire pe „Dan Păltinișanu”. Cu un Dan Alexa, Ioan Timofte, eventual Paul Codrea, chiar și prin recentul transfer al lui Ioan Mera, e greu să mai contești legitimități fără să arunci cu noroi în niște nume importante ale fotbalului alb-violet timișorean. Astfel că, din orice colț pitoresc al arenei „Știința” ai privi lucrurile, nu poți să nu te întrebi: dacă „Poli suntem noi”, ei ce naiba mai sunt?

Însă cel mai mult m-ar bucura la venirea lui Dan Alexa exact neafilierea sa politică, profilul său rebel care nu s-ar potrivi cu căciuleala în fața unui Titu Bojin sau Nicolae Robu. Dacă până în prezent clubul a fost condus și antrenat de persoane oarecum venite cu pluta politică, cărora le poți cere orice, chiar și să accepte loturi și salarii de doi lei, alura rebelă a lui Dan Alexa cu siguranță va provoca niște scurt-circuite în ansamblul politico-sportiv de la Poli. Pentru că nu-i poți cere unui Dan Alexa sau unui Cosmin Contra să se tăvălească prin mediocritate fotbalistică, să stea umili în fața unor yesmeni conducători de club, când în joc le este viitorul lor profesional. Din acest moment factorilor politici le va fi mult mai greu să consume prost bugetul public al clubului, mizând că antrenorul le va fi, prin tăcere, complice la prăbușirea unui proiect pornit greu și născut cu un atât de mare handicap.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (March 16th, 2014 at 14:23 )

NU ESTE NIMIC GREȘIT SĂ VREI ȘI SĂ POȚI!GREȘIT ESTE SĂ VREI ȘI SĂ NU POȚI!!
DECI SUCCES ALEX ȘI ORICINE VA VENI!!
HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU VASLUI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

alex nestor a spus: (March 16th, 2014 at 15:48 )

traiasca porumbelul

Adevarul adsevarat ! a spus: (March 16th, 2014 at 17:28 )

Dan Alexa reprezinta mai clar,concret si adevarat “spiritul TIMISOAREI”, decat foarte multi timisoreni !

pif a spus: (March 16th, 2014 at 22:52 )

din cauza asta, enumerata la urma, nu cred ca Alexa va fi antrenorul echipei.

antirob a spus: (March 16th, 2014 at 23:28 )

“dacă „Poli suntem noi”, ei ce naiba mai sunt?” …simplu ,Sasule.Ei (adica voi) sunt :

CIF : TM/A2/00166/2009 .Denumire : Atletic Club Recas

Clar?

SAM a spus: (March 17th, 2014 at 10:01 )

cine va spus ca poli sunteti doar voi v-a mintit…..a-ti fost o parte din istoria de 90 de ani a acestui club….ati FOST cei mai frumosi cand pt voi POLI a fost mai puternica decat politica…….cum a fost pentru cei ce v-au dus de mana la stadion

@anti rob care voi? a spus: (March 17th, 2014 at 11:16 )

parerea ta valoreaza cat un kkt de furnica in Timisoara si asa e cam mult spus !

antirob a spus: (March 18th, 2014 at 12:56 )

este prea tarziu pt chirurg.Incercati popa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT Agroland Timișoara se pregătește pentru o serie de trei meciuri în șapte zile, din care două sunt cu adversari foarte puternici. Sâmbătă, la sala UVT de pe strada Oituz, vine CSM Târgoviște, formație care s-a clasat pe poziția a treia în sezonul trecut.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vor sa ramana in preajma podiumului
Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top