Pavajul din zona Cetate ii provoaca „nelinisti” primarului / FOTO

Primarul Nicolae Robu are „neliniști” în ceea ce privește pavajul care urmează să fie montat în toată zona istorică. Testele din ultimele zile, desfășurate departe de ochii curioșilor, pe strada Fără Nume, nu au fost mulțumitoare.

strada fara nume1

Imaginile cu pietrele inegale și cu mare distanță între ele postate pe Facebook de timișoreni au ajuns și la primarul Nicolae Robu, care s-a declarat nemulțumit de soluția aleasă pentru viitoarea zonă pietonală. „Suntem acum într-un moment foarte important. Eu am avut o discuţie cu arhitecţii, am discutat chiar cu arhitectul Șerban Sturdza pe tema pavajului din zona Cetate şi sunt neliniştit. N-aş vrea ca pavajul care va rezulta să fie unul care să ne provoace chinuri atunci când ieşim să ne plimbăm pe străzile prin zona Cetate”, a declarat Robu. Conform acestuia, momentan sunt făcute mai multe teste. „Am cerut arhitecţilor să aibă în vedere pe de o parte să se confere zonei aerul de vechime, dar pe de altă parte şi ca acel pavaj să reziste în timp, să nu ajungem să constatăm că pietrele se mişcă după câţva ani (…) Am convenit să se facă pavări în mai multe variante, pentru ca cetăţenii să le poată vedea, să le poată încerca şi la mers şi să-şi spună părerea”, spune primarul.

Zona de testare este aceeași stradă Fără Nume. „Noi am făcut acolo nişte obiecţii şi trebuie refăcut pavajul, pentru că este prost făcut de către executant. S-au mai făcut nişte încercări cu mai multe tipuri de piatră, cu tehnologii diferite, pe aceeaşi stradă”, spune Aura Junie, directorul Direcției Dezvoltare a PMT. Acesta susține că strada respectivă a fost deja deschisă pentru timișoreni, care pot testa pavajul. Gardurile metalice care împiedică accesul nu au fost însă înlăturate, dispărând, totuși, foliile de plastic care ascundeau lucrarea. Acum câteva zile, autorităţile anunţau că pavajul va fi montat printr-o tehnică specială, des utilizată în occident – prin folosirea de andezit, pietriş şi răşină. „Constructorul a venit cu o expertiză italiană, cu nişte specialişti italieni, care încearcă o metodologie folosită des în oraşele medievale italiene. Acesta este motivul pentru care am şi vrut să-l vedem”, afirma Junie.

Primarul Nicolae Robu n-a putut însă explica de ce e nevoie de atâtea teste, în condițiile în care există un proiect aprobat. „Când se trece la punerea în practică se văd anumite lucruri, pe planșă arată frumos. Problema e foarte serioasă. Am fost în oraşe cu centre istorice cu pavaj, unde totul arată minunat. Dacă te uiţi la poze, la filmuleţe, arată impecabil. În momentul în care te plimbi pe pavajul respectiv devine totul un calvar, sunt pietre care nu sunt plane care se mai şi mişcă”, a conchis edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara Saracens, victorie importanta in Continental Shield

Le prieşte aerul european. După 29-25 cu italienii de la Petrarca, astăzi Timişoara Saracens a obţinut o victorie mult mai clară în deplasare. A fost 45-10 cu CDU Lisabona, formaţie ce obţinea o victorie în runda de debut, pe terenul celor de la Rugby Viadana, tot din Italia. Bănăţenii au reuşit un joc ofensiv spectaculos,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara Saracens, victorie importanta in Continental Shield
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

La Timişoara a ajuns, zilele trecute, un vagon reabilitat cu ajutorul căruia ceferiştii încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători se poate desfăşura în condiţii de calitate şi în România. Deşi acesta poate merge şi cu peste 100 km/h, infrastructura de cale ferată nu permite asemenea viteze.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se repară intens diverse străzi din Timișoara, dar nimeni nu știe după ce program. Șoferilor nu le rămâne decât să constate pe propriii nervi ce arteră a intrat peste noapte în reparații. Primarul Nicolae Robu spune că va muștrului SDM, pentru că nu dă comunicate, lucru pe care, de altfel, firma nu l-a făcut niciodată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce stati la cozi imense in trafic pe strazi sparte peste noapte? Pentru ca SDM are probleme de comunicare
Vreți să știți ce trebuie să faceți ca să acordați primul ajutor în caz de urgență? Acum puteți învăța asta de la cei mai buni. Caravana „Fii pregătit!” revine în Timiș în acest sfârșit de săptămână: sâmbătă la Lugoj și duminică la Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana SMURD ajunge din nou in Timis
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top