Două cisterne au deraiat lângă Timişoara, în cădere antrenând alte cinci vagoane. Accidentul a avut loc pe linia ferată industrială de la Moşniţa Nouă. Drumul comunal între Ciarda Roşie şi Urseni este blocat și va rămâne astfel cel puțin până joi dimineață.
„O cisternă s-a răsturnat şi a mai angrenat încă patru vagoane deraiate, calea ferată e complet distrusă pe 30 de metri. Vagoanele sunt sărite de pe şine. Împreună cu Poliția și Poliția Locală Noi dirijăm traficul pe rute ocolitoare. Între Ciarda Roşie şi Urseni drumul este blocat. Nimeni nu vine să intervină”, a declarat Ioan Sorincău, primarul din Moșnița Nouă. Linia pe care s-a produs accidentul este privată. „Cisterna este încărcată cu motorină. Nu s-a deversat nimic”, mai spune Sorincău. „Ar trebui ca autoritatea feroviară română să intervină pe lângă proprietarul acestei căi ferate. Acolo sunt foarte uzate traversele, lipsesc buloanele de fixare și linia are uneori un joc de 15 centimetri, ceea ce face ca foarte ușor să deraieze vagoanele”, a mai declarat edilul.
Au fost 24 de cisterne cu motorină, din care patru sunt deraiate și una este răsturnată. Va mai dura cel puțin 12 ore până la repunerea pe șine a celor deraiate. Cisternele trebuie ridicate cu macaraua, trebuie reparat terasamentul și trebuie refăcute șinele, la care nu au mai fost executate niciun fel de lucrări din 1973. Drumul care leagă Calea Urseni de Moșnița Nouă va rămâne blocat până trenul va fi repus pe șine. Sunt echipaje de politie și jandarmi care îi intorc pe șoferi și le zic pe unde s-o ia.
Comentarii prin facebook