Un milion de euro de la primarie, pentru cladirile istorice

Proprietarii de clădiri istorice din Timișoara mai au o săptămână în care pot întocmi dosarele pentru finanțarea reabilitării imobilelor lor. Primăria va aloca în acest an 4,5 milioane de lei de la bugetul local, pentru cei care doresc să se înscrie în program.

cladiri istorice

„Programul de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri istorice din zona de acţiune prioritară a municipiului Timişoara” se adresează celor care dețin imobile care, prin nivelul lor de degradare, reprezintă un pericol pentru siguranţa populaţiei, afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane. Suma alocată pentru acest program este de 4,5 milioane de lei, aprobată printr-o hotărâre de consiliu local. Banii se dau pentru refacerea faţadelor, dar și pentru reparaţii la acoperişuri.

Primăria va plăti integral costurile reabilitării imobilelor care vor intra în program și, ulterior, va recupera de la proprietari 80% din sumă, pe o perioadă de zece ani, în baza contractelor de finanţare semnate şi a constituirii unei garanţii imobiliare asupra clădirii. Restul reprezintă sprijin financiar nerambursabil de la municipalitate. Proprietarii care doresc să se înscrie în acest program mai trebuie să știe că vor plăti din buzunarele lor documentațiile tehnice. Constructorul va fi desemnat în urma unor licitații organizate de primărie, iar asociațiile de proprietari vor avea propriii reprezentanți în comisia de licitaţie. Dosarele pot fi depuse în intervalul 12 martie – 10 aprilie, la primărie, la camera 12, pentru Direcţia Urbanism. Găsiți aici ce trebuie să conțină dosarul, iar aici puteți consulta harta zonelor prioritare pentru acest program de finanțare. Detalii suplimentare pot fi obţinute prin e-mail.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti! / FOTO

Pentru a treia duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, cerând justiție, nu corupție. Protestul din Piața Victoriei s-a raliat celor din București, Cluj, Oradea si alte orase. În jur de 700 de oameni au plecat în marș prin zona pietonală, oprindu-se apoi câteva zeci de minute în fața Palatului Dicasterial.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti! / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala poate fi și cool. Ea poate însemna și momente de neuitat, aventuri și întâmplări minunate alături de colegii de clasă. Agenția de turism Ultramarin a pregătit un nou concept de excursii pentru elevi. „Cool School by Ultramarin” înseamnă excursii și tabere personalizate în „săptămâna Altfel” sau în timpul vacanțelor școlare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cool School, cu Ultramarin: excursii de neuitat, cu colegii de scoala. Trebuie doar sa spui unde vrei
Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top