Cand Robu face bine ca nu raspunde mizeriilor Olgutei din Craiova

Ca să fiu sincer, până nu s-a învârtoșat Olguța Vasilescu împotriva Timișoarei, habar n-aveam că și Craiova se vrea Capitală culturală europeană în 2021. Credeam că Timișoara concurează în liga mare cu Cluj și Iași, nu și cu Craiova. Nu de alta, dar primărița PSD-istă a cestui oraș, în vorbă și fapte, pare să confunde cultura cu stadionul sau cu un tăpșan al mahalagioaicelor. De altfel, se pare că puțină lume știa de candidatura Craiovei până să se zborșească Olguța Vasilescu la adresa Timișoarei. O fi și acesta un model de a-ți face campanie: împroști cu noroi ca să fii băgat în seamă.

Mixtură între un Radu Mazăre în fustă și un Vadim Tudor înainte de a-și lua injecția, fosta PRM-istă a găsit drept cale de a se autopromova ridicându-și poalele în cap și aruncând cu rahat în toată lumea. Cumva e de înțeles, atâta timp cât aproape toată ziua stă în direct la Felix TV. Ea acuză Timișoara că i-ar fi copiat unele proiecte, așa cum un zugrav de biserici ar spune că Leonardo da Vinci i-a plagiat “Cina cea de taină”. Fiindcă și proiectele “copiate” de Timișoara au avut loc mult înainte de cele “originale” din Craiova. Nu m-aș mira absolut deloc ca, pentru promovarea Craiovei, să-l aducă alături și pe un alt exaltat de ultimă oră, deja controversatul “scriitor din Caracal”, Liviu Andrei, și al său recent manifest “Îmi bag p…-n Transilvania!”. (Nu înțeleg de unde atâta ură împotriva celor din ale căror impozite sunt întreținuți asistații sociali care votează PSD-ul în Oltenia.)

Ca să fim sinceri, nici Timișoara nu se poate lăuda cu o strategie coerentă, puternică și vizibilă pentru a câștiga competiția pentru titlul de “capitală culturală”. Dar măcar, aici se joacă pe teren – ca să folosesc un termen din fotbal – iar nu prin culise. Fiindcă, dacă tentativa Craiovei de-a câștiga această competiție pare o glumă proastă, în culise s-ar putea întâmpla alte lucruri. În primul rând, dacă Guvernul PSD ar avea posibilitatea să dicteze învingătorul, lucrurile ar fi clare: Craiova ar învinge înainte de limită. Asta dacă nu cumva Liviu Dragnea ar vrea să facă din Alexandria “capitală culturală”.

Atâta timp cât Craiova dă cei mai mulți votanți PSD dintre celelalte orașe aflate în cursă, atâta timp cât are un primar social-democrat în gura căruia nu-i bine să intri – așa cum nu te pui să te cerți cu o pirandă pe stradă – are șanse uriașe să ajungă “capitală culturală”. Dacă acest lucru ar fi stabilit de PSD. Din păcate pentru Olguța Vasilescu, de această dată nici PSD, și nici măcar Felix TV nu decid câștigătorul. Asta nu înseamnă că Guvernul nu va avea o anumită influență. Motiv pentru care Timișoara trebuie să fie pregătită pentru orice. Evident asta nu înseamnă să te cobori la nivelul edilului din Craiova. Și din acest punct de vedere, primarul Nicolae Robu are o bilă albă fiindcă nu s-a pus să dea replici primăriței din Capitala Olteniei. Obișnuit altădată să răspundă pe loc la orice afront, Robu a tăcut acum din gură. Poate din inteligență, poate pe motiv de autoprotecție, neavând chef să i se arunce un cazan de zoaie marca Olguța în cap.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

carmen a spus: (iunie 17th, 2014 at 13:14 )

Trebuie sa „tace” d-nu’ Robu ca e plin de strazi OLTENESTI in Timisoara…sau sustineti sus si tare ca Nicolae Balcescu, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu, Popa Sapca si cel care a inventat stiloul nu erau din Oltenia? Schimbati numele strazilor bagati la greu nume de maghiari, germani, sirbi, si toata lumea va fi multumita…Pai si Radu Negru asta venea el oare tot din Banat?

Nino Pardalian a spus: (iunie 17th, 2014 at 15:08 )

Robu este de fapt varianta feminina a Olgutei. Si este prea sensibila ca sa reactioneze la magarii, singurul stimulent este o limba buna in zona fesiera, asa cum doar ino stie sa aplice.

OLTENIA peste TOT! a spus: (iunie 17th, 2014 at 15:44 )

OLTENIA e si in Banat acasa !

Oltenia e cultura Romaniei! a spus: (iunie 17th, 2014 at 16:36 )

Timisoara habar n-avea de opera, cand craiova avea opera,Timisoara habar n-avea de filarmonica, cand Oltenia avea filarmonica,Timisoara habar n-avea ce-i aia cor, cand Oltenia avea cor,Timisoara habar n-avea ce-i aia tipografie, cand Craiova tiparea in draci si atunci cine-i cea mai culturala?

Dan a spus: (iunie 17th, 2014 at 16:51 )

Cel mai de vaza om din cutura Craiovei a fost Pazvante Chioru!
Si in afara de praz si zaibar ce a mai aduce acest oras la cultura Europei?

oltenia e....frisca Romanicii a spus: (iunie 17th, 2014 at 17:35 )

Romanica nu poate face nimic fara „frisca” din oltenia, pey cand oltenii aveau viori si fluiere din praz, ailalti nu stiau nici sa lalaie

Hacker, politist texan a spus: (iunie 17th, 2014 at 20:46 )

Bai, tristule, spui ca nu stiai ca si Craiova este inscrisa in cursa pentru titlul de Capitala Culturala in 2021?! Inseamna ca trebuie sa te intorci la coada vacii, caci de ziarist se vede ca nu esti bun…. http://www.agerpres.ro/cultura/2013/11/28/victor-ponta-sustine-craiova-in-cursa-pentru-titlul-de-capitala-culturala-europeana-in-2021-09-11-26

radu a spus: (iunie 17th, 2014 at 22:28 )

Cu câte băşini are asta-n cap, se poate rezolva cu succes problema combustibilului alternativ!

Republica Banat a spus: (iunie 17th, 2014 at 23:12 )

Purceaua asta inaripata confunda obraznicia cu cheia succesului.
Atat de prosti sunt oltenii astia incât atunci cand i-au ocupat ungurii a fost nevoie doar de o caruta cu oglinzi, margele si mancare gatita. Lucruri care au devenit zestre de la generatie la generatie.
Nu exista scara de bloc sau tomberon in Timisoara fara amprente de olteni.
Pe publitim la matrimoniale numai oltence cu intrarea cat galeata.
Se tin destepti dar nu sar mai sus de sefi de raion sau de banda.
Cam dificil sa-i deosebesti de tigani sau de mitici. Asta-i singurul lucru bun, mai ales atunci cand iti bat la usa cu cerșeala.

Scuza-ne, Volguța, ti-i dam pe toti inapoi, cultiva-i tu, ca din copac direct in gara au sarit. Nu m -as mira sa-ti spui Mihăița Vitezomana intr -o zi, la cat esti de proasta.

GIGI a spus: (august 13th, 2014 at 17:47 )

1)Din cite cunosc in umila mea existenta parca Maria Tereza a adunat toate femeile usoare din imperiu si ghici unde au fost duse – La Timisoara.
2)Pentru unila ta cunostiinta Oltenia nu a fost cucerita niciodata de unguri ci oltenii au tras in istorie cel putin trei batute la unguri de au inceput sa ne respecte si azi – Matei Basarab – Posada,Mihai Viteazu si cucerirea Budapeste in vremea lui Bela cun cind au pus opinca pe parlamentul din Budapesta.
3)Te inteleg cu privire la viziunea ta marunta intrucit Timisoara a ajuns sa se laude cu Tarzan ca nuiasa asta este nivelul – cit despre CRAIOVA SI PERSONALITATILE EI VOI NICI IN 1000 DE ANI NU O SA PUTETI SPERA LA ASTFEL DE PERONALITATI. Despre personalitatile date de olteni care in treacat fie spus sunt doar doua milioane ca ungurii ce sa mai vorbim ,va dau doar citeva exemple:BRINCUSI,HENRI COANDA,EUGEN IONESCU,GOGU CONSTANTINESCU,NICOLAE COCULESCU,NICOLAE TITULESCU,PETRACHE POENARU,ANTON PAN,GHIORGHE TITEICA,SABIN BALASA,ION TUCULESCU,MARIN SORESCU,JAN NEGULESCU,DIMITRIE GEROTA,TRAIAN LALESCU,CONSTANTIN RADULESCU MOTRU,NICOLAE VASILESCU KARPEN,ION MINULESCU,ALEXANDRU MACEDONSCHI,TEODOR AMAN,CONSTANTIN LECA,CORNELIU BABA,TITU MAIORESCU,DEMETRU PAULIAN,DIONISIE PIPPIDI,AMZA PELEA,IOANA BULCA,HORATIU MALAIELE,STEFAN IORDACHE,MARCEL IURES SI MULTI MULTI ALTII ca sa nu mai vorbim de faptul ca toti conducatorii din Tara Romaneasca cu exceptia perioadei fanariote au fost boieri olteni iar Constantin Brincoveanu PE LINGA CEL MAI INTELEPT DOMNITOR al tarii a creat si stilul in construcii care ii poarta numele.
E USOR A SCRIE VERSURI CIND NIMIC NU AI A SPUNE – BAI REPUBLICA BANAT CATA – M UITAT NUMELE.

brusc a spus: (iunie 18th, 2014 at 04:15 )

lasa sa devina capitala culturala poate se opreste invazia olteneasca , mai un pic si se muta si olguta in Timisoara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top