La tinerii liberali se lasa cu demisii, daca Robu il repune in functie pe Stanus

Revenirea lui Nicolae Robu la Timişoara, programată pentru joi, va clarifica multe lucruri în PNL. Poate cel mai bine ştie acest lucru consilierul judeţean Liviu Cocean, preşedintele Tineretului Liberal Timiş, care și-a făcut deja calculele. Dacă Robu va considera nulă decizia BPJ a TNL Timiş de demitere a lui Andrei Stănuş, se va lăsa cu demisii în masă ale tinerilor din conducerea organizaţiei judeţene.

cocean

Preşedintele tinerilor liberali din Timişoara, Andrei Stănuş, a fost demis pentru slabă implicare în campania electorală. El și-a câștigat surprinzător funcția în 2013, deși era membru de partid doar de ceva mai mult de un an. Decizia demiterii lui Andrei Stănuş a fost luată într-un birou al TNL Timiş, când Nicolae Robu era plecat din Timişoara, „împricinatul” nefiind măcar convocat la şedință. Președintele TNL Timiș, Liviu Cocean, a acceptat să facă o declaraţie pe această temă, dar nu vrea să vorbească despre legalitatea unei astfel de măsuri. „Mă limitez în a spune că s-au pus în discuţie performanţele şi implicarea anumitor organizaţii de tineret şi ne dorim ca alegerile prezidenţiale de anul acesta să ne găsească organizatoric pregătiţi pentru a câştiga cea mai importantă bătălie pe care PNL în ultimii ani”, ne-a declarat Cocean. Întrebat despre conducerea interimară şi eventuale alegeri, Cocean s-a ferit să dea un răspuns: „Nu am discutat chestia asta”. Sursele noastre susțin însă că Liviu Cocean are un plan bine pus la punct. El îşi va asuma în faţa lui Nicolae Robu întrega responsabilitate pentru demiterea lui Stănuş şi a conducerii TNL Timişoara, dar şi a celorlalte câteva conduceri de organizaţii locale. Cocean va avea în spate votul unanim al biroului judeţean TNL Timiş. Toţi membri prezenţi au votat pentru demiterea lui Stănuş. Se pare că aproape toţi sunt gata acum să demisioneze simultan dacă Stănuş va fi reconfirmat preşedinte de Nicolae Robu. Luni, 2 iunie, de la ora 20, ar trebui să aibă loc şedinţa biroului TNL Timişoara. Cel puţin teoretic, şedinţa ar putea fi condusă de preşedintele demis de colegii de la judeţ, Andrei Stănuş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

alex a spus: (iunie 2nd, 2014 at 13:26 )

Tinerii din conducere isi dau demisia? Eu pe Stanus l-am vazut in majoritatea pozelor din activitatile de campanie….dar pe Cocian asta nu l=-am vazut niciunde! Poate n-ar fi rau sa isi dea demisia si el si acolitii lui care au stat la gulasuri si gratare in campanie! Si mai ales traseistul ala de Darius Covaci care a fost angajat la primarie! Oricum….cand stapanu nu-i acasa soarecii joaca pe masa! De ce nu au avut curajul sa faca tambalaul asta de rahat care ii pune intr-o imagine foarte proasta cand era Robu in Timisoara?

vicus a spus: (iunie 2nd, 2014 at 13:49 )

Doamne Sfinte
e plina tara asta de astfel de caricaturi umane ambulante din pacate.
daca sunt intrebati acesti „tineri liberali”, care este rolul lor in politica locala, de consilier judetean , de exemplu acest Cocean, vor da in balbaiala, habar nu au ce reprezinta si ce atributii au.
nu stiu decat sa demita sa se contrazica si asa mai departe. Pai daca in interiorul lor procedeaza astfel, ce asteptari sa avem noi cetatenii de rand, de la dumnealor cand ajung in functii publice importante??????

Gigi a spus: (iunie 2nd, 2014 at 16:14 )

Auzi Aldea ” Alex” mai inceteaza cu chestii de genul asta , pt ca ai fost unu dintre sustinatorii vehementi ai demisiei . Cred ca erai fumat si in sedinta de nu stiai ce decizii se luau . Cat despre Covaci asta n-am idee cine e si ce face , dar vom vedea rezultatele pe judet . Mai lasati drogurile dragi copii …

Gecuta a spus: (iunie 2nd, 2014 at 16:52 )

Si homosexualu’ de Grigoroiu ce zice ? Ca de Cocean stim ca e betivan … Toti sunteti o apa si-un pamant poponarilor … GRIG CEL MIC :))

Alex a spus: (iunie 2nd, 2014 at 16:59 )

Tanarule Gigi esti de o inteligents rar intalnita! Sper ca Alex despre care vorbesti tu sa aibe grav de sufetit pe baza spuselor de mine in comentariul de mai sus 🙂 Apreciez totusi faptul ca in biroul judetean de tineret al pln de consuma droguri! Mare mandrie mai aduceti partidului! Avand totusi in vedere consumul de droguri al respectivului Alex de care vorbesti, si baniind faptul ca Liviu stie de el…stau si ma gandesc daca asa sunt condusii…oare cum sunt conducatorii! Suni tu la politie pentru un denunt de consum de droguri printre VIP-urile liberale…sau sun eu?

Emilia a spus: (iunie 2nd, 2014 at 17:20 )

stanus nu are nici o treaba cu partidul, s-a lipit si el crezand ca o sa mai ciupeasca si el ceva el neavand dupa ce bea apa. Sa spuna unde lucreaza acest individ si de unde isi castiga existenta.
Dar mai interesant ar fi sa ne spuna de ce nu umbla cu femei (aici raspunsul il stie mai bine Grig :))))

marcel a spus: (iunie 2nd, 2014 at 17:20 )

Pacat de acest partid care are o astfel de organizatie judeteana de tineret, o grupare de mafioti

marinica a spus: (iunie 2nd, 2014 at 19:27 )

Cocean spaima sticlelor de vin…

fost coleg a spus: (iunie 2nd, 2014 at 20:08 )

NAE CONOPIDA a ajuns in politica… consilier judetean, presedinte al tineretului liberal, am ramas masca. Liviu a fost bataia de joc a liceului, un parvenit de mic si un betivan notoriu, un mincinos si un oportunist, imi imaginez ce oameni sunt in jurul lui. Ce se aseamana se aduna, rusine pnl pentru un astfel de tanar.

George a spus: (iunie 2nd, 2014 at 20:22 )

Problema lui Cocean nu e ca nu a facut treaba, ci problema cea mai mare e faptul ca GHITA CIOBANU il are la degetul mic pe acest COCEAN!

Cati stiati de intalnirile de dinainte de campania alegerilor europarlamentare in mare taina ale lui Liviu Cocean(PNL) si Ghita Ciobanu(PSD) de la cafeneaua Hotel Timisoara, fieful PSD-istilor obedienti Cristestilor?

Oare de ce nu s-a implicat Liviu Cocean in campanie si acum ii arunca cioara vopsita lui Stanus in curte? Sa fie de vina Ghita Ciobanu?

liberal a spus: (iunie 3rd, 2014 at 00:38 )

cocean=judet=presedinte CJ PSD-ist=14,53%
stanus=timisoara=primar liberal=12,73%

q.e.d.

Jianu a spus: (iunie 3rd, 2014 at 01:27 )

Stanus nu a facut decat a ceara bani pentru el ca sa isi plateasca facturile la telefon si altele, asa presedinte a iesit. :))!

Daniela a spus: (iunie 3rd, 2014 at 01:30 )

Stanus a muscat mana lui Grig cel vestit care a calcat pe toti ca sa ajunga un consilier si acuma e mare gay 🙂

Claudia a spus: (iunie 3rd, 2014 at 01:31 )

Grig uite cum iti pica echipa din functii si atunci sa te vad ce mai ceri pe spatele lor ;)!

Alin a spus: (iunie 3rd, 2014 at 02:00 )

Futuva-n gura de banateni *muisti!

annemarie a spus: (iunie 3rd, 2014 at 03:55 )

dar pe liviut de ce l-a parasit blondi cu care pregatea o nunta 🙁 de la alcool si caracter mizer nu se mai ridica ala micu se pare, Dumnezeu nu bate cu parul!

munti a spus: (iunie 3rd, 2014 at 04:04 )

Sa va spun un secret…covaci e cel mai prost om pe care l-am vazut vreodata, miclaus e un huligan ratat iar cocean cel mai mare gunoi nascut in timisoara de la 1900 incoace, cand era mic era un frustrat, nici o fata nu il baga in seama si fraieru a adunat in el iar acum a ajuns sa taie si sa spanzure un om care nu stie tabla inmultirii si nu stie sa numere mai mult de 15, pentru ca atatia sunt in tot tnl timis in tot judetul 🙂 si sa nu mai zicem de „fetitele” lor dragute la care le promit marea si sarea si ajung alea sa se vanda pe iluzii, mari oameni mare echipa!

bratianu a spus: (iunie 3rd, 2014 at 07:22 )

Băieți. cred că ar trebui să încetați. Deveniți penibili. Alin, se scrie „futu-va-n” si nu „futuva-n”. Ce naiba, liberalii sunt niste gentlemeni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top