Trafic inchis la stadion si pe Calea Buziasului, primaria uita sa anunte / FOTO

Prima săptămână din iunie le-a adus șoferilor din Timișoara o nouă… „bucurie”! Este vorba despre noi restricții în traficul și așa infernal din oraș. Una dintre ele este în vigoare pe Calea Buziașului, iar cealaltă, în zona stadionului, fiind cauzată de pregătirile pentru festivalul berii. Niciuna nu a fost însă anunțată de reprezentanții primăriei. UPDATE: Primăria a binevoit să anunțe, luni după-amiază, restricțiile institute în zona stadiomului, însă nu și pe cele din Calea Buziașului.

restrictii trafic

Municipalitatea are mare grijă de șoferii din oraș, nu care cumva aceștia să se obișnuiască prea mult cu restricțiile de trafic deja existente. Luni dimineață, cei care au avut drum în Calea Buziașului au fost nevoiți să aștepte minute bune să treacă de sensul giratoriu spre Moșnița Nouă. Se lucrează la intersecția cu strada Matei Millo, iar circulația se desfășoară doar pe două benzi din cele patru. Oamenii au stat cu nervii întinși la maximum, iar unii au întârziat foarte probabil la serviciu. Lucrarea aparține Aquatim, este programată de mult, dar restricțiile nu au fost anunțate de primărie.  „Este o lucrare pe trei etape. Prima etapă vizează zona Calea Buziaşului – strada Matei Millo, ar fi trebuit să înceapă din 26 mai şi să ţină până 6 iunie, săptămana asta ar trebui să se facă. Se va circula pe câte două benzi. Tronsonul doi este de la strada Matei Millo până la strada Siemens, până în 5 august. În etapa a treia, din 16 iunie până în 8 august, se va lucra pe carosabil, până la strada Olarilor”, spune Ioan Ganciov, şeful Serviciului Drumuri şi Poduri de la Direcţia Tehnică a primăriei.

Și nu e singura problemă. Deși primarul Nicolae Robu a anunțat, în martie, că festivalurile vinului și berii vor fi mutate la Pădurea Verde, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece oficial nu a putu fi asigurată logistica necesară. Festivalul Berii se va desfășura în perioada 6-15 iunie, pe platoul din fața Stadionului „Dan Păltinișanu”. Traficul în zonă a fost însă închis de luni, pentru a fi montate scena și toate celelalte construcții necesare. Primăria n-a catadicsit însă să anunțe nici aceste restricții, astfel că șoferii nu au decât să ocolească stadionul, să creadă că pot ajunge repede la Nova Tim și… să facă imediat cale întoarsă! Aceste interdicții în zona stadionului vor fi valabile în următoarele două săptămâni. Șoferilor nu le rămâne decât să spere că, în acest interval, nu vor apărea și alte restricții pe care să le afle exact în momentul în care ajung în zona afectată.

UPDATE: „În perioada 6 – 15 iunie 2014, la Stadionul «Dan Păltinişanu», se va desfăşura evenimentul Serbările Timişoreana. Pentru ca acesta să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă, închiderea traficului rutier pe platoul din faţa stadionului se va face după următorul program: în perioada 2 – 5 iunie pentru amplasarea scenei, montarea corturilor, umbrelelor etc; în perioada 6 – 15 iunie pentru desfăşurarea evenimentului; în data de 16 iunie vor avea loc lucrările necesare eliberării platoului. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, se precizează într-un comunicat al primăriei. Altfel spus, traficul va fi reluat în condiții normale din data de 17 iunie.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
Top