The Cat Empire, show total pe cod galben, la JazzTM / FOTO

Uneori, iulie poate să arate ca octombrie și totuși timișorenii să iasă din case și să stea câteva ceasuri în ploaie, ca să-și asculte artiștii preferați. Așa a fost vineri, în ultima seară a JazzTM, începută pe o ploaie mocănească și terminată spre miezul nopții, sub o perdea groasă de apă. Meteorologii au avut dreptate de această dată, și codul galben și-a făcut simțite din olin efectele la Timișoara.

jazz tm ziua trei41

N-au fost 30.000 de spectatori, așa cum și-ar fi dorit primarul Nicolae Robu, dar, la cum a fost vremea, timișorenii au depășit așteptările. Ultima seară a JazzTM a debutat vineri seară sub un cer plumburiu, pe o ploaie măruntă și insinuantă, dar pe clapele albe și negre ale talentatului Teo Milea. În fața unui public inițial aproape inexistent, Teo și-a respectat renumele și a picurat balsam pentru suflete pe clapele exclusivistului pian Yamaha pus la dispoziție de organizatori. Spectatorii nu s-au lăsat însă așteptați prea mult și, cu umbrele sau pelerine de ploaie, au început să vină spre Piața Victoriei. Au putut să asculte astfel și „Journey”, cea mai recentă compoziție a lui Teo Milea scrisă special pentru aceste eveniment. „Atât timp cât ești înconjurat de oameni și de prieteni faini, se poate cânta în orice fel de condiții atmosferice. Nici pianul nu l-am simțit ca fiind rece. M-am bucurat enorm de ploaie și de oamenii care au fost aici”, a spus Teo, după recital.

jazz tm ziua trei11

Au urmat apoi australienii de la The Cat Empire, care au animat spiritele și au făcut pe toată lumea să danseze. Concertul de vineri seară a fost primul din turneul de pe continentul european și va rămâne un moment de referință pentru fanii timișoreni, care n-au ținut cont de codul galben de vreme rea și au ieșit din case în număr impresionant. Desfășurat pe o ploaie care a fentat pelerinele și umbrelele, concertul a făcut pe toată lumea să cânte și să danseze. Amestecul de jazz, ska, funk și rock cu influențe latine le-a mers la suflet spectactorilor, care au aplaudat minute în șir. Uzi leaorcă, timișorenii prezenți la concert n-au stat o clipă locului, bucurându-se de fiecare moment.

jazz tm ziua trei34

Finalul serii i-a aparținut interesantei Anoushka Shankar și trupei sale. Frumoasă de pică, iar talentată chiar mai mult decât atât, sora vitregă a Norei Jones și straniul său sitar au închis „cercul” celei de-a doua ediții a JazzTM. Sonoritățile indiene, profunde și pure, au reținut în Piața Victoriei o mulțime de spectatori, care au îndurat cu stoicism ploaia ce n-a stat nici măcar o clipă. Chiar dacă mulți au plecat la finele concertului The Cat Empire, în piață au rămas exact spectatorii care nu vor decât să se bucure de muzică, în toate formele ei.

jazz tm ziua trei54

Primarul Nicolae Robu, principalul susținător al evenimentului, s-a declarat mulțumit de public și întristat de prognoza meteo. „Are și ploaia farmecul ei. S-a văzut cu acestă ocazie cât de mult iubesc timișorenii muzica. Trebuie să fii meloman adevărat să stai într-o asemenea ploaie. Au fost reprezentații excepționale, prima a excelentului nostru pianist Teo Milea, iar The Cat Empire au fost absolut fabuloși. Au reușit să creeze o atmosferă senzațională și sunt convins că nimeni nu regretă că a fost udat. A meritat”, spune edilul. Acesta recunoaște că n-a putut sta deoparte. „N-am dansat chiar, dar m-am mișcat și eu, m-am bâțâit și am strigat după fiecare piesă, în ton cu ce era în jurul meu și am savurat din plin. Sincer să fiu, când am văzut ce tare plouă, nu m-am așteptat să vină atâta lume”, a mai spus edilul.

Robu a anunțat și perioada în care va avea loc următoarea ediție a festivalului. „JazzTM 2015 va fi în primul weekend din luna iulie, adica în zilele de 3, 4 și 5 iulie. Sper ca alte evenimente similare să nu mai fie suprapuse, pentru ca iubitorii de muzică să poată participa la cât mai multe. A fost o ediție foarte reușită, în afară de faptul că timupl a fost nefavorabil”, a spus edilul. În acest an, două zile ale festivalului de la Timișoara s-au suprapus cu două zile de la Gărâna Jazz Festival. Primarul pare dispus acum să îngroape securea războiului. „Noi suntem cooperanți, numai că trebuie să fie și ei cooperanți. Mai este un aspect care trebuie avut în vedere: faci un festival când găsești artiștii disponibili să vină. De dorit ar fi să nu existe nicio zi de suprapunere”, ne-a mai declarat Robu.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Top