Zece ani de inchisoare pentru Dan „Felix” Voiculescu! Sediul Antena 3, confiscat!

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Omul de afaceri a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal. În plus, sediul Antena 3 a fost confiscat. Corneliu Popa, fost director al ADS și omul lui Ilie Sârbu, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare.

felix varan
Conform procurorilor, 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii în Băneasa, toate în proprietatea Institutului de Cercetări Alimentare, au fost cumpărate de Dan Voiculescu la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. Prejudiciul este de 60 de milioane de euro. Afacerea a fost posibilă cu ajutorul lui Corneliu Popa, la acea vreme, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, care a aprobat privatizarea, fără mandat din partea statului român. Ulterior, cu ajutorul mai multor reprezentanţi ai ADS, ai Ministerului Agriculturii şi ai Institutului de Cercetări Alimentare, preţul bunurilor a fost stabilit la o valoare mult sub cea a pieţei. La licitaţia organizată în 2004, au participat doar firma lui Dan Voiculescu, Grivco SA şi Gheorghe Mencinicopschi, directorul general al ICA, cu nişte bani despre care spunea că… nu ştie cine i-a virat în cont. După ce Voiculescu a câştigat licitaţia, ministrul Comunicaţiilor de la acea vreme, Sorin Pantiş, şi-a pus semnătura pe un document fals. Este vorba despre un proces verbal de predare-primire de la Grivco către ICA a unor echipamente care ar fi reprezentat îmbunătăţirile prevăzute în contractul de privatizare a institutului.

În septembrie 2008, procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele lui Dan Voiculescu. În decembrie 2008, 13 persoane au fost trimise în judecată, dar, după trei termene la Tribunalul Bucureşti, procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că Voiculescu devenise parlamentar. Jumătate de an mai târziu, dosarul a revenit la Tribunalul București, deoarece omul de afaceri demisionase din funcția de senator. În decembrie 2012, Voiculescu intra din nou în parlament, dosarul a ajuns la Curtea Supremă, unde a stat numai o lună, pentru că fondatorul PC a renunțat din nou la funcția de senator, iar procesul a revenit la tribunal. În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare.

Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel, unde dosarul a fost amânat de mai multe ori. Apoi, unul dintre judecători a fost reținut de DNA, iar altul s-a pensionat. Actualul complet de judecată a fost numit în iunie 2014, iar avocații lui Voiculescu au cerut schimbarea lui. Solicitarea a fost respinsă, iar la primul termen sechestrul asigurator a fost extins pentru 36 de hectare de teren, precum și pe mai multe pachete de acțiuni de la Grivco și Compania de Cercetări Aplicate şi Investigative. Ultimul termen a fost pe 5 iulie, sentința fiind dată pe 8 august.

Dan Voiculescu, inițial condamnat la cinci ani de închisoare, a primit acum o sentință de zece ani, fiindu-i, de asemenea, interzise, timp de cinci ani, mai multe drepturi, printre care și cel de a fi ales. Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al ICA, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Nicolae Săvulescu, director în ADS, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare, la fel ca și Sandu Jean Cătălin, administratorul unei firme din Grupul Grico. Sorin Pantiș, director general executiv al Grivco și fost ministru al Telecomunicațiilor, a primit șapte ani de închisoare cu executare. Flavius Adrian Pop a primit cinci ani cu executare. Gheorghe Sin și Constantin Baciu au primit patru ani cu suspendare, iar Alexandru Petre, Vica Ene și Grigore Marinescu au primit trei ani, tot cu suspendare.

Imobilele aflate în proprietatea lui Sandu Jean, Nicolae Săvulescu și Vica Ene au rămas sub sechestru. Acțiunile deținute de Pantiș la o firmă și apartamentul aflat pe numele lui sunt, de asemenea, sub sechestru. Casa doctorului Mencinicopschi este în aceeași situație. Instanța a decis, de asemenea, confiscarea specială a trei milioane de dolari din conturile lui Voiculescu, inclusiv terenuri şi case. Imobilul de pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, unde se află Antena 3, dar și cel de pe strada Gârlei, unde este sediul Grivco, vor fi și ele confiscate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Arbeit Macht Frei a spus: (august 8th, 2014 at 15:07 )

Spre deosebire de tovarasii bombonel n. si george b., felix nu e gay si va fi vai de cu.rul lui (lins atatia ani de gadea si celelalte erori genetice de la a3) la bulau. LA MULTI ANI VARANE!!!

varanu a spus: (august 8th, 2014 at 15:44 )

Probabil ca basistii de la Rahova nu vor astepta trecerea celor 21 de zile necesare despaducherii si vor strapunge bucile varanului inca din aceasta noapte.

Feldwebel Beier a spus: (august 8th, 2014 at 16:06 )

As fi ipocrit sa nu spun ca sunt bucuros pentru aceasta decizie a Justitiei. Dan Voiculescu a furat Statul – deci indirect si pe mine – isi merita soarta. Insa nu sunt bucuros pentru necazul sau (este greu sa te inchipui in pielea unui om care a primit o sentinta de zece ani de inchisoare cu executare, cand cred ca el se apropie de 70 de ani ca si varsta) ci pentru triumful ideii de dreptate. Pentru ca s-a facut dreptate! Nu este posibil sa-ti insusesti la pret de nimic 60 de milioane de euro pentru ca te numesti Voiculescu si ai partid. Intr-o alta ordine de idei cine vrea sa parieze pe disolutia Partidului Conservant? Eu mizez pe faptul ca acest lucru se va intampla pana la finalul anului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top