Bagaj suspect pe Aeroportul Timisoara! S-a testat viteza de reactie a autoritatilor

Luni dimineața, în timpul patrulării în parcarea auto, un agent de securitate de pe aeroportul Timișoara a observat un bagaj abandonat. Acesta a alertat imediat lucrătorii Direcției SRI care, împreună cu angajații aeroportului, au constatat că bagajul este suspect. Au fost evacuați pasageri și angajați ai AIT și s-a verificat coletul. Din fericire, a fost doar un exercițiu, însă o astfel de situație ar putea deveni reală oricând.

exercitiu alarma 019

Bagajul „descoperit” în parcarea aeroportului nu avea etichetă și nu putea fi identificat proprietarul. În consecință, putea să conțină explozibil. Imediat s-a dat alarma, fiind anunțată echipa pirotehnică a SRI Timiș. Pasagerii, angajații companiilor aeriene și ai aeroportului au fost evacuați, iar în paralel a fost izolată și delimitată zona de pericol. Mașinile de Salvare și Stingere Incendii ale aeroportului s-au plasat chiar la limita razei de siguranță, fiind pregătite să intervină în caz de nevoie, după neutralizarea bagajului. Imediat ce au ajuns specialiștii de la SRI, pachetul a fost ridicat cu ajutorul unui robot, apoi scanat cu raze X. Pentru siguranță, s-a luat decizia neutralizării acestuia în siguranță, într-o zonă mai izolată. Din fericire, totul a fost un exercițiu de alarmare cu privire la un bagaj suspect. „Este foarte important ca, periodic, să testăm viteza de reacție, dar și modul de organizare și intervenție a tuturor structurilor care ar putea fi implicate într-un astfel de incident. Astfel, putem identifica posibilele puncte slabe și să reușim să le corectăm din timp. Cred că exercițiul a demonstrat că, în cazul unei amenințări reale, aeroportul este pregătit cu toate forțele să intervină rapid”, a concluzionat directorul aeroportului, Dan Idolu, la finalul exercițiului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

danut a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 18:14 )

DENUMIRE INDICATORI

Indicatori din BILANT lei
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 49981023
ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL, din care 26529927
Stocuri (materii prine, materiale consumabile, productie in curs de executie, semifabricate, produse finite, marfuri etc.) 1120525
Creante 24251408
Casa si conturi la banci 1157994
CHELTUIELI IN AVANS 2098243

DATORII 48284708
VENITURI IN AVANS 19098665
PROVIZIOANE 2939338
CAPITALURI – TOTAL, din care: 8286482
Capital subscris varsat 1600800
Patrimoniul regiei –
Patrimoniul public –

Indicatori din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
Cifra de afaceri neta 27959184
VENITURI TOTALE 35234296
CHELTUIELI TOTALE 56840319
Profitul sau pierderea brut(a)
-Profit 0
-Pierdere 21606023
Profitul sau pierderea net(a) a exercitiului financiar
-Profit 0
-Pierdere 21606023
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Numar mediu de salariati 243
Tipul de activitate, conform clasificarii CAEN Activitati de servicii anexe transporturilor aeriene

DORO a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 19:14 )

Contract de Marketing
La data de 30.07.2008, se perfecteaza un contract de marketing, prin incredintare directa, semnatarii acestuia fiind compania aeriana Wizz Air si Aeroportul International Timisoara. Acest contract a fost inregistrat sub nr. 835/DC/2008. Prin acest contract Aeroportul Timisoara urma sa fie beneficiarul unor activitati de marketing. Durata contractului urma sa fie de 3 ani, cu posibilitate de prelungire. Valoarea contractului (asa cum a fost ea stabilita ulterior, in urma punctajului de la Curtea de Arbitraj Cluj) a fost de 2.573.732,11 euro.
Prin modul cum a fost realizat acest contract, unul din operatorii aerieni concurenti, in speta Carpatair, a considerat ca operatorul aerian Wizz Air este favorizat, prin faptul ca tarifele de aeroport care erau platite efectiv erau mai mici, intrucat lunar, din valoarea facturilor aferente operarii pe aeroport, erau deduse sumele ce trebuiau achitate de catre Aeroportul Timisoara ca fiind contravaloarea activitatilor de marketing. Pentru acest motiv compania Carpatair a facut o reclamatie la Comisia Europeana prin care era semnalat un ajutor de stat acordat operatorului aerian Wizz Air.
Din punctul de vedere al modului cum a fost intocmit acest contract, precum si al derularii acestuia, se pot concluziona cateva aspecte care sunt vitale in analiza cazului in sine:
1. Contractul de Marketing nr 835/DC/30.07.2008 a fost semnat fara respectarea prevederilor legale OG 34/2006, asa cum reiese si din raportul Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. 9865/16.06.2010, care preciza urmatoarele:
“Autoritatea contractanta a atribuit Contractu! de marketing nr. 835/DC/30.07.2008 fara aplicarea vreuneia dintre procedurile de atribuire, mentionate in OUG 34I2006, la art. 18, alin. 1. Fapta constituie contraventie, conform prevederilor art. 293, lit. d) din OUG 34 I 2006 si se sanctioneaza cu amenda contraventionala cuprinsa intre 70.000 … 100.000 lei, conform art. 294, alin. 3 din acelai act normativ”
2. Nu au fost urmarite prevederile contractului, in speta ca fiecare factura sa fie insotita de dovezi privind prestarea serviciilor contractate, dovezi concrete prin care sa se arate ca au existat servicii de marketing efective.
3. Au fost efectuate compensatii intre facturile emise de catre Aeroportul Timisoara pe de o parte si compania aeriana Wizz Air pe de alta parte desi, conform art 3.2(a) din contractului de operare, incheiat intre Wizz Air in calitate de operator aerian si Aeroportul Timisoara in calitate de furnizor de servicii aeroportuare, acest lucru era strict interzis. De altfel, aceste compensatii au fost anulate de catre organele fiscale in urma controalelor efectuate, Aeroportul Timisoara fiind obligat sa plateasca pe langa valorile nete cuvenite si penalizari si dobanzi aferente sumelor compensate.
4. Faptul ca au fost efectuate compensatii si nu au fost facute plati efective si intrucat Aeroportul Timisoara nu a facut notificari scrise catre Wizz Air sa efectueze platile, Aeroportul Timisoara a pierdut suma de 309.762,78 euro, reprezentand dobanzi penalizatoare. Prin decizia consemnata in dosarul 24/2011 din cadrul procesului de arbitraj la Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie Cluj, decizie definitiva si obligatorie, aeroportul nu a fost indreptatit sa solicite aceasta suma (309.762,78 euro). Decizia a fost pronuntata la data de 16.05.2012.
5. Conform Raportului de inspectie fiscala nr.3024/17.03.2010, mentionat la pag.78-79 din Raport, aferent contractului de marketing au fost constatate urmatoarele:
-AIT-TV a dedus nejustificat TVA in suma de 73 386 lei;
-AIT-TV nu a colectat TVA in suma de 776 163 lei.
Prin urmare, Ministerul Finantelor Publice a calculat penalitati de intarziere aferente TVA, a aplicat amenzi contraventionale si a obligat AIT-TV la plata TVA necolectat de la WIZZ AIR. Valoarea estimata a operatiunilor care constituie abateri cauzatoare de prejudiciu este de circa 1 000 000 lei.

TAMAS a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 19:27 )

CINE SE INCHINA LA IDOLU

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3
ORA: 21:30
MODERATOR: MIHAI GÂDEA
INVITAT: OANA STANCU
MUGUR CIUVICĂ
ADRIAN URSU

TALK-SHOW

    Mihai Gâdea: Doamnelor şi domnilor, urmăriţi „Sinteza zilei”. V- am promis pe ultima parte a emisiunii un subiect ce mi se pare de maxim interes. Ne plângem permanent că în România nu sunt bani, că avem probleme, că nu reuşim să aducem fonduri europene, bani europeni şi în permanenţă acesta este un veşnic motiv care pe mine a început să mă plictisească. În seara asta vreau să vorbim punctual despre un caz. E o anchetă pe care am vrea să vi-l prezentă m în această seară. România riscă sancţiuni de sute de milioane de euro în scandalul ajutoarelor de stat acordate de aeroporturi internaţionale din ţară operatorilor privaţi, cum ar fi operatorul privat Low Cost wizz Air. Un raport preliminar din 2011 al CE arată că operatorul din Ungaria a primit un contract preferenţial şi tarife speciale de la autorităţile române. Asta deş i Aeroportul Timişoara nu înregistra profit ca să-şi permită reduceri tarifare. În raportul CE veţi vedea, spune că pentru că există suspiciunea încălcării tratatului de aderare la UE pe tema concurenţ ei, oficialii de la Bruxelles au decis declanşarea unei anchete. O verificare a fost făcută şi în 2010 de Corpul de control al Ministerului Transporturilor, care arată modalitatea prin care Aeroportul Traian Vuia, condus de directorul Daniel Idolu, a încheiat un contract dezavantajos pentru stat cu Wizz Air. Să vedem materialul.

    România riscă sancţiuni de sute de milioane de euro în scandalul ajutoarelor de stat acordate de aeroporturi internaţionale din ţară operatorului privat Low Cost Wizz Air. Un raport preliminar din 2011 al CE arată că operatorul din Ungaria a primit un contract preferenţial şi tarife speciale de la autorităţile române. Asta deşi aeroportul din Timişoara nu înregistra profit ca să-şi permită reduceri tarifare. Pentru că există suspiciunea încălc ării tratatului de aderare la UE pe teama concurenţei, oficialii de la Bruxelles au decis declanşarea unei anchete. O verificare f ăcută şi în 2010 de Corpul de control al Ministerului Transporturilor arat ă modalitatea prin care Aeroportul Traian Vuia, condus ş i atunci, ş i acum, de Daniel Idolu, a încheiat un contract dezavantajos pentru stat cu Wizz Air. În august 2008, conducerea aeroportului a decis să-şi facă reclamă timp de trei ani şi în revista şi pe pagina de internet ale operatorului aerian, sperând să-şi mărească numărul de pasageri. În schimbul serviciilor de publicitate, Wizz Air plătea taxe de aeroport ridicol de mici. Cu alte cuvinte, facturile emise de cele două părţi se compensau. Rezultatele Corpului de control al ministrului Transporturilor, derulat în 2010, arată că nu exista o fundamentare reală a încheierii contractului de
marketing între aeroport şi Wizz Air. Asta întrucât atât înainte de încheierea contractului, cât şi după, s-au derulat şi alte contracte cu acelaşi obiect. În plus, nici înregistrarea facturilor în contabilitate nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale. Şi mai ciudat este faptul că, deşi face obiectul unei anchete la nivel european pentru practici anticoncurenţ iale şi management defectuos, Daniel Idolu a fost lăsat la conducerea aeroportului din Timişoara după o pauză de nici 2 ani. Evită însă orice comentariu despre cazul Wizz Air.

    Daniel Idolu: Nu vreau să intru în contradicţie cu ordinul ministrului. Aş putea să răspund la întrebările dumneavoastră şi sigur aş lămuri 100% toate semnele de întrebare. Nu pot să fac nicio afirmaţie fără să am mandat de la Biroul relaţii publice al ministrului Transporturilor. Vă asigur că sunteţi într-o eroare.
    Deşi se află în funcţie de aproape un an, reprezentanţii Ministerului Transporturilor întârzie explicaţiile pentru această situaţie care poate prejudicia grav statul. Dar spun că, în curând, Daniel Idolu va fi schimbat din funcţie cu un manager privat. Nu se ştie însă şi data exact ă când va fi înlocuit. Cert este că acest caz a ajuns şi în instanţele româneşti şi, culmea, tot statul e bun de plată. Magistraţii Curţ ii de Apel Piteşti au decis la începutul lunii că reprezentanţii aeroportului din Timi şoara trebuie să achite operatorului aerian Low Cost Wizz Air peste 2,5 milioane euro în urma contractului de marketing încheiat în 2008. Asta deoarece angajaţii aeroportului nu au înregistrat facturile emise către Wizz Air în contabilitate. Despre situaţ ia de la Aeroportul Timi şoara au fost înştiinţaţ i şi procurorii DNA în octombrie 2012. Angajaţii aeroportului au semnat plângerea prin care reclamă faptul că toate contractele încheiate de conducere bagă în faliment instituţia.

    Intervievat: A fost înaintat la DNA în mai 2010, colegii mei de pe aeroport au făcut demersurile necesare să afle care-i stadiul cercetărilor.
Reporter: Deci ce contracte au fost aprobate de membrii CA?
    Intervievat: Corpul de control spune că trebuie prezentate la CA, bănuiesc că aceste contracte au fost mai puţin arătate la CA. Domnul Idolu este legea în aeroport. El face ce doreşte în aeroport.
De cealaltă parte, reprezentanţii Wizz Air pozează în victime.
    Daniel de Carvalho: Anumite acuzaţii false, făcute de o linie aeriană mică, regională, care are o contribuţie mică în Timişoara, operând zboruri de transfer, cu aeronave mici sau vechi, nu pot acoperi două decizii separate, conform cărora atât aeroportul, cât şi Wizz Air trebuie să-şi plătească reciproc aceeaşi sumă de bani.
    Dacă statul român, prin reprezentantul aeroportului din Timi şoara, va fi găsit vinovat de către CE, ţara noastră va fi amendată, pe lângă riscul de a pierde 150 milioane euro, bani pentru dezvoltarea infrastructurii.

    Leonard Orban: Dacă se constată că ajutorul de stat este incompatibil, el trebuie returnat. Nu-i exclus ca să fie situaţii în care CE să ceară inclusiv penalizări sau dobânzi la sumele acordate. Ancheta UE afectează şi dezvoltarea aeroportului. Atâta timp cât este sub investigaţie, instituţia nu poate atrage fonduri europene. Asta în condi ţiile în care pista are nevoie urgentă de reparaţii, lucrări care ar fi putut fi acoperite măcar par ţial, dacă aeroportul ar fi încasat taxe la valoarea reală de la operatorul Low Cost. Un raport ascuns de actualul director Daniel Idolu şi f ăcut de experţii aeroportului arată că pista este într-o stare precară şi periculoasă pentru siguranţa pasagerilor. Pornind de la acest caz, CE a declanşat o anchetă complexă la toate aeroporturile regionale din
România. Primele date arată că acestea înregistrează în general pierderi şi că ele sunt acoperite anual de către stat. Mai mult, utilizarea de către compania Wizz a unor aeronave care depăşesc capacitatea şi rezistenţa pistei a contribuit la degradarea căii de rulare. Afacerea de la Timişoara se pare că are copii la indigou şi pe alte aeroporturi din Transilvania.

Mihai Gâdea: Vedeţi cum unii se îmbogăţesc suspect? Că sunt operatori privaţi…

ei sunt privaţi, dar pare că sunt ajutaţi substanţial de stat. Statul nu-i ajută pe cei pe care i-aţi văzut mai devreme, în serile anterioare, pe cei din sectorul 2, copiii de-acolo. Îi ajută pe ăştia.
    Mugur Ciuvică: Îi ajută, dar aţi văzut că afacerea de bişniţă pură… au avut inspiraţie, că pe vremea lui Mitrea era… se fă cea reclamă la Portul Constanţa la TV. Era o chestie ca să finanţeze o televiziune pe care şi-o făcuseră ei acolo. Dar pierdem bani cu toţ ii. Nu-i doar o bişniţă, sunt fondurile europene de care vorbea Oana Stancu. După ce că nu le luăm, facem şi diverse golănii ca s ă ne mai şi amendeze ăia. Adică asta mi se pare criminal. Că altminteri e partea asta de bişniţă românească ridicolă. Să faci reclamă la aeroportul din Timişoara?
Adrian Ursu: În revista de se pune în buzunăraş…
Mugur Ciuvică: Dacă eu am treabă în Timişoara şi mă uit să văd are aeroport…

dar nici nu mă uit, întreb, pot să ajung cu avionul în Timişoara? Îmi spune da. Că e aeroport. Cum să faci reclamă la un aeroport din Timişoara? De parcă ar fi 10 şi faci reclamă unuia.
    Oana Stancu: Nu-i vorba de bişniţă. E vorba de mulţi bani pierduţi. O să vedeţi ce tratament diferit chiar faţă de compania statului român. În cazul Wizz Air veniturile din taxele de operare erau de 19 milioane lei noi în 2011. Citez din raportul Gă rzii Financiare făcut la eroport. Discount-ul în cazul Wizz Air din 19 milioane a fost de 12 milioane. În cazul Tarom, veniturile erau de 8,3 milioane, discountul de 695.000. În cazul celuilalt operator veniturile erau de 10 milioane lei, discountul zero. Deci nu-i o bişniţă. E hoţie în toată regula.

    Mugur Ciuvică: Pentru 12 milioane, adică nici 3 milioane euro, e posibil să plătească statul român câteva sute de milioane de euro.
    Adrian Ursu: Pe lângă cifrele pe care le citea Oana Stancu mai devreme este una din explicaţiile pentru care Tarom a pierdut destinaţii, curse, a fost împinsă în afara tabloului de joc de astfel de cetăţeni care reprezentau statul român. Şi uite-aşa compania Tarom ajunge în dificultate şi o companie din Ungaria, prietenă vechii guvernări, pentru că să nu uităm toate lucrurile astea s-au întâmplat pe când păstor peste ţară era domnul Traian Bă sescu, prieten cu Ungaria… a că pătat tot felul de beneficii. Situaţia de la Timişoara nu-i unică. Ea se repetă şi la Cluj. Se repetă într-o formă care merită discutată şi la aeroportul din Târgul Mureş. Aceste discounturi oferite pe care în mod corect CE le-a sesizat drept ajutor de stat sunt forma de dezavantajare a unor companii în relaţia cu altele. Printre ele fiind Tarom. Dincolo de asta se întâmplă ca pe lângă prăduiala pe care o constatăm de fiecare dată s ă se comită şi gesturi aproape criminale. Felul în care pista aeroportului din Timişoara a fost lăsat ă ani de zile fără s ă se efectueze reparaţii la suprafaţa de rulare, deş i există un raport oficial care constată asta, există şi la Ministerul Transporturilor această documentaţie, punea în pericol siguranţa zborurilor, a pasagerilor. Faptul că Wizz Air opera cu avioane mari contribuia la degradarea continuă a pistei. Sunt
lucruri grave care se petreceau, dincolo de ciupeală, de şpaga mică. Mai mult, toate aceste lucruri sunt acum investigate la nivel european. Aşa ni se întâmplă nouă. Nu reuşim aici în ţară să ducem la final o anchetă , să găsim vinovaţi, să recuperăm prejudicii, vine UE, face anchetă şi în timp ce UE face anchetă pentru management defectuos, noi îl luăm pe ăla care- i anchetat şi-l punem din nou director acolo. Vă da ţi seama cum funcţionează sistemul ăsta, ce pile tari trebuie să aibă cineva care a făcut astfel de operaţiuni şi care probabil nu le-a făcut de unul singur?

Oana Stancu: Deci a fost schimbat cel de la PDL…
Adrian Ursu: Era chiloţar. El venise de la o fabrică care făcea lenjerie intimă. Oana Stancu: Şi care a făcut toate hoţiile pământului acolo cu spaţiile
aeroportului… împreună cu Alin Popoviciu de la PDL. L-au adus pe Idolu de la PSD, în condiţiile în care fusese dat afară în urma unui raport fă cut de Corpul de control al Ministerului Transporturilor pentru lucruri pentru care vă cruciţi. În mandatul acestui domn Idolu, s-au făcut următoarele: a decontat pentru toată lumea, toţi angajaţii, chipurile, numai că n-au găsit nicio hârtie, servicii de masaj ş i saună. Mii de euro. Niciun document care să arate că vreun pilot a fost trimis la relaxare pe banii aeroportului. Bilete de fotbal la Londra. Conducerea a făcut o vizită la Londra, motiv pentru care au decontat şi biletele de fotbal şi turul oraşului. La Paris acelaşi lucru, în Portugalia bonus o croazieră.

Mihai Gâdea: E bine.
    Oana Stancu: Deci pentru astea îl demiţ i pe Idolu şi azi îl pui la loc? Şi ăia de la CE ce să zică? Mă, vă furaţi voi între voi, treaba voastră.
Adrian Ursu: Înseamnă că şi giraţi.
Oana Stancu: Corect.
    Adrian Ursu: Toată povestea asta cu compensarea … Că ei cum făceau? Pe baza contractului de marketing, de promovare a aeroportului din Timişoara sau a celui din Cluj ei nu plăteau taxe aeroportuare, deci taxele alea care pot reprezenta cam 25% din costul unui bilet. Care pot face diferenţa între o companie mare şi una low cost. Ei nu plăteau acele taxe, că ziceau că dau barter în revistă şi pe site-ul lor de promovare. Acum s-au gândit să facă o compensare şi pe teme judiciare. Adică există două procese. Aeroportul are de recuperat bani de la Wizz AIr pentru ce n-a achitat, ei au dat în judecată aeroportul şi cer nişte bani. Şi-au zis, dom’ne, hai să ne compensă m şi pe justiţie. Adică… vă daţi seama cât de mult s-au învăţat domnii de la Wizz Air, cu ajutorul domnilor de la aeroport, cu compensările? Şi după ce-a ieşit toată tărăşenia asta publică, inclusiv când colegii noştri au făcut ancheta şi s-au interesat, domnul ăsta Idolu a fă cut o conferinţă de presă şi a anunţat triumfal că peticeşte pista. Asta se întâmpla ieri, fix după ce începuseră colegii noştri să pună întrebări.

Opris a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 22:59 )

L-au adus pe Idolu de la PSD, în condiţiile în care fusese dat afară în urma unui raport fă cut de Corpul de control al Ministerului Transporturilor pentru lucruri pentru care vă cruciţi. În mandatul acestui domn Idolu, s-au făcut următoarele: a decontat pentru toată lumea, toţi angajaţii, chipurile, numai că n-au găsit nicio hârtie, servicii de masaj ş i saună. Mii de euro. Niciun document care să arate că vreun pilot a fost trimis la relaxare pe banii aeroportului. Bilete de fotbal la Londra. Conducerea a făcut o vizită la Londra, motiv pentru care au decontat şi biletele de fotbal şi turul oraşului. La Paris acelaşi lucru, în Portugalia bonus o croazieră.

Bota a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 23:21 )

Naşul de la firmă şi finul de la aeroport au făcut afaceri cu echipamente pentru pistă

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/nasul-firma-finul-aeroport-facut-afaceri-echipamente-pista-1_50ad6ef97c42d5a66395106e/index.html

Psi a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 23:23 )

Și mostrele de management oferite de pesedistul Dan Idolu nu se opresc la SC Cargo Globe SRL, întrucât, la data de 23 ianuarie 2013, directorul AIT anunță cu surle și trâmbițe, în MASS-MEDIA de casă, pe care o întreține cu contracte din bani publici, că Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara ” are două autospeciale noi-nouțe, care vor acționa în caz de incendiu. Acestea pot interveni în mai puțin de trei minute.Cele două autospeciale PSI, specifice activității aeronautice, având tracțiune integrală 6×6, sunt dotate cu echipamente de descarcerare și au un sistem de intervenție rapidă, pe furtunuri de înaltă presiune, având în același timp două tunuri de refulare a apei și a spumei.Mașinile sunt atât de performante, încât, indiferent de intervenția necesară, aceasta se poate face în mai puțin de trei minute, ceea ce creste de la 7 la 8 categoria de protecție PSI a celui mai important aeroport regional din țară. În acest moment, parcul de intervenție rapidă numără cinci asemenea mașini. Creșterea la 8 a categoriei de protecție PSI nu înseamnă doar un grad mai mare de siguranță a pasagerilor și a aeronavelor, ci permite, conform reglementărilor internaționale, și aterizarea cu regularitate a avioanelor cu gabarit mai mare”. Cu ce nu se laudă, însă, Dan Idolu este că faptul că, atât de bine a fost întocmit caietul de sarcini pentru licitație, încât la start s-a prezentant o singură companie căreia, atât descrierea autoutilitarelor cât și capacitățile tehnice, i-au venit ca o mănușă: SC Compania Stingeri și Intervenții SA București! Cu atât mai mult cu cât vorbim de bani europeni, prețul contractului de închirere a celor două mașini de pompieri – cu volan pe dreapta – a fost omis, în declarația publică, de Dan Idolu. E de înțeles, atâta timp cît vorbim de o sumă fabuloasă de 2.700.000 RON, adică undeva în jur de 17.000 euro pe lună! Evident, cuantum în care statul român, recte AIT, ar fi putut lejer să cumpere două mașini similare și, cu siguranță, ratele de leasing ar fi fost mult mai mici. Unde mai pui că, la finalul ratelor, ”Traian Vuia” ar fi devenit proprietarul autoutilitarelor, nu doar un simplu chiriaș, care aruncă cu 600.000 euro pe fereastră!!!

Mensis a spus: (septembrie 22nd, 2014 at 23:32 )

Potrivit raportului de control, printre neregulile invocate se numără mai multe contracte. Unul dintre ele se referă la asistarea pasagerilor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă. De asemenea, Ministerul acuză nereguli în contractul de întreținere a spațiilor verzi de la aeroport, dar și într-un contract de furnizare a tichetelor magnetice de parcare, pentru care aeroportul a plătit, fără licitație, 13.680 de euro fără TVA. Un alt contract invocat în raportul de control se referă la servicii și consultanță pentru afaceri și management. În raportul de control, reprezentanții Ministerului au invocat și contractul cu o firmă care asigură mentenanța și pagina web a aeroportului. De precizat aici că firma cu care aeroportul a încheiat un contract pentru întreținerea și dezvoltarea paginii web, nu are un site propriu pentru că „websiteul este în construcție”. Alte constatări ale Corpului de Control vizează contractele pentru asigurarea unor servicii medicale pentru pasageri și angajații aeroportului, dar și unele deplasări în străinătate.

Omul a spus: (septembrie 23rd, 2014 at 00:23 )

Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara a fost transformat de fostul director Dan Idolu în sursă de profit maxim pentru firmele Saero, aeroportul traian vuia timisoara ppatronata de Cristian Chebuţiu şi UCM Reşita, reprezentată de Adrian Chebuţiu, naşul directorului. PRESSALERT.ro continuă seria dezvăluirilor despre contractele cu cântec semnate cu aceste firme de aeroport, dar care au fost trecute cu vederea de toate controalele din ultimii ani.

În toamna lui 2004 se organizează o licitaţie pentru achiziţionarea a 40.000 litri lichid degivrant pentru pistă, firma Saero câştigând cu o ofertă de 60.000 de euro. În februarie 2005, se solicită, printr-un memoriu intern, suplimentarea contractului pe motiv că a fost o iarnă grea şi cantitatea de lichid comandată este consumată, aproape în totalitate. La începutul lui martie, Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” trimite o adresă prin care cere în mod imperativ preţurile de la Saero pentru suplimentarea de lichid degivrant. Cu toate acestea, în documentele instituţiei, apare o anexă semnată în …ianuarie 2005 pentru o suplimentare de 60.000 l îm valoare de peste 97.000 euro. Asta în condiţiile în care, valoarea anexei nu avea voie să depăşească valoric jumătate din suma contractului iniţial. Ulterior, în toamna lui 2005, aeroportul se pregăteşte de iarna următoare şi în urma unei licitaţii cumpără tot de la Saero 100.000 litri de lichid degivrant pentru 183.260 euro plus TVA.

Mircea a spus: (septembrie 23rd, 2014 at 00:29 )

Poate ne spune mircea cum e cu securitatea aeroportului? Acolo e un haos fara margini. In afara de furat nu se intampla nimic. Cat mai dureaza aceasta MINCIUNA numit Idolu? Procurori stiu asta dar baga dosarele la sertar. Au fost prieteni acestui fochist tot timpul, pana se sparge buba de la bucuresti. Dl mircea fi curajos si vorbeste caaltfel vorbesc alti in locul tau si atunci esti complice.

AMINTIRI a spus: (septembrie 23rd, 2014 at 13:13 )

Pe departe, cea mai bună mișcare făcută de Dan Idolu, chiar în momentul în care a venit pe Aeroportul Timișoara, a fost să spargă banii strânși în conturile instituției de predecesorul său. Astfel, SC Albix General Construct SRL a fost desemnată să înceapă ”reparațiile capitale” la pista AIT, fiind bonificată cu o sumă de peste14,5 milioane RON. Într-un termen record, firma de construcții a reușit performanța, confirmată de plăți ale AIT, să se miște ca vântul și ca gândul și să ducă la bun sfârșit lucrarea…capitală! Dacă e să-i asculți pe subordonații lui Dan Idolu ”s-a turnat asfalt de 2 cm, pe o lungime de 3.500 m si o lățime de 60 m, ceea ce înseamnă, după un simplu calcul matematic, circa 3,5 mil euro pe km”. Cum la operațiunile matematice/economice se pricepe doar pesedistul Idolu, ca doar e manager pe AIT, trebuie spus, doar asa ca si o curiozitate, că Aeroportul Timisoara a făcut primele plăți către SC Albix General Construct SRL, în valoare de circa 1,8 mil RON, la nici o lună de la semnarea contractului pentru ”reparații capitale”. Asta în condițiile în care, conform registrului special de intrări de pe AIT, echipele de lucru ale firmei de construcții au fost semnalate ca fiind mult mai rare, in lunile octombrie – noiembrie 2012, decât vânatul de pe tarlaua celor de la Satimpex SRL și Conselectrificarea! Dar, evident, in mintea lui Idolu, există un calcul matematic și la acest șir de numere ale lui Fibonacci! Așa cum trebuie să existe ”o secvență” și la atribuirea pentru reparații a drumului perimetral nord al AIT, în lungime de 5 km, atribuit către Aeroncons SRL, societate ”desprinsă” din SC Albix General Construct SRL. Sau, la fel cum ar trebui sa fie o antecalculație, macar mentală, chiar și pentru SC Rotaru Construct SRL, antamată de pesedistul Idolu, chipurile, să se lupte cu 1500 mp de betoane în față la hala cargo. Asta ca să nu intrăm, acum, prea mult în detalii despre domeniul de vacanță al directorului AIT, pesedistul Dan Idolu, situat in localitatea Cobălași, putin mai sus de Cramele de la Recaș și Herghelia de la Herneacova. Momentan teren frumos, imprejmuire ca la carte, pomi fructiferi și o fundație de viitor…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top