O sa avem candva stadion nou, in paralel cu vechiul „Dan Paltinisanu”

Primarul Nicolae Robu nu renunță la ideea de a construi la Timișoara un stadion ultramodern, care însă ar putea exista în paralel cu vechiul „Dan Păltinișanu”. Nu există încă proiect, dar acesta ar putea fi plătit, anul viitor, cu bani de la bugetul local. Despre finanțare nu se poate vorbi, fiindcă, în primul rând, nu există o estimare de costuri.

stadion

În luna ianuarie, primarul Nicolae Robu anunța lansarea unui concurs internațional de soluții pentru realizarea mult discutatului complex stadion plus sală polivalentă. Era a doua oară câd edilul își făcea cunoscute intențiile, însă, între timp, nu s-a concretizat nimic. Totul a rămas la stadiul de proiect, pentru un viitor incert. Robu anunță acum că s-a renunțat și la ideea concursului de soluții și dă vina pe arhitecți. „Nu avem niciun progres. Concursul înseamnă niste pași în care, practic, nu este decident cel ce organizează concursul. Stăm pe loc de un an. Nu este pregătită nici acum documentația pentru a lansa un concurs de soluții, așa că vom face licitație. Sigur că pentru studiu de fezabilitate si proiect o vom lansa. Acestea le putem suporta din banii noștri”, a declarat primarul.

Banii pentru studii vor fi prevăzuți, cel mai probabil, în bugetul pentru 2015. „Pentru execuție nu avem cum, nau putem aloca din buget asemenea sume. Bani de constructie rămâne să căutăm fie pe programe europene, dacă va fi eligibil așa ceva, fie pe formule mixte, inclusiv parteneriate public-private. Primaria singura nu-si poate asuma realizarea unui asemenea obiectiv, costă prea mult”, susține Robu. Acesta nu are o estimare de costuri, dar spune că, pentru un stadion de aproximativ 50.000 de locuri, ar fi nevoie de 40 de milioane de euro. „Asta spun unii, dar eu nu am un studiu făcut de cineva. În urma SF-ului rezultă și o estimare a costului”, spune primarul. Conform acestuia, noul stadion ar urma să fie construit în zona fostului teren de rugby din zona actualului stadion. Interesant este că Robu afirmă acum că „Dan Păltinișanu” ar putea fi păstrat o vreme în paralel cu noua arenă. În 2012, Consiliul Județean Timiș, condus la acea vreme de pedelistul Constantin Ostaficiuc, avansa trei proiecte pentru un nou stadion, la pachet cu sala polivalentă. Prețul era cuprins între 48 și 99 de milioane de euro. În ultimii doi ani, Guvernul Ponta a găsit bani pentru stadioane nou-nouțe la Craiova și Brașov.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Macar sa...furam.... a spus: (septembrie 17th, 2014 at 12:54 )

Macar daca am sti sa furam!!! Ideile de la nemti ! Stadionul din Leipzig, similar cu DP, dar ceva mai mare(cam.100.000 de locuri) a fost modernizat ieftin,eficient si frumos! Si cu echipa de acolo avem similitudini,si la Leipzig s-au batut pt. echipa,culori si palmares.Documentati-va putin,caci nu trebuie sa inventam noi nici coada la pruna,nici gaura la macaroane, au fucut altii de mult!

george a spus: (septembrie 17th, 2014 at 14:30 )

Cred, de asemenea ca cea mai fezabila si ieftina solutie este modernizarea lui DP.In plus ea poate fi facuta in etape(se incepe cu Tribuna I,apoi cu una din peluze,etc)fara sa fie( decit extrem de putin) perturbata activitatea.
Daca s-a facut ceva similar la Leipzig nu vad de ce nu am prelua solutii verificate de acolo.In plus s-ar putea face o previziune mai exacta a costurilor si nu povesti si interese ale unora.
D-le Robu ,lansati mai bine un concurs de idei ,consultati specialisti onesti(sunt convins ca mai exista)si cu dragoste de Sport si Timisoara.Sa inlocuim datul cu parerea ,cu o treaba facuta, ca la noi in Banat(adica nemteste) si cu bani putini.

heraclion a spus: (septembrie 17th, 2014 at 15:57 )

Cu greu se realizeaza un stadion de 40000 locuri cu 50 mil euro daramite invers. Uni n-au nici o legatura cu realitatea, in plus cred ca ceea mai viabila solutie e ceea a renovarii actualului stadion care nu cred ca ar costa mai mult de 20 mil eur cu tot cu acoperirea lui si ar fi mult mai usor si repede de procurat acesti bani.

CORECT a spus: (septembrie 17th, 2014 at 16:31 )

MINTE TREBUIE, nu neaparat bani multi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top