Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost reţinut, joi dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Anterior, el fusese audiat timp de mai multe ore la DNA Brașov. Tatăl său, Viorel Hrebenciuc, a declarat că adevărat țintă a anchetatorilor este Viorel Ponta.
Procurorii DNA Braşov au emis pe numele lui Andrei Hrebenciuc ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Fiul lui Viorel Hrebenciuc a fost scos, joi dimineață, din sediul DNA Braşov cu cătuşe la mâini şi urcat într-o dubă a anchetatorilor. El ar urma să fie dus în Capitală, la instanţa supremă, care va judeca propunerea de arestare preventivă a acestuia. Andrei Hrebenciuc a ajuns la DNA Brașov în jurul orei 4, însoţit de tatăl său. Viorel Hrebenciuc a declarat că atât el, cât şi Andrei sunt nevinovaţi și a susținut că, de fapt, adevărata ţintă a DNA este Victor Ponta. Miercuri, procurorii anticorupţie au percheziţionat biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc. DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, care este cercetat, alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri. În acest dosar, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Comentarii prin facebook