Lucrările de amenajare a Pieței Libertății continuă și este necesară, din nou, suspendarea liniilor de tramvai care circulă prin această zonă. Restricția este valabilă doar pentru 1 noiembrie.
RATT anunță că, pentru executarea lucrărilor de amenajare a Pieţei Libertăţii, vor fi modificate traseele liniilor 5 şi 6 tramvaie. Astfel, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 8, tramvaiele nu vor mai trece prin Piaţa Libertăţii. „Începând cu ora 8 dimineaţa, linia tramvaiului 6 va fi suspendată toată ziua, iar tramvaiele de pe linia 5 vor circula din Ronaţ până la Gara de Nord şi retur. De duminică, liniile 5 şi 6 tramvaie vor circula pe traseul cunoscut prin Piaţa Libertăţii”, spune Silvia Oprea, de la Biroul de Relații Publice al RATT.
Comentarii prin facebook